Am citit o carte genială. O carte nu ca toate celelalte. Ştiu că în mod normal ar trebui să vă spun doar titlul şi autorul şi să vă las să o citiţi liniştiţi, dar nu mă pot abţine. Pe tip îl cheamă Benoît Duteurtre, iar pe carte Fetiţa şi ţigara. E un adevărat teatru al absurdului în câteva pagini, căci este mai degrabă o cărticică decât un roman, dar important este că absurdul este înfiorător de posibil şi e printre noi.

Mă abţin cu greu să vă povestesc acţiunea. Totuşi o să vă spun ce idee  i-a venit domnului ăsta de se numeşte Duteurtre. S-a gândit el cum ar fi să-i  interzici unui condamnat la moarte să fumeze o ultimă ţigară pe motiv că închisoarea este un loc public şi conform legii, fumatul este interzis în spaţiile publice. Pe de altă parte, legea prevede că un condamnat la moarte are dreptul la o ultimă dorinţă. Ideea asta explică partea cu ţigara din titlu. De aici, începe o întreagă nebunie

Partea cu fetiţa este şi mai groaznică. Pentru că ne arată, mai ales nouă, părinţilor, cât de multe erori s-ar putea comite dacă le-am dat copiilor libertatea pe care avem tendinţa să o cerem din ce în ce mai mult pentru ei.

O carte foarte interesantă, cu un final tulburător şi foarte posibil, ce m-a pus pe gânduri. Dacă nu aveţi timp să o citiţi, spuneţi-mi, abia aştept să v-o povestesc.