De curând am avut o revelaţie. Am început să le înţeleg pe femeile acelea care, deşi înşelate şi cu aripile frânte, se întorc docile şi surâzătoare la acelaşi bărbat. Bărbatul care deşi le spune cât le iubeşte, deşi le promite marea cu sare ajunge invariabil să le înşele aşteptările, să le batjocorească, uneori să le umilească, ca apoi, peste un timp- suficient cât să-i poate fi uitate greşelile, să le atragă iar în capcana promisiunilor deşarte.

De ce spun că am ajuns să le înţeleg pe aceste femei cu inimi frânte? Pentru că eu mi-s una dintre ele. Doar că în cazul meu rolul masculului este jucat de litoralul bulgăresc. Ei bine da, nu veţi avea parte de amănunte picante din viaţa mea, dar povestea sado-maso ce urmează merită un pic de atenţie.

Totul a început acum 6 ani, când am fost prima dată la mare, la vecinii noştri bulgari. Pe vremea aia, totul bine şi frumos, că deh, doar eram la începutul iubirii noastre. Un an mai târziu, lucrurile au început să scârţâie. Nu foarte tare, suficient cât să ridic un pic din sprâncene. Dar, fată bună, am lăsat de la mine, că poate şi-o reveni și va redeveni ceea ce a fost. 

Urmează anul al treilea. De data asta, situaţia a fost alarmantă: aproape că am murit de foame. Gata, 'junge  fost, vorba ardeleanului. S-a zis cu tine, litoral bulgăresc. Piei din ochii mei!

Doar că v-am povestit cât poate fi de parşiv. Așa că, după ce a trecut un an întreg, timp în care am ajuns să uit foametea, murdăria de pe plajă, felul în care domnişoara de la mini-club mi-a spus că ăla frumos e doar pentru copiii nemţi -- noi, ăştialalţi să ne ducem într-o cămăruţă cu jucării stricate (nu glumesc) -- deci după ce timpul a şters aceste amintiri, iată că vine vara cu o nouă ofertă. OK, zic, o ultimă şansă, dar doar de data asta. Cred că eram atât de pornită, că până şi litoralul a simţit că nu e de glumit. Drept pentru care, în anul ăla s-a purtat impecabil. Totul a fost super.

Urmarea o anticipaţi şi singuri. Am fost şi anul următor, când domnul litoral-dacă  îmi permiteţi să-i spun aşa - mi-a dat iar țeapă. Nu rău, doar cât să-mi aduc aminte de caracterul lui de doi bani.

Doar că timpul le şterge pe toate. Au fost suficiente 10 luni departe de mare şi cu niscaiva momente de criză financiară şi hop, iată-ne again pe coastă bulgară a Mării Negre. Dacă regret? Of course! Păi cum să nu regreţi când îţi trebuie două ore cu copilul după tine ca să plăteşti o umbrelă pe plajă, când ai lapte pentru cel mic doar dacă chelnerul e drăguţ, când la masa de prânz de la all inclusive ai de ales între varză călită, carne de iepure şi şniţele dintr-un fel de parizer? De data asta, dragul meu litoral, ai mers prea departe. Și nici măcar nu ai avut vremea de partea ta să te salveze în amintirile mele de peste an. Ai fost rău, urât şi meschin. Și relativ scump, dacă mă gândesc bine!

Si atunci, o să mă întrebaţi, de ce mă tot duc în Bulgaria? O să vă răspund exact ca femeile alea înşelate: pentru copil. Că el, micuţul, e fericit.