Dacă mă citiţi de la birou, ştiţi despre ce vorbesc. Dacă mă citiţi de acasă, rămâneţi acolo. Luaţi-vă o cafea, daţi drumul la teveu, puneţi mâna pe o carte bună (vă recomand Balzac şi Micuţa Croitoreasă chineză, o recitesc acum şi îmi place la fel de tare ca în urmă cu zece ani) şi nu ieşiţi afară. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cântecul vreunui guguştiuc aiurit sau de vreo floare de forstiţia fraierită de soarele de sâmbătă. Afară, e iarnă. E vânt, e frig, e urât, e plin de viruşi, e câh şi în plus e luni. Deci, rămâneţi în casă cât de mult puteţi. Lumea vă va invidia. Eu, cu siguranţă. Mai ales că de când a început odrasla şcoala, zilele de weekend nu îmi mai ajung, iar săptămânile mi se par nesimţit de lungi.

Apropo de weekend, nu ştiu ce aţi făcut voi cu el, dar noi am profitat de ultimul soare bucureştean de sâmbătă şi am ieşit în parc. Unde, surpriză, cică ar fi trebuit să fie un mega festival de peşte. Aşadar, ce era de cumpărat la un eveniment cu tematică pescărească? Pentru început, un stand cu jucării plăsticoase, stricăcioase şi kitschioase made in China, urmat de un alt stand cu pantofi şi cizme tip tarabă Crângaşi şi de un altul cu mantouri de blană şi poşete oribile. După un astfel de început în forţă, care sugera probabil moda pescărească din această vară, urmau, uitate în soare, două cazane uriaşe ce bolboroseau domol, răspândind în aer un miros înţepător de varză şi fasole.

Tot umblând de nebună după peştele promis, am descoperit fel de fel de tarabe cu telemea, cârnaţi, turtă dulce, prăjituri de casă la... 60 lei kilogramul, grătare pline cu mici, oale de lut, gemuri şi dulceţuri chipurile bio şi undeva, la margine de alee, ascunsă de privirile hămesite ale trecătorilor, o măsuţă cu macrou afumat. Şi gata! OK, sunt rea, mai era şi un cazan cu borş unguresc de peşte (n-am înţeles cum e ăla, dar în actualul context probabil că e bine de precizat apartenenţa etnică)  unde era o coadă uriaşă ce ulterior m-am prins că era la gogoşeria din faţă. Apropo de gogoşile vândute pe la astfel de târguri, prietena cu care eram mi-a spus că, trecând de dimineaţă prin parc, a văzut coca pentru gogoşi lăsată descoperită pe o masă şi ornată cu câteva muşte. Aviz amatorilor!

Noroc că parcul e suficient de mare şi că locul de joacă era plin de copii. Aşa că una peste alta, Ana s-a distrat. Deşi, ea nu de parc avea chef, ci de expoziţia de la Muzeul Antipa. Aia cu cadavre. Nu am dus-o sâmbătă din motive de înghesuială. Între timp, stau să mă gândesc dacă chiar e de dus un copil ce, uitându-se aseară for the first time in his life la Harry Potter, mai avea puţin şi se ascundea cu totul după ta-su. Sigur, nu mai face crize de urlete la vederea fiecărui craniu (pentru asta ţin să-i mulţumesc din suflet postului Cartoon, care a exorcizat copilul şi l-a dat pe brazdă în câteva luni), dar încă are spaime. Pe de altă parte, ea vrea să vadă organe şi muşchi şi în plus zice că vrea să se facă doctor, aşa că, de ce m-aş pune în calea fericirii ei?

Şi pentru că tot vorbim de idei pentru distrat progeniturile, cică ar fi un circ la Baba Novac. Îi zice Orlando, are animale multe, dresură de cai şi lei şi toată distracţia e într-un cort care, zice-se, ar fi  încălzit la 20 de grade. Personal, nu am avut chef să văd cât sunt de parolişti, aşa că am reţinut ideea şi o voi pune în aplicare când vine primăvară. Adică, peste vreo câteva zile, dacă e să dăm crezare ăstora de la meteo.

Până atunci, azi e iarnă, frig şi e luni. O săptămână frumoasă vă doresc! Hai şi puţină muzică: