— Ia zi, mă, te bagi să conduci peste două mii de kilometri dus și alți două mii întors?

Se uită la mine. Cunosc privirea asta, iubesc privirea asta. Fără ea cred că aveam certuri... hai să nu zic lunare, dar anuale sigur. Eu sunt izmană pe călător. Vrei să mă nenorocești, spune-mi că de acum înainte ne vom face concediile cuminți la mare și la munte, ca niște oameni responsabili, în hoteluri recomandate, cu mese asigurate. Poate sună bine, dar nu e pentru mine. Eu respir bine pe drum. Îmi place călătoria în sine la fel de mult ca destinația. Sunt statică și precaută în viața de zi cu zi – și nomadă în minte.

— Unde vrei? zice și aproape că mă mângâie pe cap cu privirea aia a lui în care se citește ceva de genul „nebună ești, fată, dar d-aia stau cu tine”.

— Olanda și Belgia. Merge?

Și a mers. Acum e unul din rarele momente în care mulțumesc sorții pentru prietenii care au plecat din România – și au acceptat să ne primească la ei. Fără ei, nu știu să vă spun dacă vacanța asta ar fi fost fezabilă. De fapt, știu: pentru noi, nu ar fi fost. Sigur, drumul a fost lung, l-am făcut în trei bucăți, că deh, cu un singur șofer și cu un copchil amețit de atâta stat, ne-ar fi fost imposibil să „dăm pedală” (vorba unui prieten) mai mult de șapte-opt sute de kilometri pe zi.

Ana cu cercel de perlă

Dar să o luăm pe îndelete. Că tot am spus „pe îndelete”, apăi așa e drumul prin țărișoara noastră. Mai întâi, ne-a luat o oră să ieșim din București – dar asta pentru că am făcut prostia să plecăm pe la nouă de dimineață (chiar glumeam în mașină apropo de articolul din Times New Roman). A doua prostie a fost să ajungem în vama Nădlac la ora când se schimba garda, adicătelea tura. Și am stat, și iar am stat, uite așa, două ore bătute pe muchie, în mașină, fără să ne spună nimeni de ce dracu' stăm. Când în sfârșit am intrat în Ungaria, hop o tăntică polițistă a început să agite frenetic o baston luminos cu care ne devia de la traseul către Szeged, unde urma să dormim prima noapte. Așa am văzut satele ungurești la căderea serii. Pastoral, bucolic... și exasperant! Cu toate întârzierile astea, abia la orele nouă seara reușeam, în sfârșit, să ne hrănim odrasla la un McDonald's din Szeged. Cam astea ar fi aventurile pe drum – de a doua zi, situația a revenit la normal; autostrada se întindea până-n zare și singurele probleme erau cele legate de prețul motorinei. La unguri e mai ieftin ca la noi, însă, în mod surprinzător, în Austria motorina e mult mai scumpă pe autostradă: aproape 1,6 €/L. Așa că merită să intrați în orășele (noi am deviat cinci minute în St. Pölten) unde era 1,3 €/L. La nemți, Shell-ul era relativ ieftin, pe la 1,34 €/L.

O să trec peste noaptea petrecută în Germania, undeva pe lângă Regensburg – nu de alta, dar nu am ce povesti – și iată-ne în Olanda. Trebuie să recunosc că eu nu știam mai nimic despre țara asta. Adică o asociam cu lalele, saboți, diguri, mori de vânt, cașcaval, ING si marijuana. Dar despre Olanda însăși nu aveam nicio idee. Ba mai rău decât nimic, mi se părea că trebuie musai să aibă ceva din rigoarea germană (cu limba aia te aștepți la ce e mai rău, serios), amestecată cu kitschul tirolez. Cu limba am avut dreptate: e imposibilă; însă în rest, mea culpa, dragă Olanda. Ești frumoasă, cu satele tale curățele și ordonate, ești cuminte cu pășunile verzi pline de vaci mulțumite, ești impresionantă cu toate canalele survolate de stoluri de gâște sălbatice, ești amuzantă cu morile alea de vânt ce parcă îl așteaptă pe Don Quijote, ești fermecătoare cu Marea Nordului ce pare blândă și nicidecum capricioasă, ai nori și soare ca o femeie cu ifose, dar ești atât de ordonată și de prietenoasă că, pe bune, nu se poate supăra pe tine nici măcar o ahtiată după vreme bună ca mine.

Un copil cu un breton În Olanda pe-un ponton

Da, mi-a plăcut, atât de tare încât mi-a dat prin cap că e o țară în care mi-ar fi plăcut să-mi duc viața. Și, apropo de asta, mă așteptam să ne găsim prietenii storși de muncă, stresați de cotidian și responsabilități, scuturați și torturați de șefi aberanți, muncind și plătind cu vârf și îndesat pentru privilegiul bunăstării occidentale. Ei bine, nu e așa. Olanda e o țară cu politici de integrare foarte bine puse la punct. Nu intru în detalii, că nu despre asta vreau să vă povestesc. Dar ideea e că aici poți să obții cetățenia urmând niște pași bine stabiliți, fezabili și fără compromisuri. Mă rog, cu efort – dar nu e nevoie să recurgi la căsătorii cu nativi sau mai știu eu ce. Apoi, la muncă, lucrurile nu stau așa de înfiorător cum s-ar putea crede. Se pare că în urma crizei economice, din ce în ce mai multe state încearcă să încurajeze munca la domiciliu, așa că poți să lucrezi de acasă din când în când. Poți să alegi să ajungi mai devreme la serviciu ca să poți pleca mai devreme, poți să ceri și câteva zile de concediu aproape de azi pe mâine – lucruri pe care poate le practică și multinaționalele de la noi, dar pe care nu trebuie să le plătești cu sănătatea, tinerețea și timpul liber.

Gata pentru astăzi. De mâine ne punem serios pe povestit și arătat poze. Stați pe aproape.