joi, 28 ianuarie 2016

O cafea din mers

 Disclaimer: azi de dimineață, în troleibuzul 85

Cu totul, sunt vreo zece în picioare, atârnaţi ca maimuţele de barele de sus. Vreo doi citesc, sprijiniţi de geamul învelit sub o păturică de zoaie. Restul stau cu ochii-n telefon sau cu privirea pierdută, agăţată de stradă. Sunt mulţi nebărbieriţi. Prea mulţi. Prea bătrâni. Cu bărbi rare, de trei zile, ca nişte buruieni crescute aiurea  pe obrajii scofâlciţi şi pătaţi de vreme. Canadiene umflate de vatelină, toate la fel,  răspândesc în jur, la fiecare mişcare a aerului, un iz stătut de fum de ţigară. Pe jos, prin zloata lăsată de bocanci mari şi aproape toţi negri, o sacoşă uriaşă, cu mânerele legate cu sfoară, stă într-un echilibru precar, susţinută la fiecare frână de o mână precum un copil care abia ce a învăţat să meargă.

E urâtă dimineaţa din troleibuz. E gri şi umedă şi nebărbierită şi pute a mahoarcă. E bătrână şi ponosită şi pare că timpul pierdut atârnă ca o piele moartă de plictiseală. Ca să scapi, te tragi cu totul în tine asemeni unei broaşte ţestoase sătulă şi lipsită de curiozitate şi rămâi acolo până îţi urmează staţia. Alteori te uiţi pe geam; dacă eşti femeie te abţii cu greu să scoţi un şerveţel umed şi să începi să-l ştergi.

Dar iată că astăzi, la orele nouă dimineaţa, în troleibuzul 85, unde vreo zece persoane stăteau în picioare atârnate ca maimuţele, în timp ce două citeau şi altele îşi treceau degetele cu unghii boante şi murdare peste obrajii nebărbieriţi, în troleibuzul 85 aşadar a început brusc să miroasă a cafea. De fapt nu era doar un miros. Era un parfum. Un val de aer greu de atâta savoare a intrat, la Universitate, pe uşile din mijloc ale troleibuzului, dând năvală peste toţi cei adunaţi acolo, făcându-i să-şi întoarcă capetele în toate părţile. Rând pe rând, şi cei zece din picioare şi ceilalţi cu priviri pierdute au început să-şi desfacă nările cât mai larg şi să tragă direct în piept, aşteptând apoi, cu ochii închişi, să vadă pe unde îi va purta mirosul de cafea. Pe ele două sigur le-a dus la o cafenea de prin Roma sau Paris. După blănuri, după rujuri, după riduri, să tot aibă vreo şaizeci şi cinci de ani. Dar chicotesc ca două puştoaice, dându-şi coate discret şi începându-şi frazele obsesiv cu îţi mai aduci aminte când eram... în timp ce nările li se dilată, amuşinând cafeaua proaspăt măcinată şi timpul rămas în urmă.

Dintr-o dată, tot troleibuzul se foieşte, implicat într-un exerciţiu de imaginaţie menit să ne facă tuturor dimineaţa mai frumoasă. Îmi vine să mă urc pe un scaun, să arăt la întâmplare spre oameni şi să le spun: tu, prima cafea – unde şi cu cine? Ăstălalt – cea mai bună cafea? Tu, ăla din spate – cea mai tare cafenea? Mi-e ruşine să mă urc pe scaun, aşa că mă întreb doar pe mine: prima cafea? Sunt în bucătărie, la mama acasă. Am şaisprezece ani şi simt că niciodată nu am mai fost aşa de obosită ca în după amiaza aceea. Tata se ridică de pe canapea, mă măsoară cu privirea ca şi cum ar vrea să se convingă încă o dată că a venit vremea şi pune apa pe foc. Când fierbe, adaugă două linguriţe de cafea. Atât. O beau din sorbituri mici, pe îndelete, încercând să mă observ din exterior. Dacă aş putea, aş bea-o în oglindă să nu ratez nimic. Prima cafea. Fără zahăr, că tata a uitat să pună. Aşa a rămas până astăzi.

În dimineaţa asta, lumea din troleibuzul 85 a băut cafeaua din mers. Cu ochii închişi şi nările dilatate. Doar el continua să strângă ca şi până atunci mânerele paporniţei uriaşe, încleştându-şi degetele pe ea la fiecare frână. Stătea ghemuit pe scaun, pierdut într-o canadiană umflată şi ponosită, cu obrajii supţi şi nebărbieriţi, mirosind a tutun prost şi a viaţă grea, pe jumătate trecută. Nu era un om al străzii. Nu era un cerşetor. Nu era bolnav. Doar că el ieşise să ia troleibuzul şi atât. Nu să bea cafea.

4 comentarii:

alina damian spunea...

frumos,frumos de tot! ma duc sa imi fac o cafea :)

Ioana spunea...

Cum o sa fie? Cu lapte,zahar, neagra?

alina damian spunea...

Hey Ioana. de 3 zile, tot intr-o cafea o tin :) si ma mai amuz cu ce scrii domnia ta pe aici :) cafeaua mea e, de obicei, neagra + lapte de cocos. ce aventuri sunt pe blogul acesta, yum yum. merg cu co ceasca de cafea si inca una...

Ioana spunea...

Ma bucur Alina sa te stiu pe aproape!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes