La mine în familie, Moşul este cel care aduce bradul. Aşa am apucat la ai mei acasă şi am decis să dau şi eu tradiţia mai departe, aşa cum faci cu o reţetă de cozonaci ce o treci din mână-n mână, de la o generaţie la alta. Povestea la noi acasă zice că, într-o seară de decembrie, cu câteva zile înainte de Crăciun, Moşul vine pe furiş şi lasă bradul pe balcon.

Pentru că anul ăsta a aflat ce şi cum, Ana a ajuns cu discuţia şi la brad.
- Pe ăsta cine-l pune pe balcon?
Culmea este că, de multe ori, nu ştiu nici eu cine se cară cu el. Soţul în principiu, dar cu ajutorul socrului şi cu complicitatea maică-mii. Aşa că am răspuns sincer.
- Nu ştiu. Pur şi simplu, într-o seară apare pe balcon. Şi gata!

Atât i-a trebuit. Iată deci că avem un nou element miraculos care menţine vie magia şi bucuria aşteptării. De vreo patru zile, cum se lasă seara, cum aruncă ochiade spre balcon, doar, doar zăreşte vreo creangă.
- Cred că ştiu de ce nu vine bradul. Nu e curăţenie în casă.

Mă uit la ea şi îmi mijesc ochii într-o privire ce spune, fără cuvinte nu zău, Franţ şi cam ce propui? Apoi îmi aduc aminte cum ieri cânta prin casă un refren vesel de genul suntînvacanţăşifaccevreauio. Aşa că mă gândesc să încerc să profit de starea asta de exuberanţă vacanţieră şi mă arunc:
- Auzi, păi dacă tot eşti liberă toată ziua, n-ai vrea să faci tu curăţenie? Că poate aşa vine bradul mai repede. Măcar la tine în cameră şi tot ar fi bine.

Mă fixează cu o privire albastră din spatele căreia pare că răzbate până la mine un râs ca de spiriduş isteric, pus veşnic pe fapte rele. O aud cum trage aer în piept înainte să purceadă la a-mi explica rar şi răspicat, cam ca la proşti.

- Mama, noi aranjăm bradul în sufragerie. Nu ajută cu nimic să-mi fac curat la mine în cameră. Dar, ce să zic,  frumoasă încercare!