Dacă până acum eram doar nostalgică după anii Anei de grădiniţă şi implicit după tinereţea mea, acum, perspectiva de a începe şcoala, la toamnă, mă îngrozeşte de-a dreptul. Să vă spui ce am aflat din târg. Ieri, o colegă de-a maică-mii întârzie la muncă vreo oră.
- Păi ce faci dragă, la ora asta se vine? se răţoieşte maman la ea, de la înălţimea scaunului ei de şefă.
- Staţi doamnă, nu daţi cu paru, zise femeia spăşită. M-or chemat ăştia de la şcoala fie-mii să dau cu subsemnatu pe o hârtie. Că cică îi trebuie acum, la Bac.

Şi acum vin eu şi vă întreb pe voi. Ce credeţi că scria pe bileţel? Nici prin cap nu o să vă treacă. Bileţelul era de fapt o declaraţie de-a părintelui că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru rezultatele obţinute de odraslă la Bac. Concret, dacă ăla micu ia note proaste, să nu vii tu, părinte, să faci scandal la şcoală şi la minister că nu şi-au făcut profii treaba! Nu frate, tu eşti de vină pentru tot: pentru că ai procreat în România, pentru că ai pretenţia să-ţi mai şi educi odraslele, pentru că nu ai bani de meditaţii sau de şcoală privată, pentru că profesorii au salarii de doi lei, pentru că miniştrii se schimbă precum vremea, pentru că totul se prăbuşeşte în jur şi pentru că şcoala a ajuns unde a ajuns. Adică la pământ. Păi cum să nu-mi fie groază de ceea ce mă aşteaptă?