luni, 26 martie 2018

Dormi cât vrei

Vineri seară, la noi în bucătărie. Ascultăm muzică, ţopăim de nebune, ne facem microfoane din două linguri de lemn cu care amestecăm din când, în când, pe rând, într-un ghiveci de legume. E aproape unsprezece noaptea, dar am senzaţia că petrecerea abia începe.
- Chiar aşa, îi zic, ar trebui să dăm un bairam.
Se uită la mine entuziasmată, după care, cu lingura ridicată deasupra capului, rămâne uşor pe gânduri:
- Şi pe cine invităm? Pe ai mei sau pe ai tăi?
Bine că nu-mi cere să plec de acasă, mă gândesc şi sting focul la mâncare.
- Ne mai gândim, zic şi încep să mă bălăngăn de pe un picior pe altul, pe ritmuri de Guns 'N Roses.
- Auzi, mama, mâine aş vrea să fac eu micul dejun! Mă laaaaşi?

Mă uit la ea şi mă întreb când dumnezeu a crescut aşa de mare. Parcă mai ieri mă punea să stau în capătul holului şi să o prind când îşi lua avânt să sară la mine-n braţe.
- Să mă scoli ca să te ajut să tai şunca şi să aprinzi focul, îi zic.
Se uită la mine cu privirea aia care mă face uneori să mă simt ușor stupidă.
- Mamaaa, mă descurc să aprind un aragaz şi să folosesc un cuţit.
Dau din cap şi încerc să nu intru într-o dispută din care aş putea ieşi cu răni.
.- Bine, Ana. Abia aştept să-mi facă cineva micul dejun.
- Apropo, la cât te trezeşti, ca să ştiu cum să mă organizez, zice în timp ce caută să schimbe melodia. Vreau să fac şi nişte ouă şi pe alea nu ai cum să le mănânci reci.

Mă gândesc că mâine e sâmbătă şi că e singura zi când pot dormi şi eu mai mult, că apoi duminică trebuie să lucrez. Dar na, nu o să o ţin nemâncată până la prânz. Decid să mă sacrific.
- Scoală-mă pe la 9h30!

A doua zi de dimineaţă.O mână mică mă scutură domol. Aud o vocişoară şoptită.
- Mamaaa, e nouă şi jumătate, dar nu e nevoie să te mai scoli. Am greşit ouăle! Am vrut să le fac poşate şi s-au împrăştiat peste tot. Le-am aruncat. Ţi-am făcut un sandvici, dar pe ăla poţi să-l mănânci şi mai încolo, că nu riscă să se răcească.Așa că dormi cât vrei!

Sandviciul a fost cu şuncă, mozarella, baby spanac şi roşii. Pe o jumătate de chiflă de la Mega. Şi a fost bun şi frumos decorat. Am avut şi desert: un amestec de fulgi de ovăz cu banană, felii de portocală şi de pară. Şi până la urmă a fost bine că m-am trezit, că aşa am ajuns şi la Pilates şi la Carrefour. Rămăsesem fără ouă. Cât despre petrecere, încă nu m-am decis ce şi cum. Deocamdată ne pregătim să plecăm la Atena.

0 comentarii:

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes