- Mamaaaa! Mamaaaaa! Ma...
Acum e momentul când trântești furculița de masă, arunci o privire piezișă soțului care se preface că nu aude nimic, te mai uiți pentru ultima dată cu jind la mâncarea aburindă din farfurie și întrebi pe un ton șuierător, fără să deschizi prea mult buzele de frică să nu izbucnească de acolo o mare de flăcări:
- Ce mai vrei?
- Pot să alerg?
Te uiți în jur. La ei. La ei, cei care mănâncă liniștiți, cei care vorbesc aplecându-se încet unii spre alții, la ei, cei cărora li se aduc pahare înalte cu picior, pline de licori apetisante, la ei ăștia cu viață de adult normal. Te enervezi singură și întorcându-te spre el îi spui pe un ton răstit:
- Nu! Unde vrei să alergi? Pune mâna și mănâncă cât e cald, că apoi iar te apucă foamea exact când intrăm pe ușă!
Scrutezi apoi zarea. La început mai timid, apoi din ce în ce mai insistent, învârtind capul precum un dop pe care te chinui să-l îndeși în gâtul unei sticle de vin. Cine știe, poate mai descoperi vreun copil la altă masă, să aibă și ăsta micu' al tău cu cine să se joace.  Deodată auzi din spatele tău o voce răstită și îți simți spatele încălzit de flăcări neieșite.
- Da, mai stai locului odată!
Aha, deci mai e cineva pe aici ca mine! Întorci capul, reperezi rapid prada, tragi copilul de mânecă și cu degetul arătător întins ca o țeavă de pistol îi spui încet:
- Șo pe ea, mămică! Întreab-o cum o cheamă și joacă-te!

Două minute mai târziu, chelnerul îți face observație că era să scape de două ori tăvile, domnii de la masa de lângă se uită cu reproș la tine că țipetele copiilor îi asurzesc și că ei au de vorbit (ce infatuați!), tinerii din dreapta au preferat să plece în altă parte după ce ăsta al tău i-a dat dom'șoarei haina jos de două ori și a și călcat pe ea, copiii joacă leapșa exact în dreptul scărilor și acolo e ud și el o să cadă și chiar cade și urlă și fir-ar să fie, tot ce voiai era să ieși și tu o seară în oraș cu familia!

Dacă scenariul de mai sus vi se pare cunoscut, ei bine, avem o soluție!  Un restaurant cu loc de joacă. Nu, nu, nu e vorba de două jucării, trei bile și un tobogan de plastic. E vorba de o mansardă cu trei spații largi de joacă, cu saltea de sărit și perete de escaladă pentru cei mari, cu gonflabile și jucării pentru cei mai mici, cu supraveghetori pentru liniștea părinților și cu meniu pentru copii, pentru liniștea bunicilor, cu posibilitatea de a-l închiria pentru a-i serba ziua copchilului și mai ales, la adăpost de urechile clienților și de privirile familiei. Și pentru ca toate astea să aibă un nume, vorba poetului, ei bine ele se numesc Bistro Jariștea.

Mulțumim Gabi Urdă pentru seara frumoasă și patronului, tată a trei copii (nevoia te învață) pentru idee!