Gata, azi mă plâng. În primul rând pentru că nici n-ajunsei bine la birou, că vărsai pe mine bunătate de cană plină ochi cu apa în care tocmai se topea, sfârâind încetişor, o pastiluţă de vitamina C. So, acum sunt jilavă şi mucoasă. Căci da, am luat-o. Soţul e de vină. Întotdeauna, aşa-i? S-a procopsit cu o drăcie de prin aeroporturi şi după ce o săptămână ne-am tot ferit unul de altul, iată că un weekend la ţară, cu prietenii, ne-a apropiat nepermis de mult şi hop, mucii lui sunt şi ai mei.

Staaaaţi, că n-am terminat. Doar am zis că mă plâng. După muci şi durere în gât- care durează de câteva zile bune- acum vreo două seri am simţit ceva nelalocul lui, undeva prin burtă. Să mă culc, mi-am zis şi dau să mă bag în pat. Când colo, pas să poci adormi. Chestia din burtă a urcat vertiginos pe esofag şi de acolo...dă-i şi luptă. Două ore băture pe muchie, cu capul în WC, complicate şi cu nişte crampe, m-au făcut să mă zvârcolesc spasmodic prinsă în ghearele unei crize de bilă. Noroc că la două noaptea m-am liniştit cu totul, aşa că la şapte dimineaţa eram numai bună de dus copilul la şcoală, de mers la birou, de făcut teme după şi de stat în parc până la opt seara.

Iar acum, mă plâng. Pentru că sunt pleoştită de la răceală, pentru că aş vrea să fiu acasă, cu o carte în mână şi nu cu nasul în ştiri şi agenţii de presă, pentru că trebuie să stau la muncă până la opt şi nici mâncare pentru mâine nu am făcut, pentru că trebuie să o dau preventiv, pe Ana, cu spray de păduchi, pentru că sâmbătă e ziua prietenei mele şi o serbează în club şi noi nu putem merge, fiindcă nu avem unde lăsa copilul şi pentru că duminică lucrez toată ziua. Gata, am terminat. Acum ştiţi tot. Hai să vă spun şi ce carte citesc, măcar să vă alegeţi cu ceva din lamentaţia asta. Al dumneavoastră sincer, Şurik de Ludmila Uliţkaia. Recomand.