Traiul într-o ţară ca a noastră ne-a obişnuit deja cu faptul că nimic nu e sigur. Regulile se schimbă, ceea ce ieri era valabil, mâine poate deveni utopie, lucrurile învăţate trebuie date prea des uitării şi, în general, trebuie să trăim cu simţurile încordate, gata de atac, gata să ne batem pentru orice lucru care în alte părţi ne este dat, oferit, asigurat şi de obicei garantat.
Clipa în care devii părinte într-o ţară ca a noastră este cea în care îţi pierzi liniştea. Sigur, nu trăim în Irak sau în Iran, aşa că avem dreptul să ne bucurăm de soare şi de pace, dar nu avem dreptul să ne relaxăm şi să ne mulţumim cu viaţa noastră şi cu ceea ce am învăţat să facem. Ca părinte trăitor în România trebuie să rămâi vigilent. Am simţit-o pe propria-mi piele cu Ana, atunci când, după vaccinul de 2 luni, făcut la policlinică, copila mea a început să aibă striuri de sânge în fecale. Pediatra mi-a zis că n-are legătură cu vaccinul, m-a trimis să-i fac o coprocultură, cu sondă introdusă în anus. Apoi să-i dau VitK, chipurile ar fi avut o problemă cu coagularea. Apoi...apoi am căutat săptămâni în şir pe net şi am descoperit că acel vaccin dat pe gură bebeluşilor de la noi a fost interzis de câţiva ani în UE după ce mai mulţi sugari au avut semne de hemoragie de la el. Nu grav, dar suficient cât să le afecteze sistemul digestiv.
Am sunat pediatrul, i-am povestit ce am aflat şi mi s-a spus că citesc prea mult. Aşa sunt eu, nu mă mulţumesc cu un dat din umeri şi cu un " şi ce vreţi să fac eu acum?". Nu mă poți opri să întreb, dacă nu mi-e clar ce se întâmplă. Nu-mi poți închide gura, dacă cred că am dreptate. Şi dacă în plus e vorba de copilul meu, e bine să te dai la o parte din calea mea căci nu ştiu de ce sunt în stare.
Doar că acum nu am cu cine să mă bat. Nu s-a întâmplat nimic grav, dar trăiesc o dilemă, una din multele pe cale ajungem să le trăim doar pentru că locuim într-o ţară ca a noastră.
Povestea e cam aşa: în curând, Ana va trebui să facă rapelul la vaccinul ROR (rubeolă, rujeolă, oreion). După experienţa din copilărie, cu vaccinul gratuit, dat de stat, am virat-o spre gama Infanrix. Aşa că Ana a fost vaccinată la un an cu Priorix. Prin urmare, acum ar trebui să o revaccinez tot cu ăsta. Doar că el nu mai există. Punct. Nu se mai fabrică. A fost retras de pe piaţă de către firma producătoare şi relansat sub numele de Priorix Tetra, în care intră şi virusul atenuat pentru varicelă. Se pare că Varilixul nu a avut succesul scontat şi atunci ce s-au gândit băieţii? Hai, frate, să-l băgăm şi pe ăsta peste celelalte trei tulpini obligatorii şi gata, am rezolvat problema. Dar copilul meu a a făcut deja varicela şi nu ştiu cât e de normal şi de bine să-l vaccinez cu ceva la care are anticorpi.
Sigur, în loc să-mi pun atâtea întrebări, aş putea să merg pe mâna Ministerului (să fim serioşi, cine dracu vrea să mai meargă pe mâna lui?), să mă relaxez (din nou să fim serioşi, mă vedeţi relaxându-mă aşa de uşor?) şi să aştept să o vaccineze la şcoală. Dar şi acolo lucrurile sunt tulburi. Ni s-a spus că vor fi vaccinaţi cu Priorix. Dar cu care? Dacă e cu ăla vechi, de unde îl au şi de când îl au? Dacă e cu ăla nou, rămân cu dilema mea. În plus, şcolile nu cumpără vaccinul din farmacii, ci direct de la importator. Aşa că vin cu nişte doze vărsate din care vaccinează toată clasa. Doar că nu ai garanţia că doza a fost deschisă exact când vine rândul copilului tău. Poate că e deschisă de ieri şi atunci vaccinezi copilul degeaba, efectul e nul, dacă nu cumva e chiar riscant.
Ar mai fi şi a treia variantă. Nu-l mai vaccinezi. Dar, chiar îţi vine când vezi la ce complicaţii se poate ajunge de la o rujeolă? ( se pare că nici rujeola nu mai e ca pe vremea noastră şi complicaţiile sunt din ce în ce mai severe).
Zău dacă ştiu ce să fac. Voi ce-aţi face în locul meu?