Ministerul Sănătății a decis: cezariana la cerere se va plăti. Motivul? În felul ăsta se vor face economii la buget. Serios? Conform unor statistici făcute prin 2008, doar 0,3% din totalul cezarienelor din România erau făcute la cerere. Și asta probabil în mediul privat, pentru că legea sănătății oricum nu permitea să-ți faci cezariana chiar de capul tău. Practic, dacă optai pentru modalitatea asta de a aduce pe lume un copil, începeai prin a-ți căuta un ginecolog care să fie de acord cu o intervenție chirurgicală fără un motiv medical real, apoi în momentul în care se stabilea termenul (presupunând că nu se făcea la cald, adică chiar la termen), te duceai la spital unde spuneai frumos exact ce te învățase doctorul care, la rândul lui, inventa pe fișa de externare un motiv pentru care a fost necesară intervenția.
Practic, ce se va schimba din martie? Păi, după părerea mea, mai nimic. Cine va vrea cezariană, va fi oricum dispusă să plătească. Și probabil că, având în vedere suma rezultată din plata serviciilor medicale la cerere plus ce-i mai dai doctorului, anestezistului, neonatologului, asistentelor și mai știu eu cui, vei vedea că mai bine naști la privat. Ceea ce va aduce practic un beneficiu minor bugetului de stat.
Am văzut în ultimele zile un adevărat tsunami de discuții televizate în care diverse persoane (asta m-a amuzat cel mai tare, că nu erau neapărat medici, asistente, mame sau viitoare mame, ci cum am spus, diverse persoane) militând, în mare, pentru dreptul femeilor de a alege pe ce cale doresc să aducă pe lume un copil. Teoretic, așa ar trebui să fie. Din punct de vedere psihologic, așa e cel mai bine. Din punct de vedere al bugetului, Ministerul ne spune că nu. Că cezariana la cerere este până la urmă un serviciu medical care trebuie asumat de pacient atunci când el nu este recomandat de un doctor. Bun, bun, am înțeles. Însă n-am înțeles de ce tot invocăm serviciile medicale din alte țări. Știu și eu că-n Franța nu se face cezariană la cerere. Nici în Olanda unde, de altfel, multe femei nasc acasă, cu o moașă.
Dar noi trăim în România. Și sistemul medical este de-al nostru, românesc. Spitalele noastre sunt... de-ale noastre. De-alea în care vii cu vata de acasă, cu medicamentele în buzunar, în care oamenilor le este frică de spital și femeilor frică să nască. Cezariana la cerere nu este un moft, este rezultatul unui sistem medical deficitar. Un sistem sărac care abia se descurcă să acorde îngrijire, darămite să mai poată acorda și suport moral. În alte țări, cursurile prenatale sunt acoperite de asigurarea obligatorie. Moașa este acolo de la început până la sfârșit; de altfel, ea e mult mai prezentă decât doctorul. În alte țări, femeile nu așteaptă până au cu ce să-și crească un copil ca să facă unul. În alte țări, ele nu au în jur de 28-30 de ani atunci când fac primul copil.
Încerc să nu intru într-o polemică despre ce e mai bine pentru femeie, pentru copil sau pentru doctor. Și asta pentru că depinde de la caz la caz. Personal îmi este greu să cred că un copil născut pe cale vaginală va fi mai nu știu cum decât unul născut prin cezariană. Și nici că organismul femeii se reface mai ușor după ore de travaliu și epiziotomie decât după o cezariană. Eu am făcut cezariană cu rahianestezie. Am văzut-o pe Ana imediat, am alăptat-o la vreo două ore după, m-am dat jos din pat la vreo 20 de ore după operație, nu am avut dureri groaznice, nu am avut probleme cu ținutul copilului, cu mersul, căratul, ridicatul sau mai știu eu ce. Colega mea de rezervă a născut natural. Nu putea să stea decât culcată sau în picioare din cauza durerilor. Și asta la două zile după naștere. Dar amândouă eram mulțumite. Aveam copii sănătoși și născusem așa cum dorisem. De fapt, cred că până la urmă problema este să se întâmple așa cum ți-ai imaginat.
În Occident, imaginația nu își are locul, pentru că acolo nu-și are rostul. Nu vei auzi de femei lăsate în travaliu zile întregi, nu vei auzi de moașe care urlă la tine (eu le-am auzit, în spital fiind), nu vei vedea doctori care pleacă și nu mai răspund la telefon, nu te vei simți speriată și lăsată să zaci cu orele pe un pat. Cazuri problematice și conduite nepotrivite sunt întâlnite și acolo (cunosc chiar cazul unei prietene care, în Canada fiind, a fost operată de urgență, cu trei săptămâni înainte de termen, pe baza unei ecografii interpretate greșit), dar din ce mi-a povestit, în rest nașterea nu a fost o experiență traumatizantă. La noi, am văzut că fiecare consideră că a avut o naștere ok, dacă ea s-a făcut așa cum și-a dorit-o. Pentru că asta este problema într-un sistem medical ca al nostru. El nu e capabil să asume tot. Partea cu psihicul ne revine de cele mai multe ori nouă, pacienților.
Or, mă gândesc că dacă nu putem să ne comparăm cu o țară ca Franța sau Olanda sau Suedia, atunci măcar să existe din partea Statului anumite compromisuri pentru poporul căruia nu îi poate asigura nici pe departe nivelul de trai european. Cum ar fi să ne lase să naștem cum vrem. Nu vom avea salariul din Franța, nici moașa olandeză, nici programele sociale suedeze și nici învățământul finlandez, dar vom avea posibilitatea să facem cezariană la cerere.
Și nu, nu se va mări bugetul sănătății. Și nu, nu vor fi mai mulți medici care vor refuza cezariana când ea va fi dorită și nu neapărat necesară. Și dacă ar fi să mai fac un copil, eu tot prin cezariană aș vrea să-l nasc, așa cum multe dintre voi mi-ați spune poate că nașterea vaginală e mai sănătoasă, că așa am fost lăsate să aducem copii pe lume. Da, dar atunci hai să scoatem și anticoncepționalele de pe piață și prezervativele și să avem copii începând de la cincisprezece, șaisprezece ani, că așa e natural. Cum se întâmplă deja la mulți români care nu au nici măcar asigurarea aia de bază și care nasc în spitale pe banii de la buget.