joi, 30 octombrie 2014

Generația 90

Am început să nu mă mai recunosc. Și îmi tot vine în minte vorba soacră-mii "sufletul tot tânăr rămâne, chiar dacă...". Exact, "chiar dacă", chiar dacă te trezești seara, singură în troleibuz, între doi bărbați. Nu masculi, doar bărbați. Păr grizonat, ambii la costum, cu câte o carte pe genunchi. Ai ajuns, fără să vrei, exact la mijloc: între unul proaspăt ieșit de la o lansare, de la Humanitas (l-ai văzut cum traversa bulevardul, târând după el un album cu dedicație) și celălalt, fluturându-ți triumfător programul de la Teatrul Foarte Mic. O piesă excelentă, zice, v-o recomand. Zâmbești tembel cu gura deformată mai mult într-un rictus, îi întorci spatele și te izbești de albumul primului. Vădit enervat de felul în care împătimitul de spectacole a știut să pornească ofensiva, ahtiatul după literatură purcede la o serie de comentarii cu voce tare: "hmmm, ex-tra-or-di-nar! Ca să vezi, dom'ne! Nț, nț, ce lume, ce lume. N-am dreptate, doamnă?"
De sub bereta ta neagră, îți bagi și mai adânc privirea în șalul la fel de negru ca cerul în noapte. Totul se asortează. Cu tine, cu pardesiul alb, din lână, cu vârsta. Înghiți în sec, aproape fără salivă. Stai precum un copil certat, cu ochii-n podea către cizmele lungi și evident, negre. Te prefaci, la rându-ți, că citești. O revistă franțuzească perfect asortată cu tine. Litere negre, de tipar, pe albul unui pardesiu luat de la Viena. Pe vremuri, un prieten de la Paris ți-a lăsat geaca lui de piele. Habar nu ai ce s-a întâmplat cu ea, pe unde o mai fi. Mergea de minune cu bocancii și pletele până la brâu. Mergea atât de bine că nu părea că se va opri vreodată.

În spatele tău, domnul cu program se agită nervos. Își tot drege vocea și sunetul este atât de aproape de tine de parcă ar vrea să spargă ușa și să-ți intre în casă. Dai să te uiți pe geam, dar în dreptul felinarului de pe stradă vezi ochii apoși, cu pleoape căzute peste album, ai celuilalt. Sunteți urâți, îți vine să strigi! Urâți și bătrâni! Și singuri și...ciudați...dar mai ales bătrâni! De sub bereta neagră, o picătură de rațiune se prelinge în tine și-ți spui în barbă: de la revistă mi se trage! O revistă franțuzească pe genunchii unei femei cu pardesiu alb, de lână, de la Viena. Trag intelectualii ăștia la mine ca muștele...în fine, ca fluturii la lumină!

Și brusc, ridici privirile spre ei, spre amândoi și ești gata să le înfigi cât mai adânc, acolo, pe loc, în troleibuzul 90, să se vadă în ele, să descopere singuri cât sunt de ridicoli. Dar mai ales de urâți și de bătrâni. Doar că nu se întâmplă nimic. Nici o rană nu se desface în pieptul lor, nici o picătură de sânge nu curge. Stau acolo, ca doi proști, cu degetele înmuiate în salivă, răsfoind fiecare ceva-ul din poală. Îți zâmbesc și zâmbetul ăla plin de respect se înfige adânc în tine și te vezi în el și nu știi cine ești și pe unde ai ajuns. Și te trezești că faci ceea ce pe vremea când erai în geaca de piele, părea de neconceput: vorbești cu ei.

by Ira Tsantekidou

3 comentarii:

Alex spunea...

Data viitoare ia un Taxi :)
Eu cand merg cu busul, castile in urechi si nu cunosc pe nimeni

Ioana spunea...

Se vede ca nu esti femeie:)

cristi spunea...

Taxiul e prea scump zi de zi:D

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes