marți, 8 septembrie 2015

La Marea Neagră

Sunt într-un tren burdușit de lume și de bagaje. Mă uit la domnul care se rățoiește nervos în ușa compartimentului, ascuns aproape cu totul în spatele unui geamantan uriaș de care vrea să scape cu orice chip. De cinci minute țipă în continuu să mi se facă, dom'le, și mie loc să-mi pun valiza, chiar dacă ar trebui să ne ținem cu toții rucsacurile în brațe. Mă ofer să i-o țin eu la picioare, numai să tacă. Nu tace. Trenul pornește cu o hurducătură și o ia alene pe șine. Patru ore și jumătate. Atât avem de stat printre oameni și bagaje ca să ajungem din București la Neptun. Ea a vrut-o. Eu am ascultat-o. Acum mă legăn fără să vreau în zgomot de roți. Încerc să mă gândesc la ale mele. Ne-am luat câte o revistă din gară. Aflu că s-a căsătorit Adela Popescu. Am uitat cu cine. Ea moșmondește la niște plastilină primită cadou cu revista. Vrea pipi. Nu are unde. Trenul vine de la Oradea burdușit de lume și bagaje, cu toaletele defecte și ferecate. Mă ia de mână. Simt cum nu mai poate. De nerăbdare și de pipi.


La Neptun, în haltă, niciun semn. Cobor bezmetică din tren, cu bagajul într-o mână, copilul de cealaltă, pălăria pe ochii ascunși sub ochelarii de soare rotunzi, de hipiot. Noroc cu un nene binevoitor care îmi face semn din tren că gara e pe partea cealaltă. Acolo, taxiuri multe. 15 lei cursa până la hotel. E mult, nene! Un șofer mă înjură. Sare un țigan la el că nu așa se vorbește cu o femeie, mai e și cu copilul lângă ea! Mă duce el cu 10 lei. Ii dau 12 și primesc o carte de vizită. Dacă mai aveți nevoie de taxi!

La Hotel 2D primesc o cameră. Alta decât cea din rezervare. Nu are balcon. O dau înapoi, deși cică ar fi mai mare și mai frumoasă decât cea de pe rezervare. Vreau balcon, să-mi usuc undeva prosoapele! Lângă mine, la recepție, un domn la vreo cincizeci de ani se uită lung, dă ochii peste cap. Haide, doamnă, ia camera odată că sunt obosit, să mă cazeze și pe mine! Ce dacă n-are balcon, în România luați ce vi se dă, nu ce vreți! Ana mă strânge de mână. Calm, mama, calm! Zâmbesc. Primesc camera cu balcon. E urâtă. Curată, dar urâtă. Ana se uită la mine cu ochii ăia care vor face furori în curând, sunt sigură, și întreabă timid: ești ok? Zâmbesc. Pentru toată bucuria cu care mă privește și pentru toate clipele pe care și le dorește cu mine. O iau de mână și coborâm val-vârtej în stradă, căutând marea după miros. Ultima dată am văzut-o pe ea, pe marea noastră, acum vreo optsprezece ani. Alergăm pe plajă, întreb un băiat ce vindea gogoși unde e partea de șezlonguri rezervată hotelului. Îi fâlfâi un cartonaș cu o reducere de 50% la prețul de închiriere. Luați-o la dreapta, zice. Sau la stânga. Habar n-am, las' că vă descurcați dumneavoastră! A avut dreptate. Am găsit. Acolo, nenea cu șezlongurile îmi mai face o reducere de încă 10%, că cică să rămânem prieteni. Nu mai aud ce-mi spune. Ana e deja în valuri. Chiuie și țipă de bucurie. Valuuuuuri! Așa de mari că nu puteai intra în apă mai sus de genunchi. A rămas acolo vorbindu-le, fugind de ele, alergând înainte și-napoi până s-a dus soarele de pe cer. Sunteți curajoasă să o lăsați așa de mult în apă, zice un domn venit la tratament, la Doina. Nu sunt curajoasă, doar că n-am suflet să-i stric bucuria.


Seara mâncăm la Antik. Restaurant tătăresc. Mâncare bună. O porție de ardei copți vreo 19 lei. O citronadă, 15. Un pilaf cu bucățele de mușchi de vită, 36. Zâmbesc. O văd atât de fericită încât decid să tac și să zâmbesc. Uneori, zâmbetul se învață. Îl exersezi și apoi ajunge să-ți iasă din prima. La urma urmei, mi-a mai rămas atât de puțină vară, atât de puțină vacanță și până la urmă atât de puțin copil care să mă vrea doar pe mine încât tot ceea ce trebuie să fac e să mă bucur. Doar noaptea, visez că sunt încă în Franța. Doar noaptea. Dimineața însă, sunt la hotel. De la micul dejun plec cu două pahare de plastic: unul cu ceai și celălalt cu cafea. Mă împiedic și cad pe scări. O vânătaie se îngălbenește pe genunchi. E ok, nu e cel cu meniscul lovit.  Altfel, micul dejun e bun. Bufet suedez. Dacă nu pleci cu nicio așteptare, te poți bucura liniștit de vacanță. La hotel avem sală de fitness și saună. E și piscină și jacuzzi. O cadă mică cu bule și multe familii înghesuite. Se socializează, se fac prietenii. Pe plaja de la Steaguri am băut cel mai bun frappe din viața mea. Era simpatic chelnerul, cred că i-a plăcut de noi, zice Ana.

Și domnul de la cel de-al doilea hotel a fost drăguț cu noi. Căci după două nopți am schimbat hotelul. De la trei ne-am dus la patru stele, să fim împreună cu niște prieteni ce urmau să vină. La patru stele, la Cocor, nu aveam piscină interioară. Doar spa. Scump. Și piscină exterioară. Moca. Dar murdară. Prietenii noștri au avut și igrasie în cameră. Dar pentru 50 de lei în plus ne-au lăsat să facem check out-ul la 15.00 în loc de 12.00. Și aici aveam șezlonguri gratuite pe plajă. Doar șezlongul. Umbrela e 20 de lei, doamna, zice băiatul cu o țigară în colțul buzei. N-am, zic, și mă așez pe unul găsit mai la umbră. După cinci minute, văd că o mută pe o nemțoaică cu șezlongul lângă mine și-i deschide ditamai umbrela. Hai că te-am rezolvat, am mutat-o pe babă lângă tine și așa stai și tu la umbră pe banii ăsteia! Zâmbesc. Mi-aș fi dorit să știu germană, să-i explic. Dar nu știu, așa că tac și mă bucur de umbră. Oricum, în vacanța asta e tot ce vreau să fac. Să mă bucur de tot ce pot apuca. Mai ales de Ana. A doua oară când am fost la Antik nu mai aveau nici clătite, nici plăcinte, nici ciorbă. E sfârșit de sezon, abia aștept să se termine că alerg printre mese de trei luni, zice un chelner cu tatuaj ascuns sub un bandaj. Mă face să mă gândesc la greci. Mi-e dor de ei. Și la Oceanic, în Neptun, se mănâncă bine. Au și clătite. La mese servesc două gemene. Sunt simpatice. Se hlizesc cu Ana. Citronada de mango e chiar foarte bună.

Într-o seară am fost la mini golf. Un ins gras și bonom, fără doi dinți din față, ne face instructajul. Ana lovește și nimerește din prima. Eu mă chinui și nu fac mare brânză. Nu prea am chef, dar nu spun nimic. Lovesc conștiincios și terminăm traseul. Domnul ne felicită. Pentru tine, domnișorică, fiindcă ai jucat așa de bine, un lingou de aur. Și pac, îi dă o ciocolată în staniol auriu. Iar pentru mami care nu a jucat așa de bine, un premiu de consolare. Și pac, îmi pune în brațe o sticlă de spumos. Iau copilul de o mână și sticla în alta și plec prin stațiune, spre hotel. Deja râd de-a binelea.

Prietenii noștri știu bine litoralul autohton. El iubește Constanța. Și Dobrogea. Și peștele. Ne-au dus la Popasul pescarilor. Frumos, pe malul mării, personal agreabil, pește bun, icre delicioase. Am fost într-o seară și-n portul din Constanța. Mi-a adus aminte de Grecia, cu toate terasele alea luminate de pe malul mării. Mâncare bună. Cam scumpă. Am cerut o garnitură de legume la grătar. Le-am numărat. Erau șapte bucățele în total. Altfel bune, nimic de zis.

Prietenii noștri au mai rămas încă trei zile după noi. S-au mutat la Club Mediterraneo. Altă mâncare de pește, ca să zic așa. Cameră mare, frumoasă. Piscină impecabilă. Personal zâmbitor. Cică există oferte, așa că merită să aruncați un ochi pe site pentru la anul.

Noi însă am plecat duminică. Zâmbind. Pentru că ei i s-au părut cele mai tari valuri din lume. Pentru că eu am stat doar cu ea, pentru că m-am umplut de ea, de mirosul ei de pui mic când doarme, de mâinile încă mici și calde ce mă căutau la trezire, pentru că am avut discuții ca-ntre fete, seara, la cârciumă, pentru că ne-am spus povești, pentru că părul ei mirosea a sare și scoici ca în copilăria mea; pentru că era acolo lângă mine.

E frumos la noi, la mare. Trebuie doar să fii acolo cu cine trebuie. E de mers pur și simplu, nu de programat. Fără așteptări și pretenții. Ca-n iubirile de-o vară. Și poate chiar să te facă să zâmbești. Din nimica toată.

5 comentarii:

Merlin spunea...

Am fost pe jos de râs citind povestea ta.
Practic, ai luat la rând cele mai scumpe hoteluri din Neptun.Dar e incorect spus scumpe, cele mai exorbitante hoteluri din Neptun, și în același timp te plângi ce scump e taxiul.Și ești foarte atentă cât costă porția de ardei copți sau citronada.
Tipic pentru nouveaux riches.

B. spunea...

Chiar așa, ai dracu' parveniții ăștia care se laudă cum au mers cu trenul la mare, cum își permit să se plângă de orice? Hoteluri de lux de trei stele vă trebuie, ha? Să-i tragem mintenaș prin smoală și prin fulgi, să se-nvețe minte să mai critice ardeiul copt verde rromânesc! Huo!

Flavia Maria spunea...

Si eu am ras dar pentru ca si eu am patit la fel anul trecut. Sora mea cu sotul, bebe si soacra au stat la Cocor, eu cu niste prieteni am stat mai in jos (spre Olimp). A fost chiar bine (hotel recent renovat, apartament mare, foarte curat, cu vedere spre mare, cald) pana cand in ultimele zile nu mai gaseam nimic de mancare si scuza era aceeasi: e sfarsit de sezon si nu mai aducem (am fost in perioada 30 august-4 septembrie). In plus, dupa primele 2 zile, 80% din terase erau inchise. Am ajuns sambata, statiune full, terase full, am stat o ora la o terasa in asteptare sa prindem o masa ca sa mancam un peste; luni cand am mers din nou ziceai ca suntem pe o insula pustie: terasele inchise, nici un fel de muzica, obloane trase, lumina stinsa. Lume era destula, plaja era plina, mi s-a parut inacceptabil modul in care ei inteleg sa isi atraga/pastreze clientii.

Ioana spunea...

De aia nu am mai fost de 18 ani la noi. Am preferat Bulgaria si, de cand a crescut Ana, ne-am dus in Grecia.

Ioana spunea...

De aia nu am mai fost de 18 ani la noi. Am preferat Bulgaria si, de cand a crescut Ana, ne-am dus in Grecia.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes