miercuri, 1 iunie 2016

La ce visează fluturii când dorm?

Încetează să te mai agiți și lasă-mă să înțeleg! Știu că îți e greu și că totul pare nedrept, dar să fim serioși, ești doar un fluture. Un fluture mare și alb, captiv într-un tramvai. Cam asta este pe scurt povestea ta.

Sigur, uitându-mă la tine cum dai disperat din aripi, cum zbori nevolnic peste capetele cu guri strâmbate de uimire că ia uite, dom'le, bietul fluturaș, cum o fi ajuns aici, uitându-mă așadar la tine, aproape că te-aș crede pe cuvânt că ești mai degrabă metaforă decât fostă omidă. Știu că asta simți și tu. Încă din clipa când s-au închis ușile și ai rămas blocat printre oameni, ți-ai spus că sigur ăsta este un semn. Nu se poate să fie complet inutil și întâmplător ca un fluture mare și alb să se piardă ziua, în amiaza mare, într-un tramvai al cărui unic scop este să meargă pe șine, de la un capăt la altul, luând și lăsând oameni din loc în loc. Undeva trebuie să existe un sens, o justificare, o explicație, poate chiar un miracol ca în prima zi de vară, o amărâtă de lepidopteră cu aripi aproape translucide să-și abată zborul peste capetele încinse de soare ale călătorilor din tramvaiul numărul 1. Numărul 1, da? Un tramvai ca un început, poate ca un nou început. Asta ai vrut când ai urcat în el: să vezi cum o fi să dai din aripi pe loc, lăsându-te condus către o destinație despre care nu știi nimic, poate doar că există undeva.

La cum te văd acum, mi se pare că ai uitat complet că ești doar un biet fluture. Sigur, frumos, n-am ce zice, cu aripi mari și albe și cu pretenții de simbol. Mă faci mai degrabă să râd decât să mă uimesc. Am mai văzut ca tine. Am mai simțit. Roiuri. Direct în stomac. La fel de albi și de proști și de efemeri. N-o să-ți vorbesc despre ce te așteaptă. E destul de clar. Ești la mila lor. A celorlalți. A călătorilor. Să vedem: te va atinge cineva? Te va lua în palmă să te ocrotească, cu riscul de a te distruge? Va  împinge cineva aer spre tine? Iți va deschide ușile și te va arunca în plină vară? Te înțeleg- așteptarea asta e ucigătoare. Tot ce poți să faci este să-ți imaginezi, să visezi la cum o să fie odată scăpat afară. Chiar așa: la ce visează fluturii când dorm?

Dar tu nu dormi. Se vede pe tine. Ești buimac și aripile îți sunt albe ca de bătrânețe. Ai luat tramvaiul pur și simplu de oboseală. Ai crezut că vei ajunge mai repede, că va fi mai simplu. Și acum știi că trebuie să cobori, dar nu mai poți pentru că ușile alea, fir-ar ele de uși, nu pot fi deschise cu aripile. Așa că încetează să te mai agiți și lasă-mă să-ți explic. Știu că îți e greu și că totul pare nedrept, dar să fim serioși, ești doar un fluture. Iar restul, tot restul este o pură întâmplare. Atât. Un ghinion. O neșansă de a fi ajuns într-un tramvai, fie el și numărul 1.  Pentru sensuri ascunse, simboluri și miracole, te sfătuiesc să nu mai dai din aripi, să închizi ochii și să dormi. Poate o să reușești să și visezi. Poate.


2 comentarii:

Livia spunea...

Articolul este extraordinar, este de publicat in ziar, intr-o revista.
Incearca - daca te refuza rom., incearca in strainatate, iti urez succes es genial.
Livia

Ioana spunea...

Oau,merci.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes