marți, 12 mai 2015

Dragă şcoală

Am decis să-ţi scriu pentru că aşa mi s-a părut corect. De câţiva ani de zile adun nemulţumiri şi frustrări şi cred că a venit momentul să fiu sinceră faţă de tine şi să-ţi spun, exact ca într-un cuplu care scârţâie de ceva vreme, ce mi-aş dori de la tine. Ieri, copilul meu a venit de la şcoală, s-a întins pe canapea sub o pătură şi a început să plângă. Pentru că, spunea el, e obosit şi nu-i place ce i se întâmplă în viaţă. Pentru că voia să fac eu o vrajă şi să dau timpul înapoi pe vremea când era mic şi totul era mai simplu. I-am şters lacrimile şi l-am încurajat cum am putut, dar cred că e momentul să-ţi spun şi ţie, dragă şcoală, ce mi-aş dori eu de la tine şi ce mă face să încep să mă îndoiesc de tine şi de bunăstarea unei relaţii împreună pe termen lung.

Este foarte greu – de fapt, este aproape imposibil să porneşti la drum cu cineva care se schimbă după cum bate vântul. Eşti nestatornică, draga mea şcoală, imprevizibilă, influenţabilă şi la cheremul tuturor şi asta, iartă-mă că ţi-o spun, nu face casă bună cu nimeni. Doar îi oboseşte teribil pe cei obligaţi să convieţuiască cu tine, fie ei părinţi, copii sau profesori. E momentul să te maturizezi, să te uiţi în jur şi să spui stop, e de ajuns cât te-ai lăsat trasă ba la stânga, ba la dreapta, fără să ai un scop clar în viaţă, doar acela de a face pe plac şi a servi unor orgolii. Ştii, atunci când doi adulţi nu se înţeleg şi se ceartă, copiii sunt primii care au de suferit. La tine e vorba de generaţii întregi de copii debusolaţi, obosiţi, fără chef şi fără ţintă. Acum e vorba şi de copilul meu. Aşa că am decis să-ţi scriu şi să-ţi spun exact ce vreau de la tine.

Aş vrea să înveţi să zâmbeşti. Să te bucuri pentru menirea ta. Să fii fericită că ai ocazia să creşti oameni, să-ţi petreci viaţa printre copii. Te rog, fă-i să te placă, plăcându-i la rândul tău. Nu le mai pretinde respect prin frică, ci respectă-i tu prima şi vei primi la rândul tău aprecierea şi încrederea lor din dragoste. Şi încă o dată, învaţă să zâmbeşti. Să le zâmbeşti. Este îngrozitor de trist să fii obligat să-ţi petreci zilnic ore bune din viaţă într-un loc unde nu se râde, nu se fac glume, unde şeful te ceartă şi unde nu e nimeni să-ţi ia apărarea. Gândeşte-te la asta. 


Ştiu că tu, dragă şcoală, îţi propui în sinea ta să faci performanţă. Dar nu e nevoie. Îmi pare rău să ţi-o spun. Dar eu, ca părinte şi beneficiar (indirect) al acestui demers al tău, te rog opreşte-te! Dacă vine de la sine şi dacă e dorită şi muncită, foarte bine. Dacă însă performanţa este scopul – al tău, nu al meu sau al copilului –, atunci, dă-mi voie să-ţi spun, nu merită. Procentul celor care fac cu adevărat performanţă este atât de mic încât  sacrificiul celorlaţi e inutil şi dramatic. Şi atunci, dragă şcoală, ce cred că ar trebui să faci ar fi să-mi ţii copilul curios, să-l ajuţi să vrea să înveţe şi să-i arăţi cum să înveţe, să-i arăţi unde să caute şi ce să caute. Tu ştii că după trei ani de şcoală fiica mea nu ştie să repete o lecţie? Nu-şi dă seama cât ştie şi cât nu, dacă a înţeles sau nu. Tu ştii că volumul de materie şi ritmul în care se predă este înfricoşător? Ce anume mai simţi nevoia, chiar şi după atâţia ani de exerciţiu democratic şi european, să tot demonstrezi? 

Aş vrea să înveţi să spui poveşti. Nu să dictezi, nu să repeţi, nu să ceri să se copieze enunţuri pe caiete. Sunt copii şi, ca să înveţe, trebuie musai să le captezi atenţia. Nu e suficient să fie linişte în clasă – e necesar să le trezeşti interesul. Şi asta se face cu poveşti, nu cu teme multe sau cu note proaste. Au trecut vreo douăzeci şi cinci de ani de când am terminat eu gimnaziul, dar şi acum ştiu capitalele lumii după ce profesoara de geografie îşi făcea lecţiile cu poze, cărţi poştale şi diapozitive strânse de pe la prieteni. La chimie, din păcate, nu mai ştiu nimic. Nu-mi aduc aminte nicio poveste. Aşa că, dragă şcoală, lasă-i liberi şi pe profesori, ajută-i să se poată exprima pe limba copiilor, mai scoate din manualele astea multe şi mărunte, din caiete şi culegeri. Ascultă ce-ţi spune o fostă premiantă ca mine: tot ceea ce se reţine fără a se înţelege, se uită! Punct. 

Lasă copiii să greşească. Apreciază-le iniţiativa şi dreptul la opinie, încurajează-i să-şi spună punctul de vedere atâta timp cât îl susţin cu argumente şi pe un ton politicos. Învaţă-i să asculte şi părerile celorlalţi, să-şi ceară scuze fără să se simtă umiliţi, permite-le să plângă atunci când sunt necăjiţi, dă-le voie să aibă câte o zi proastă fără să-i sancţionezi pentru asta. 

Ai grijă de profesorii dăruiţi, de cei care-şi iubesc meseria şi pe copii. Dacă o să vorbeşti cu ei, o să vezi, dragă şcoală, că nu neapărat banii le lipsesc, ci mai ales preţuirea celorlaţi, aprecierea colegilor şi a părinţilor, libertatea de a face şi de a fi lăsaţi să facă. Unde este pasiune, nimic nu mai contează. Nici vârsta, nici banii, nici lipsurile. Tot ce-şi doreşte un profesor cu drag de meserie este să fie în faţa clasei şi să-i înveţe pe alţii. Doar că de multe ori oamenii ăştia ajung să obosească de câte lupte trebuie să ducă cu sistemul şi mulţi dintre ei au depus deja armele şi au plecat – şi continuă să plece.

Încetează să mai faci compromisuri. Relaţia noastră nu are cum să funcţioneze dacă în fiecare an schimbi regulile şi te aştepţi că lumea se va conforma fără să crâcnească. Ştii cât de mulţi oameni din jurul meu au ajuns să vadă în tine o cauză pierdută şi să încerce să caute alternative? Învăţământ în două sau trei schimburi din lipsă de locuri în şcoală? Pe bune?! O să ajungem să facem şi ture de noapte pentru că nu mai sunt locuri. Ce-ar fi, să zicem, să refuzi într-un an jumătate din clasele pregătitoare, invocând lipsa de spaţiu? Şi ce-ar fi să facă aşa toate şcolile care se confruntă cu problema asta? Pui pariu cu mine că s-ar sesiza Inspectoratul şi ar începe să caute o soluţie viabilă?

Revenind la copii: te rog, lasă-i să aibă pasiuni şi ajută-i să şi le descopere. Nu râde de ei şi nu-i batjocori dacă ţi se pare că umblă după cai verzi pe pereţi. Acum este momentul să experimenteze şi să încerce. Iar tu, dragă şcoală, felicită-i şi pentru reuşite mai mici decât  cele poate dorite de tine: pentru un maraton la care au participat cu părinţii, pentru o floare plantată la ţară, pentru o prăjitură pe care au făcut-o în weekend sau pentru un desen făcut cu prietenii. Și apropo de prieteni, dragă şcoală, până să le dai tablete şi manuale digitale, nu crezi că ar fi mai bine să încurajezi copiii să înveţe să lucreze în grupuri? Să facă proiecte, să coopereze, să-şi gestioneze singuri obiectivele, să-şi facă planuri şi să atingă ţinte lucrând împreună? Lucrul în echipă are avantaje uriaşe pe termen lung. Copilul se simte mult mai în siguranţă, mai liniştit şi de aici mai încrezător şi mai capabil de a progresa pentru că, ghici ce, se elimină complet stresul.

Apropo, dragă şcoală, trebuie să faci ceva cu acest stres. Gata, suficient de multe generaţii au suferit de crampe şi dureri de burtă de frica notelor, profesorilor şi examenelor. La școală trebuie să-ţi pese şi să-ţi doreşti, nu să-ţi fie frică. Şi pentru asta, zic eu, trebuie să-ţi placă la școală. Iar pe tine, dragă şcoală românească, nu te place nimeni. Şi nici nu are cum: copiii sunt speriaţi la început şi dezinteresaţi la sfârşit, profesorii sunt copleşiţi de volumul absurd de materie şi de schimbările nenumărate, părinţii asistă cu tristeţe la transformarea în rău a copiilor lor, iar legiuitorii, care se fac direct responsabili de acest dezastru, aleg să-şi dea odraslele la şcoli particulare sau în străinătate.

Lucruri ar mai fi de spus. Dar, înainte de a încheia, aş vrea să-ţi spun de ce, cu toate criticile pe care ţi le-am adus, continui să-ţi spun dragă. Pentru că, măi şcoală românească, tu mie chiar îmi eşti dragă. Ştiu că nu eşti uşoară, ştiu că nu eşti blândă defel şi nici răbdătoare, că eşti pretenţioasă şi cicălitoare, dar eu cu tine am învăţat multe, eu cu tine mi-am descoperit pasiunea pentru franceză, graţie ţie am început să învăţ la anatomie şi să răsfoiesc de plăcere atlasele lumii, tu m-ai pus să citesc cărţi pe care nu cred că le-aş fi citit altfel şi tu, prin faptul că exişti, mi-ai dat dreptul la o normalitate pe care alţi oameni nici nu visează să o atingă. Din păcate însă, pentru copilul meu, nu ştiu dacă o să poţi fi la fel de dragă. Şi ştii de ce? Pentru că tu nu-l vrei de fapt pe el, pe copilul meu, cel crescut de mine după regulile de mai sus, ci pe cei crescuţi şi formaţi în alt tip de societate la care tu, dragă ţară, tot nu vrei să renunţi.

Cu drag,
O fostă elevă

42 comentarii:

Laura spunea...

Aceasta scrisoare TREBUIE sa ajunga la destinatar, e prea bine scrisa ca fie impartasita doar de noi, parintii !

Orin spunea...

Foarte frumos ai scris, Ioana, te admir pentru că încă simt o undă de speranță că s-ar putea schimba ceva, eu am pierdut-o! :(

Ioana spunea...

Hm, este un prim pas si daca noi, parintii, suntem de acord ca nu e bine si normal ce se intampla. In rest, se poate distribui macar intre noi.

Ioana spunea...

Of, Orin, si la voi la fel? Mi-e frica sincer de adolescenta si de rabufnirile copiilor astora. Am senzatia ca va fi un mare noroc daca vom avea copii normali si cu capul pe umeri.

Anonim spunea...

Intentia e buna insa nu stii multe, foarte multe, prea multe. Daca le-ai sti, n-ai mai scrie cele din articol. Si daca zic ce zic nu e ca sa combat ce ai scris. Si cred sincer ca singurul rau in toata povestea e ca poate nici nu o sa ai ocazia vreodata sa afli ceea ce este atat de evident ca nu stii acum.

Ioana spunea...

Abia astept sa aflu.mai multe. Daca intr-adevar stiti aceste lucruri, ar fi bine si interesant pentru toti parintii sa le stie, macar sa ne resemnam si sa cautam solutii in alte parti. Insa, in lipsa unor exemple concrete de astfel de lucruri nestiute, cred ca acest comentariu nu aduce nimic nou. Doar racaie inutil.

Lizuk spunea...

Of, cat adevar! am ajuns sa urasc scoala acum, adult fiind, parinte de elev oarecum "incepator". Ghiozdanul lui in fiecare dimineata e greu si e plin de carti cu probleme grele pentru el. E prea mult! si totul se face prea repede! Prea multa materie, prea putin accent pus pe el ca persoana. Ca sa nu mai zic ca se uita ca e copil, pana la urma. Copiii astia de 7 ani, care merg dimineata la scoala si apoi isi fac temele la after, au un serviciu mai greu ca multi dintre adulti si sunt mai obositi ca multi dintre noi...

catalina spunea...

Povestea asta ..., am fost eleva, sunt parinte de elevi, sunt intr-un cerc vicios , ma invart si nu gasesc scaparea din infernul numit scoala.Acum mai mult decat atunci, ma doare rau, mai rau, pt ca e vorba de copiii mei.Nu se opreste roata asta stricata nici daca arunci stihiile infernului pe ea.Parca e un blestem!

Anonim spunea...

Bună seara, este foarte mult adevăr in articolul tău. Eu am o fetita in clasa a treia si este foarte greu.Si in sistemul nostru de invatamant, când învățătorii vin si pleacă, copilul este singurul care suferă. Se acomodează cu o doamnă învățătoare cu metodele ei si când incep copii să se atașeze de ea si să meargă cu drag la scoală, aceasta este schimbată. Copii plâng, spun ca nu mai vor sa meargă la scoală. Stie ministerul nostru ca exista profesori si învățătorii cu titularizarea luată,cu ani în urmă, cu note mari care nu primesc posturi de titulari în scolii, chiar daca aceste posturi ar trebuii scoase la concurs? Eu cred ca nu ? De ce nu se gândesc ca tot schimbând atât programele de învățământ copii vor ajunge sa urască scoala si tot ce ține de ea.Deja nu mai au timp sa citească o carte, ce sa mai spun de mers in parc.În concluzie totul este greu si pentru copii chiar de neînțeles.
Va mulțumesc.

Ioana spunea...

Cunos cazuri de copiii care in fiecare an au avut alta invatatoare. Cunos cazul unui copil care nu are invatatoare si predarea la clasa se face de catre mama unui baietel care, mama, este profesoara de fizica. Asta dupa ce cu un an in urma a avut o invatatoare adusa de la pensie care isi pierdea prea usor rabdarea si cam tipa si uneori mai si lovea copiii. Cica nu sunt posturi si candidati. Dar cunosc personal o doamna tanara si daruita cu mare drag de copii si cu nota 10 la titularizare care nu si-a gasit post de invatator. Si da, asta este trist, nedrept si prea frecvent, din pacate. Eu va multumesc:)

Ioana spunea...

Lizuk, si eu am aceasta problema cu materia multa si predata in ritm prea alert. Am ajuns sa fiu eu depasita de aceasta goana nebuna, daramite copilul.

Ioana spunea...

Catalina, pe mine ma doare sufletul cand vorbesc cu prietena mea din Belgia si-mi spune cu cat drag se duce baietelul ei la scoala. Si au multe ore pe zi, dar e totul facut mai soft si mai prietenos.

Anonim spunea...

Cat de mult adevar ai spus aici! Si eu am vrut sa ma fac profesoara. Insa am fost descurajata de draga de scoala. Este trist. Avem copii cu un potential incredibil care se pierd pe drum din cauza acestei goane. Fetita mea are 7 ani impliniti in martie si ma surprind multe lucruri pe care ii invata aproape robotic, fara fond, doar de forma. Am fost si eu eleva odata si tin minte ca ajunsesem sa ma satur de materia multa si inutila. Este trist.

Maria Popescu spunea...

Si eu, care doresc sa cumpar doua panouri, din salariul meu (de mama singura, cu doi copii scolari, cu chirie de 150 E si cu o pensie alimentara aproape de zero), insa doamna directoare nu imi da voie sa le instalez, in conditiile in care predau la simultan, clasa pregatitoare cu a treia, dupa noi studiaza clasa a VI-a, iar singurul panou este o placa minuscula de polistiren si o macheta adusa tot de mine si plasa oarecum fortat...in rest, peretii foarte largi sunt plini cu panouri vechi de biologie pentru ca deh... e laboratorul de biologie!...

O Anton spunea...

Din pacate școala noastra draga a uitat sa citească dar mai ales a uitat sa iubeasca copii....

Liliana spunea...

"Noi" nu inseamna doar parintii, ci si profesorii. In mod gresit se face aceasta distinctie ( in aceste comentarii si nu numai aici!), pentru ca nu suntem in tabere adverse!

Ioana spunea...

Liliana, poate tocmai faptul ca parintii nu se mai simt in aceeasi tabara cu profesorii e un semn ca lucrurile nu merg pe calea cea buna.

Anonim spunea...

Abia la Liceu mi-a placut la Scoala. Liceul m-a trimis la Facultate, unde probabil profesorii din Scoala Generala nu credeau ca voi ajunge. Fiul meu merge cu drag la Scoala...deocamdata. Este in clasa a IV-a si are noroc de o invatatoare minunata.

Ioana spunea...

Iata si un copil fericit! La ce scoala e?

Malin Sofrone spunea...

Dragi parinti, educatori si profesori, ma bucur sa vad optimism si bucurie in scoala. Ma bucur sa vad oameni care vor sa faca ceva. Va pot recomanda cu drag carti de Seth Godin, Alfie Kohn sau chiar Napoleon Hill. Cred ca fiecare din acesti autori pot contribui cu ceva la munca celor din sistemul educativ. Ei vin cu idei insa cred ca e bine daca se trece la actiune cu un plan. Pentru ca eu cred ca oricat am judeca ceva, nu putem influenta lucrurile decat daca actionam concret si cu credinta ca putem schimba lucrurile. Cred ca si cateva ore, in timp pot aduce schimbari. Am fost voluntar in diverse organizatii in Romania si am vazut cum, incet, se pot face schimbari cu pasi mici. Organizatii pentru AGLT, Team Constanta, Cercetasii Romaniei sunt datatoare de valori si experienta de viata.

Orin spunea...

Ioana, şi la noi este la fel. Dar o simt mai pregnant la Arin, pentru că el este mai emotiv şi îl afectează mai mult ce i se întîmplă la şcoală, Radu e mai detaşat.

Anonim spunea...

Felicitări.. Sublim și adevărat!

Anonim spunea...

Să fii fericită - este corect gramatical, nu să fi fericită. Mesajul este frumos, de s-ar face ceva și în privința nedreptăților provocate cadrelor didactice de atâtea p............... și r............. și să nu mai ajungă la catedre profesor cu note sub 5 ci profesorii cu note de 8,9.
STOP NEDREPTATE!

Ioana spunea...

Am corectat, mulțumesc pentru observație.

Anonim spunea...

Dacă aţi şti că unii profesori sunt şi ei părinţi! Mă gândesc cu îngrijorare că şi copilul meu s-ar putea să nu se simtă bine în sistemul nostru de învăţământ.

Anonim spunea...

Draga mea mamica ,
Mi-as dori sa fii in clasa mea (sunt inv. de 38 de ani )!De multe ori,in lungul drum al scolii, sunt eu si elevii mei ...numai noi ,cu durerile noastre ... !Cu tristete ii aud ,,ma cearta mama daca nu am note bune "...este de fapt o concurenta intre parinti ...pacat !!!Nu-mi place nici mie acest sistem dar si eu iubesc COPIII SI SCOALA ! Multumesc pentru scrisoare !!!

Mircea Samoila spunea...

www.scoalademocratica.ro

Ioana spunea...

Stimata doamna invatatoare, vorba lui Nichita "ce minune ca esti":))Ma bucur sa aflu ca existati.

Si da, aveti dreptate. De multe ori gresim si noi, ca parinti, fata de copiii nostri, pentru ca pur si simplu nu mai stim de fapt nici noi ce vrem si cum ar trebui sa fie.

Anonim spunea...

”Testul focului face otelul bun” - Abraham Lincon in scrisoarea care profesorii fiului său. Insusi faptul ca se scrie atat de profund, subiectiv si original dovedeste ca scoala careia i se adreseaza merita respectata, pretuita, asa cum e ea.... Viata nu e un spectacol!

Anonim spunea...

Onose Victor
Buna ziua dragii mei, ca sa putem schimba sistemul de invatamant ,trebuie sa ne mobilizam si sa trecem la actiune, acest sistem de invatamant, prost si invechit ,care isi bate joc de noi si de viitorul nostru, prin copii nostri, NU poate fi schimbat din fata televizorului ,de pe pagina de facebook sau sa asteptam o minune de la Dumnezeu. Eu propun sa ne intalnim, toti cei care vrem schimbarea acestui sistem, sa punem cap la cap ganduri, ideei sa ajungem la o concluzie pe care s-o punem in opera, asa ca eu zic ca sa ne intalnim sambata 8 august,la ora 17, in parcul Izvor langa intrarea de langa statia de metrou Izvor , pana atunci hai sa facem cunoscut acest material, sa-l publicam impreuna cu intentia noastra de a ne intalnii si discuta . O vorba inteleapta din batrani spune, ,, Pentru ca raul sa triunfe nu trebuie decat ca oamenii buni sa nu faca nimic'' Frumos articolul, bine conceput, exprima clar si cu foarte mult bun simt cangrena din acest sistem, INSA de actiunile noastre depinde schimbarea, Cu deosebita stima Victor ONOSE ...

Anca Rusu spunea...

La urmatoarea oprire in Cluj-Napoca, poate veti avea timp sa faceti o vizita la Transylvania College. E adevarat, e o scoala particulara, insa asta nu inseamna ca e totul mai usor de realizat aici, dimpotriva. Exista in aceasta scoala o echipa minunata de profesori, care alaturi de echipa de management aplica zilnic cele mai bune practici pentru a ajuta fiecare copil in parte sa-si atinga potentialul maxim. Eforturile lor sunt confirmate de bucuria cu care copiii vin la scoala (baietii mei numara zilele pana la inceputul scolii, in fiecare vacanta si asta nu pentru ca se plictisesc acasa) si de rezultatele elevilor, recunoscute la nivel international. Desi rezistenta la schimbare e mare pe plan national (asta nu e ceva care caracterizeaza doar tara noastra), sa stiti ca exista si multi profesori dornici sa se perfectioneze, sa se puna la curent cu cele mai noi tendinte in domeniul educatiei. Colaboram foarte bine cu mai multe scoli din tara cu care impartasim bune practici si ne bucuram intotdeauna cand se intampla asta, pentru ca inseamna ca tot mai multi copii au sansa sa creasca frumos, sa isi descopere si sa isi urmeze pasiunea in scoli unde toti cei din jurul lor sunt acolo din dragoste pentru copii, calauzindu-le pasii cu un zambet si cu incurajari. Spunea cineva mai sus ca parintii si profesorii nu ar trebui sa fie in tabere adverse si este foarte adevarat. Atunci cand se creeaza un parteneriat constructiv, cand parintii si scoala lucreaza impreuna pentru binele copilului, se intampla lucruri minunate si ne putem bucura impreuna de oportunitatile extraordinare care li se deschid copiilor. Toate acestea se pot intampla intr-un mediu unde fiecare se simte incurajat, unde feedback-ul este oferit in mod constructiv, unde elevii sunt invatati sa gandeasca analitic, critic, sa aplice in practica informatia primita la clasa. In acelasi timp, ajuta foarte mult contactul cu lumea reala, actuala, intalniri cu specialisti din diverse domenii care le pot trezi interesul pentru a urma o anumita cariera, sau, de ce nu, pentru a gandi o solutie la o problema actuala. Sa nu uitam ca acesti copii vor avea acces la domenii de activitate si profesii care inca nu exista, astfel ca pregatirea lor trebuie sa fie mereu aliniata la ceea ce se intampla pe plan global, sa tina pasul cu progresele facute in domeniul tehnologiei si stiintei. De aceea si scoala, profesorii trebuie sa fie dispusi sa investeasca timp si resurse in perfectionarea lor, in dezvoltarea profesionala continua. Chiar vineri toti profesorii de la Transylvania College au participat pentru o zi intreaga la o astfel de sesiune de dezvoltare profesionala. Va asteptam cu drag sa ne vizitati, ne bucuram sa impartasim din lectiile pe care si noi le-am invatat de-a lungul celor peste 20 de ani de activitate.

Anonim spunea...

am doi copii, unul in cls II si unul in cls VI.
Anul asta, amandoi dau asa-zisa evaluare nationala.
Cel mic a primit manualele abia in decembrie.....numai invatatoare stie cum a reusit sa predea dupa minunata programa noua, niste notiuni noi pentru cei 33 de elevi, fara a avea ca si suport manualul (care este execrabil, oricum).
La un momentdat reusisem sa conving parintii sa boicotam evaluarea, adica sa nu-i trimitem pe copii. Aproape toti au fostde acord. Am facut hartie la director, la inspectorat si la minister si azi.....in prima zi de evaluare....supriza....al meu este singurul care nu participa.
Institutiile mentionata mai sus mi-au trimis niste raspunsuri absolut halucinante....cum ca pe baza acestor evaluari se fac programe individualizate...bla...bla...eu una nu am vazut asa ceva dupa evaluarea de anul trecut.
Ba chiar, ministerul mi-a spus ca n-are nicio legatura manualul cu scoala si cu ce se preda la clasa. In conditiile in care este aproape sfarsitul scolii si inca nu s-a facut licitatia pentru manualele de anul viitor.....sunt atat de pornita, dar faptul ca totul se consuma la nivel de discutie pe la colturi, ma dezamageste cel mai tare....
oana

Ioana spunea...

Vaai, Oana!

Bocskay László spunea...

Cum se poate aduce un şir lung de acuze unui sistem, care în final este lăudat că a avut succes cu metodele folosite, criticate... cine dintre copii are crampe, dureri de burtă? Cei cărora le pasă de şcoală de rezultate. Înseamnă că totuşi există copii interesaţi de şcoală. Copii la care le lipseşte acest interes sunt de cele mai multe ori din familii dezorganizate, unde părinţii nu se ocupă de educaţia copiilor lor în mod adecvat. Ba sunt prea pretenţioşi şi nu recunosc limitele proprilor copii, ba nu le pasă de loc ce fac ei la şcoală sau după masa, când ar trebui să mai înveţe, ori să citească şi o carte, nu numai bârfele de pe facebook... fără o colaborare deschisă între şcoală şi părinţi nu se poate ajunge nici la performanţă dar nici la o atitudine pozitivă faţă de şcoală. Foarte mulţi părinţi nici nu se duc la şcoală să se intereseze de propriul copil, doar acuză fără să verifice dacă ceea ce spune copilul acasă este întradevăr aşa, sau este o părere subiectivă doar... aşa că hai să fim obiectivi... sigur că nici şcoala nu este perfectă, nici pe departe, dar oare elevii şi părinţii lor îşi fac datoria?

Crystal spunea...

Diagnoza corecta, tratament sortit esecului. Scoala romaneasca este ceea ce "trebuie" sa fie: instrument de indobitocire nu doar a elevilor dar si a cadrelor didactice si a parintilor. Toti acesti actanti in circul numit invatamant au roluri deosebit de solicitante, de multe ori depasindu-le puterile: elevii - prea multe lectii, informatii, materii, ore samd; profesorii - statistici, rapoarte, evaluari, autoperfectionari, etc.; parintii - striviti intre nevoile copiilor, pretentiile scolare, nevoile sociale si profesionale. Si unii si altii sunt simple marionete cu mintile prea ocupate de solicitarile sistemului ca sa poata macar intui rezolvarea, salvarea. Nu cred ca lucrurile sunt intamplatoare. Ganditi-va ca absolventi de studii superioare merituosi, cu note de 9 si 10 la examenul de titularizare nu reusesc sa obtina posturi in invatamant, insa fara nici o problema acele posturi sunt ocupate de profesori suplinitori, pentru un an-doi, circul reluandu-se cu alti suplinitori. Asta inseamna ca sistemul este facut sa fie performant sau din contra? Am depasit momentul scolii si copilul meu de asemenea. Am ramas cu o sila de nedescris. Va sfatuiesc sa incercati sa fiti fericiti si sa va invatati si copiii ca acest lucru este cel mai important, si nu standardele strambe ale acestei lumi smintite. Succes!

Anonim spunea...

Draga parinte,
Si iti spun "draga" pentru ca imi esti chiar drag...si ca tine mi-as dori eu, in calitate de invatator, sa fie toti parintii si toti oamenii din tara asta!
Scrisoarea ta, din fericire, a ajuns la noi, cei "marunti", insa nu cred sa ajunga prea curand sau vreodata la cei "importanti" si cu putere de decizie.
Scoala noastra sufera cum bine spuneai...si nu de creiere, ci doar din cauza faptului ca nu se doreste organizare si nici "desteptarea" acestei natii...O spun eu care in fiecare zi ma confrunt din interior cu tot ceea ce subliniai foarte bine. Programe aglomerate, cerinte foarte greu de indeplinit atat de elev cat si de dascal, atributii suplimentare pentru acestia din urma si nu in ultimul rand amenintari mascate.
Plata per capita...a condus la disparitia unor scoli mai mici si aparitia unor scoli-mamut in care vei gasi cate 30-35-40 elevi carora dascalul nu le poate aloca individual decat cca 1-2 minute, intr-o ora, urmand ca acasa elevul si parintii sa rezolve teme infernale...Si acolo "se spune" ca se face performanta...Si generatiile se ingramadesc la ...pomul laudat...cu sacul.
E mai greu sa realizezi orele de Muzica si miscare sau Arte Vizuale si abilitati practice decat sa ii arunci copilului inca o fisa pe banca...E mai complicat sa realizezi serbari si activitati extracurriculare decat sa ii arunci copilului o fisa pe banca... Si daca ne gandim, nu toti suntem matematicieni si profesori de romana, iar viata demonstreaza utilitatea artelor si aptitudinilor practice in viata noastra. As putea continua mult sa despic firul in patru, dar ce folos? Noi, dascalii stim, dumneavoastra parintii stiti...ca nu se doreste educarea unor oameni destepti si greu de manipulat...Intrebarea este CUM/ CAND VOM PUTEA SHIMBA CEVA?
Eu, in fiecare zi, incerc sa formez oameni informati (...puternici)si frumosi spiritual...
Cu respect, O dascalita...

Ioana spunea...

Stimata dascalita,

Aveti mare dreptate in tot ceea ce spuneti. Intr-adevar, s-au creat in ultimii ani aceste scoli mamut cu multi copii in clasa, cu o faima de multe ori complet falsa si intretinuta in mod artificial. Personal, nu inteleg deloc pe ce se bazeaza aceasta idee de performanta.

Luminita spunea...

Copiii de azi nu mai sunt cum eram noi, sunt mai inteligenti, mai sclipitori, incep scoala cu un bagaj de informatii mult mai mare, pt ca au avut la dispozitie de mici televiziune prin cablu, desene animate dublate sau nu in romaneste, calculatoare, tablete si smartphone-uri pe care le manevreaza mult mai usor ca noi. Pe cand scoala (si un mare procent din dascali) au ramas intepeniti in mentalitatea veche.
Cata dreptate ai, draga Ioana! Eu astept de 25 de ani sa se schimbe ceva in bine, din nefericire se schimba numai in rau. Copilul meu cel mic a inceput clasa I fara manuale, invatatoarea s-a descurcat cum a putut, dupa o luna copiii au primit manuale vechi si au lucrat pe ele pana prin februarie, cand au primit manuale noi, complet nefolositoare. Invata sa citeasca tot dupa "Mos Arici".

Anonim spunea...

De cand am absolvit liceul ma bantuie un sigur gand: in momentul in care voi avea un copil si va ajunge la varsta la care ar trebui sa mearga la scoala, sa plec pur si simplu cu el intr-o tara in care invatamantul nu este obligatoriu, undeva unde poate fi intr-un sistem home school. Pe mine una scoala m-a traumatizat, m-a plictisit, m-a obosit si acum, mai nou, ma scarbeste. Nu vreau ca si copii mei sa treaca prin ce am trecut eu. Au fost cei mai urati 12 ani din viata mea si care au trecut peste mine inutil, ani in care m-as fi putut dezvolta altfel ca persoana, as fi putut face mai multe, sa ajung altundeva decat unde sunt acum. Dar asa a fost sa fie, sa ma nasc in tara asta, in sistemul asta care m-a scarbit asa de tare de lectii predate aiurea, de profesori incapabili(gramezi de ei titulari cu note de 5), frustrati, nervosi sau pur si simplu oameni minunati invinsi de sistem (putini din ei ce-i drept), ca am ajuns sa nu mai vreau mai mult, sa nu mai pot sa indur o singura ora de curs, postliceal, facultate, orice. Numai la gandul de a sta ore in sir pe zi ascultand aberatii si apoi examene care au cu totul alt subiect decat ce s-a predat, am renuntat. Nu inainte insa sa invat niste lucruri, in anii pierduti din viata mea cu coatele pe banci vechi si murdare: ca in acest sistem sa fii destept inseamna munca in plus pe nore mai proaaste (12 ani, intrebare: oare asa sa fie si la serviciu, cei destepti lucreaza mai mult, mai greu, si pe bani mai putini?... 23 de ani: DA, CONFIRMAT, doar prostii au bani, eu nu am); ca atunci cand ai o alta parere decat majoritatea care se complace, esti aia care baga bete in roate (18 ani, bac, colegii: haideti sa adunam bani pt supraveghetori la bac sa fim mai liberi in miscari. eu:NU VREAU, ei: si din cauza ta picam toti... 10 zile mai tarziu: o singura persoana a primit fituica din mana unui supraveghetor, una ce maica-sa ii in sistem, ceilalti au ramas cu banii dati si bacu picat oricum. happy me, de banii aia eu am iesit la sfarsit de saptamana cu prietenii adevarati sa sarbatoresc iesirea din 'lagar'); si am mai invatat ca atunci cand faci pe prostul iti merge bine (saraca colega avea nevoie de note pentru facultate si copia de la mine, las ca acuma ii la facultate in locul meu, trebuia sa fiu eu aia care 'nu stie' da stie ala de langa)... si multe altele... si dupa 5 ani de la eliberare constat cu stupoare ca am invatat mult mai multe acasa in anii astia decat acolo in 12. asa ca'draga scoala' te anunt de pe acuma ca pe copiii mei nu o sa ii vezi. si daca am greseli de ortografie, asta e, sa mi le corecteze aia (nu dam nume de profi) ce in loc sa imi predea gramatica se scobea in nas si arunca bilulele prin clasa... shame on you fkn school

Anonim spunea...

Felicitari!!!Minunat material!Dar oare,sindicate mai avem?Retoric,evident!Cunoastem raspunsul.Dascalii cu ceva vechime si cativa ani pana la incheierea misiunii onorabile de cadru didactic daruit profesiei,nu mai spera in schimbari benefice copiilor si cu atat mai putin lor insisi!Pacat. Prea multe ordonante peste prea multe legi!!!

Anonim spunea...

Toate frustrarile societatii se abat asura… scolii… Daca e asa importanta, nu stati cu mainile-n san, actionati intr-un cadru legal, ca reprezenatnti ai copiilor, in organizatii etc.
Ca sa zambesti e nevoie de mai mult de 9 mil. salariul profesorilor...; sa te vad zambind cu un salariu mizer. Pretuirea celorlalti nu achita facturile…
Programa este incarcata, dar copiii care invata in sistemul nostru de invatamant sunt cu doua clase peste cei din afara; nu calitatea sistemului de invatamant lasa de dorit, ci faptul ca nu se investeste in profesorii dedicati, care aleg sistemul privat, unde sunt valorizati.

O scoala spunea...

Draga fosta eleva,

Mare dreptate ai! Si recunosc, din cand in cand mai exagerez atunci cand cer tuturor copiilor sa invete si sa acumuleze informatii care pot fi catalogate ca "performanta". Dar ce sa fac, am cate doi-trei elevi in fiecare care vor sa faca performanta. Sa-i sacrific pe ei? Sau poate ca ar fi mai bine daca as lucra separat cu acestia. Dar nu prea pot, caci nu am nici sali suficiente si nici profesori bine platiti. Asta pentru ca, dupa cum poate ai aflat, finantarea invatamantului este la nivel de subzistenta. Asa ca te astept pe tine, draga mea fosta eleva, impreuna cu toti parintii care stiu sau simt ca acel ceva ce nu este in regula ar avea o rezolvare daca guvernul si primaria mi-ar da ceea ce mi se cuvine, in Piata Victoriei sau in fata oricarei primarii sa protestam fata de subfinantarea de care am parte si impotriva acestei atitudini sfidatoare pe care o are clasa politica fata de mine.

Cu cele mai bune ganduri,
Scoala Ta
P.S. Am auzit ca guvernul a rezolvat problema manualelor pentru cei mici. Ca sa nu mai fie intarzieri, s-a hotarat sa nu mai fie tiparite variantele noi (cel putin nemazgalite). Asa ca nu mai avem de ce sa fim nemultumiti.
P.S.S. Imi cer scuze fata de greselile inerente de exprimare din raspuns. Eu doar inlocuiesc o scoala mai pregatita care a plecat sa se angajeze in alta parte.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes