luni, 6 august 2018

Biata tanti

Știți la ce-mi place să mă uit cel mai mult când călătoresc în alte părți? La bătrâni. De fapt, nu. In alte părți, bătrânii se numesc persoane în vârstă sau seniori. Pentru că bătrânețea are în ea un miez de neputință. Pe când vârsta sau "în vârsta" arată mai degrabă o altă relație cu timpul. Mi se pare că imaginea omului bătrân poate foarte bine să devină un fel de unitate de măsură a nivelului de trai.

In România, nu prea avem seniori. Când sunt, sunt direct domni sau doamne pentru că, printr-o minune care nu are nicio legătură cu Statul, au reușit să se mențină și mai ales, au avut norocul să nu se îmbolnăvească și să nu sărăcească. Restul celor de vârsta a treia sunt pensionarii, bătrânii, babele și moșii. Li se vorbește cu "mata" și ei își zic singuri, de multe ori, mamaie sau tataie. Nu vor nimic pentru că nu știu ce ar mai putea să vrea la vârsta lor. Poate sănătate pentru că, chiar dacă nu pun lucrurile cap la cap, știu că medicamentele sunt scumpe și spitalele urâte. In rest, își petrec mult timp la televizor sau prin autobuze, două modalități ieftine de a uita de singurătate și de reumatism. Se duc la medicul de familie si la biserică pentru că nu-i costă nimic și pentru că-i doare. Se bucură pentru câțiva lei în plus și au și de ce, nu le pasă de Europa pentru că, în situația lor, e greu să-ți pese și de altceva decât de ziua de azi, nici măcar de cea de mâine. Când îi trimite Primăria în Grecia se duc, pentru că, la vârsta lor și în situația lor, sunt incapabili să-și facă bucurii de unii singuri.

In România, bătrânețea înseamnă renunțarea la propria independență. Odată cu vârsta devii sclav. Iar sclavii nu trebuie să aibă opinii, principii, situație sau obiecții. Ei trebuie doar să fie folositori. Săraci și folositori. De altfel, nu așa ne-am obișnuit să vorbim despre oamenii în vârstă? Ce mai face bunicu'? Ei, săracu', ce să facă și el?! Ați auzit voi vreun francez sau vreun englez să vorbească despre cineva mai bătrân cu poor Peter sau pauvre Pierre, doar pentru că respectivul a ajuns să trăiască până la 70 sau 80 de ani? Ca și cum bătrânețea ar fi o pedeapsă, nu o etapă care, ca orice altă etapă din viață, ar trebui să aibă avantajele ei. Și le are. Cel mai important fiind timpul pentru tine, cu care să faci ce vrei tu. In alte părți, seniorii se apucă de dans, cântă în cor, participă la ateliere de aranjamente florale, merg în vacanțe pe care pot să și le plătească singuri pentru că au muncit o viață întreagă. La noi, se plimbă cu autobuzul. Și nu, o strachină de mâncare sau un bănuț în plus nu este un câștig, ci o pomană. Exact ce-i trebuie lui Nenea Petre ca să ajungă bietul nenea Petre. Nici măcar bietul domn Petre. Nici măcar atât.

Domnii și doamnele mai în vârstă să mă ierte. Nu despre ei este povestea. Ci despre aceia care au avut ghinionul să îmbătrânească în vremuri proaste. Am ajuns să cred că mai presus de adolescența copilului, mai presus de momentul în care va pleca de acasă, mi-e teamă că voi îmbătrâni într-o țară care abia așteaptă să facă din mine o biată tanti Ioana.

                                                                  (sursă foto: așa-si-așa)


Urmăriți-mă și pe fb. Nu mă supăr dacă dați like și share.

0 comentarii:

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes