luni, 7 decembrie 2015

Şoferul de taxi

Am deschis uşa barului şi am dat buzna pe trotuarul înfăşurat în întuneric, lăsând în spate râsetele, muzica şi platourile cu gustări colorate, asezonate ici, colo cu câte un ciorchine de strugure. Gata şi cu serata! Puteam să mă duc şi eu în sfârşit acasă. Am dat să merg pe strada ce se întindea în faţa mea precum o palmă întinsă. Brusc, o durere ascuţită mi s-a împlântat în talpă, ţintuindu-mă în mijlocul străduţei luminată de faruri şi beculeţe de Crăciun. Dacă ar fi fost vară, mai că m-aş fi descălţat şi aş fi plecat cu tocurile la subraţ, dar aşa, tot ce-mi rămânea de făcut era să caut un taxi.

Mă târăsc cu chiu, cu vai până în Romană, scanez maşinile, companiile, tarifele şi figurile şoferilor. Până la urmă aleg un grăsun cu fălci căzute şi burta lipită de volan. În maşină miroase îngrozitor a tocană. Bine măcar că e sătul, mă gândesc şi mă trântesc pe bancheta din spate cu nasul băgat în şalul de la gât cu urme de parfum şi cu ochii la luminiţele ce sclipesc bezmetice din toate părţile. Zic unde mergem şi pornim.

Decide singur pe unde să o ia şi din felul în care se bagă şi claxonează pare genul de persoană prea puţin dispusă să negocieze. El e genul care ştie şi asta se simte până la mine, în spate. Nu încearcă nicio conversaţie. Orice comentariu de-al meu – ia uite, au dat drumul la beculeţe! Uite şi la femeia asta cum traversează pe roşu! – este întâmpinat cu o uşoară ridicare din sprâncene care, acum observ, sunt subţiri şi efeminate. Le-am zărit o secundă în oglindă pentru ca apoi să nu-i văd decât ceafa imensă care-mi tăia brutal vizibilitatea, învelită precum o halcă de carne într-un guler cu miros înţepător de ceapă călită.

Îmi sprijin fruntea de geam şi dacă scaunul lui nu mi s-ar fi lipit de genunchi, poate că aş încerca să-mi scot un pic pantofii. Mai ales stângul mă omoară. Dar nu pot să fac nimic, nici măcar să mă mut mai spre dreapta nu reuşesc. N-am loc să-mi mişc picioarele şi nu îndrăznesc să-i spun nimic. Nu pare genul vorbăreţ.

— Când se face verde, o să vă rog să o luaţi drept înainte şi să opriţi vizavi de Mega Image.

Arunc un ochi pe ceas. Până-n zece lei. Îmi scot discret portofelul. O singură hârtie. De o sută.

— Să ştiţi că nu am mărunt, aşa că...

Se întoarce pe trei sferturi spre mine şi scaunul scoate un geamăt de sub fundul lui. Are pungi sub ochi şi fălcile aproape că-i stau de o parte şi de alta a gâtului. Mârâie:

— Hmmm, deci vă plimbaţi cu taxiul ca să faceţi rost de mărunt pentru mâine dimineaţă.

Îmi repet în gând vorbele lui. O dată... încă o dată. Mă dau bătută: nu ştiu ce vrea să spună.

— Iertaţi-mă, nu cred că înţeleg. Cum adică să iau taxiul ca să-mi schimb banii? Ce tâmpit ar face aşa ceva?! Şi de ce credeţi că aş avea nevoie de mărunt mâine de dimineaţă?

De data asta nu se mai întoarce, ci se mulţumeşte să-şi împreuneze sprâncenele în oglindă.

— Dacă aţi şti câţi oameni fac asta... eheee... şi de fapt cu toţii au mărunt. Dar nu recunosc de la început.

Un fior mă străbate. Încerc să mă mişc, dar scaunul lui mă ţine lipită de banchetă, cu genunchii aproape la gură. Mă gândesc că poate ajunge să-şi tortureze clienţii până scoate tot măruntul de la ei. Mă mai uit încă o dată în portofel. Dar nu, tot o singură hârtie. Şi tot mare.

— Uitaţi, dacă nu aveţi rest, aşteptaţi-mă în faţă la Mega, mă duc să schimb.

De data asta îşi ridică mână într-un gest aproape vioi pentru el, ca să o lase apoi să cadă cu putere pe volan.

— Adică dumneavoastră credeţi că eu o să aştept în maşină cât staţi la coadă să schimbaţi?!

Dumnezeule, m-a prins! Da, sunt vinovată, exact asta aş fi vrut: să mă aştepte să schimb banii, dar acum planul meu diabolic s-a dus draculuuuui, ţip din toţi rărunchii în sinea mea.

Mai fac o încercare, ultima.

— Stimate domn, eu am o hârtie de o sută de lei. Atât. O primiţi sau nu, ca să ştiu cum facem!

Se întoarce pentru a doua oară spre mine, făcându-şi din nou scaunul să geamă sub el şi fălcile să-i tremure. Mă sfredeleşte cu o privire lăptoasă, îşi întinde mâna grăsulie spre faţa mea şi brusc, cu iuţeala unei şopârle care înghite o muscă, îmi smulge suta de lei din mână.

Cu fruntea lipită de geam şi genunchii de scaun, aştept cuminte să ies din maşină. Îl las să numere şi el o face încet, ca şi cum mi-ar da timp să-l aplaud. De data asta nu se mai întoarce spre mine, ci îşi întinde o mână deasupra capului, lăsându-mă să trag un pic de bancnote înainte să le dea drumul dintre degete. Mârâie iar.

Deschid uşa taxiului şi dau buzna pe trotuarul înfăşurat în întuneric, lăsându-l pe şoferul cel gras ţintuit în scaunul lui şi-n mirosul lui de tocană. Strâng banii în pumn cu satisfacţia celui care tocmai a obţinut o nouă victorie. Nici nu mai contează că şi-a ţinut singur bacşişul, important este că am reuşit să-l plătesc! Şi că s-a lăsat!

Şi acum rândul vostru la poveşti cu taximetrişti!

1 comentarii:

Merlin spunea...

mă întorceam în București, la începutul lunii decembrie a anului 2000, după o petrecere rurală de zile mari, la volanul unei dacii care a fost odată a lu* tata ...banii se duseseră la lăutari, însă aveam portbagajul plin de sticle de vin de țară.Din cauza unei defecțiuni la mașină, ceea ce nu înseamna nimic ieșit din comun, bătrâna dacie a consumat foarte multă benzină până în capitală și chiar în dreptul aeroportului Băneasa s-a oprit ...nu mai aveam mult până acasă însă îmi trebuia ...benzină. Pe vremea aceea, vis a vis de aeroportul Băneasa era o stație de autobuz și, parcă, o stație de taxiuri, în orice caz erau câteva taxiuri parcate.Ocolesc taxiurile noi din care nu se putea scoate benzină și mă duc la un taximetrist cu o dacie ca a mea și cu un pet de 1,5 litri de vin, spunându-i problema și propunându-i să-i dau 1,5 litri de vin pe 1,5 litri benzină, troc avantajos clar pentru el.
Omu* e reticent, cred că avea 40 de ani dar părea de 60, mă tot măsoară de sus până jos, și vine să se uite la mașina mea și începe să-mi dea sfaturi, spunând că nu e de la benzină.Insist, și apare cu jumătate de kil de benzină(vinul îl luase), în loc de 1,5 litri. Pune benzina, mașina nu pornește, eu știam că îmi trebuia mai multă benzină, de aia nu pornea, taximetristul prost și tembel îmi spune "VEZI, nu e de la benzină ?!?!"
Eu îmi dau seama că am de-a face cu un national dezastăr și mai scot o sticlă de vin de 1,5 litri și îi spun să îmi mai aducă benzină.Omu* devine bine dispus și îmi spune că a visat că îi dădea cineva vin !!! Și n-ai visat că îți dădea și un pumn în fața aia de prost, ăla care-ți dădea vin ? - mă gândeam eu ... Vine cu mai puțin de juma de litru de benzină, mașina tot nu pornește(eu știam că nu are cum să pornească !!! pentru că avea prea puțină benzină.)Fiind într-o situație efectiv imposibilă, fiind la mâna unuia care era evident retardat și dându-mi seama că dacă îi mai dădeam o sticlă mi-ar fi adus vreo 200 de mililitrii de benzină cu care mașina nu ar fi pornit, îi spun să mă ducă până acasă, să iau benzină (și bani să-i plătesc lui cursa) și să mă aducă înapoi.Negociem cursa și pornim.Ajung acasă, umplu de la un vecin 2 peturi de 1,5 litri cu benzină, mă aduce înapoi, îi dau banii, bag benzină, pornește mașina, am plecat și ...asta e amintirea despre cel mai dezastros taximetrist cu care am avut de-a face.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes