marți, 28 ianuarie 2020

Ritual matinal

E șapte și un sfert (de data asta chiar așa și este, nu am pus ora din burtă,
cum mai vezi prin cărți, filme și alte lucruri pline de imaginație).
Aștept să pleci, să pot întoarce zăvorul de două ori, clic, clic,
din hol voi fugi apoi, pe balcon (de fapt, voi face trei pași, așa de aproape e balconul și de mic, holul) și acolo, cu mâna stângă făcută gheară, îmi voi ține halatul strâns, în jurul gâtului
lăsându-mi liberă dreapta, să dau din ea,
just in case, poate te întorci și te uiți.
Mamateiubește, voi spune în gând
și tu o vei ști deja
pentru că noi
așa funcționăm în fiecare dimineață.
E ritualul nostru,
toate familiile au câte unul inventat de o mamă în criză de timp
sau pur și simplu, în criză.
În curând va veni vara,
iar pe balcon vom avea panseluțe, regina nopții
și flori din acelea mici și galbene care nu știu niciodată cum se numesc.
dar pe care le plantez în fiecare an
(pentru că și ele fac parte din felul nostru de a funcționa ca un tot),
Apoi, dezbrăcată de halatul aranjat în cutia de pe dulap,
aia pe care scrie: lucruri pentru iarnă,
Voi sta în pijama
trecându-mi prin păr
mâinile rămase libere.


0 comentarii:

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes