joi, 14 noiembrie 2013

Cu chiloții-n vânt

Mi-am adus aminte de asta când i-am văzut de dimineaţă, fluturând cu dantela la vedere chiar sub geamurile mele. Şi nu erau singuri. Două crengi mai sus stătea şi un parpalac negru, numai bun de înfăşurat pe lângă corp în zilele reci de toamnă. Iar la sfârşit, precum o ghirlandă de beteală ce vine să dea o ultimă strălucire, o bluziţă se bălăngănea fără rost deasupra capetelor trecătorilor.

Din păcate, deşi ştiu că mulţi dintre voi s-au gândit deja la o scenă de sex fierbinte cu haine smulse şi azvârlite în capul vecinilor invidioşi, relicvele textile nu fac decât să-mi confirme încă o dată că locatarii mei de la opt se bat în draci şi că ea pierde de fiecare dată. Pentru o porţie zdravănă de râs, vă invit pe blogul Simonei Tache să vedeţi acolo vecini nebuni şi victime colaterale.

0 comentarii:

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes