Mi se întâmplă uneori să mă mai uite Dumnezeu cu telecomanda în mână. Şi cum stăteam eu aşa într-o zi şi butonam absentă, dau peste o emisiune cu o familie de graşi ce vrea să slăbească. Până aici, nicio problemă. Mă rog, erau probleme multiple, dar nu d-astea pasibile de a mă afecta personal. Doar că apare şi o nutriţionistă care începe să le arunce bieţilor grăsuni cam tot ce aveau ei prin frigider şi să-i pună să-şi cumpere chestii sănătoase. D-astea fără gluten, fără zahăr, fără conservanţi, fără dracu, fără lacu, bref cât mai bio, mai organic, mai brun, mai quinoa, mai hrişcă, mai decorticat, mai la rece, mai de capră, mai crescut ca la ţară, mai frumos şi sănătos.
Şi zice cucoana asta din emisiune că, cu puţin antrenament, nici măcar nu vei cheltui o căruţă de bani. Ptiii, zic eu în sinea mea, păi ia stai frate să fac eu şi ca grăsunii de la teveu şi să trec şi eu pe chestii sănătoase. Măcar aşa, pentru ăsta micu care n-are nicio vină că s-a născut într-un secol marcat de gripă aviară, porcină, sindrom de vacă nebună, curcan antibiotizat şi lapte estrogenizat! Acum, dacă e să mă întrebaţi pe mine, toate scandalurile astea din ultimul timp sunt de fapt nişte făcături menite să încurajeze importurile şi deh, dacă tot suntem cu toţii în aceeaşi familie fericită numită UE, măcar să o ducă alţii mai bine, că noi oricum nu merităm şi tind să cred că nici nu vrem. Dar asta e altă discuţie.
Revenind la alimentele cele bune, impregnată de sfaturile nutriţionistei, dau fuga la mine în bucătărie, mă mângâi încet pe creştet pentru borcanul de miere naturală, orezul integral (pe care de obicei îl evit pentru că fierbe al naibii de greu) şi pentru punguţa cu zahăr brun, îmi ard scurt două palme pentru făina de Titan, uleiul de la Bunica, iaurtul Danone şi laptele Zuzu şi, ca orice mama responsabilă, mă apuc să bat gugălul întru salvarea familiei.
Măi oameni buni, voi aţi văzut cât te costă să fii bio? Până mai ieri, eu credeam că e un lucru care ţine de voinţă, că mai strângi din dinţi, te mai întorci cu o zi mai devreme din concediu, mai bagi o tură suplimentară la birou, îţi mai tunzi şi tu singură bretonul cu foarfeca de lucru manual a copilului, îl mai pui şi pe consort să-şi lase barbă şi... şi pe dracu, căci, cu toate sacrificiile astea, nu reuşeşti să cumperi mai mult de o roşie bio şi o pungă cu hrişcă (apropo, cum se mănâncă asta?).
Am făcut turul a vreo patru magazine virtuale, plus o descindere pe teren la un butic bio din Amzei şi am înlemnit. Pe cuvânt că nu înţeleg. Că e normal să fie mai scump, asta e clar. Dar, 16 lei o salată şi vreo 23 de lei un kil de morcovi? Adică mănânci sănătos şi rişti să mori de inimă, cu ratele neplătite şi cu pantalonii rupţi în fund. Nimeni nu spune că e greşit sau de condamnat să mănânci doar boabe şi salate şi să te speli pe mâini cu săpun de Alep şi pe dinţi cu pastă cu sare de mare şi să-i dai copilului la şcoală tarte bio din orez integral cu gem de caise la 8 lei bucata. Dar, nu toţi putem să o facem! Şi acum, să fim serioşi, cu ce ar schimba dacă aş cumpăra o dată o pungă de goji? (dacă nu ştiţi ce e, vă spun doar că o punguţă de 250 de grame costă vreo 30 de lei). Am fi mai sănătoşi dacă am reuşi să înghiţim un pumn de semincioare d-astea şi gata? Dacă da, pe bune că o să cumpăr punguţa la viitoarea chenzină, dar vreau argumente că altfel, de banii ăştia, duc copilul la teatru. Eu chiar nu înţeleg cum, în condiţiile actuale, poţi să mai apari la televizor şi să ţii prelegeri despre avantagele produselor organice, dând dezaprobator din cap de fiecare dată când auzi pe cineva că mănâncă pui la cuptor de la Cora cu cartofi de la aprozar.
În concluzie, dragă Bio, eu am încercat, dar se pare că eşti mult prea plin de fiţe pentru mine. Eu am fost dispusă să fac mici compromisuri, dar, pe bune, pentru o roşie o dată pe lună, nu o să mă despart de foştii parteneri de bucătăreală care, aşa proşti şi viciaţi cum sunt, măcar sunt acolo când am nevoie de ei.
Cu regret că nu ne potrivim, îţi urez un weekend plăcut, sta-ţi-ar gojile în gât!
O fostă admiratoare
P.S: Dacă te răzgândeşti şi devii băiat de comitet, ştii unde mă găseşti. Eu sunt dispusă să-ţi mai dau o şansă.