Mi-e frică de păsări. Văd în DEX că spaima asta a mea se cheamă (previzibil) ornitofobie: am o fobie puternică de tot ceea ce înseamnă cioc şi gheare. De la distanţă, nu am nimic cu ele. Atâta timp cât fac ce ştiu ele să facă cel mai bine, adică să zboare, pot să le accept în lumea mea. Dar, în momentul în care le văd apropiindu-se pe gheruţele lor cu piele tăbăcită, cu unghiile alea lungi pline de ţărână, cu căutătura lor piezişă şi cu mişcările alea spasmodice din cap când te fixează când cu un ochi, când cu altul, mă ia cu fior.
Recunosc că Hitchcock m-a lovit din plin cu păsăroii lui apucaţi. Aveam vreo 10 ani când am scăpat la filmul ăsta şi o bună perioadă după aceea, mă ascundeam după bunică-mea când venea vreun porumbel la geam. Acuma, pe bune, voi v-aţi uitat mai atent la toate orătăniile astea de pun stăpânire pe oraşele noastre? Să luăm de exemplu ciorile. În copilăria mea, eu nu-mi aduc aminte să fi fost pusă în situaţia de a convieţui cu ele. Pe vremea aia, erau doar porumbei şi vrăbiuţe. Acum, am trecut la bolizi d-ăştia negri şi înaripaţi, ce croncăne ameninţător, ce se lasă să aterizeze pe capotele maşinilor unde se prind a dănţui în ţăcănit de gheruţe şi aruncături de nuci.
Sigur, mai există şi categoria uşoară şi frumos cântătoare de tipul privighetoare, mierlă, cintezoi, sticlete sau canar, dar şi această grupă e inofensivă doar când se manifestă la o creangă distanţă, prin triluri şi acute. În rest, hai să zicem doar aşa: vi s-a întâmplat vreodată să intraţi într-o încăpere unde fâlfâie neobosite felurite păsăruici de-astea drăşălaşe? Mie da, şi vă spun cu mâna pe inimă: sub masca aceea de sufleţel rătăcit cu aripioare şi cioculeţ, există un caracter infect care le face să devină extrem de insistente şi intruzive.
Şi acum, după ce v-am lăsat să intraţi în lumea mea din adâncuri, unde sălăşluieşte Marele Cioc ce sperie copiii şi fugăreşte mamele, să vă spun că Ana, pe când avea vreo trei ani, a decis că ea, când va fi mare, vrea să se facă nici mai mult, nici mai puţin decât cocoş. Ai voştri ce gânduri de viitor aveau?
vineri, 23 noiembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Si mie mi-e frica de pasari de mor. Asta vara, intr-o seara, a ajuns la noi in apartament o pasare. Copiii tipau, io tipam, aia zbura ca apucata prin sufragerie. Asa ca am luat copiii de-o mana, telefonul cu mana cealalta si ne-am refugiat in dormitor. L-am sunat pe vecinul de la 2 care a venit inarmat cu o matura si a alungat pasarea. Dupa ce am fost asigurata ca nu mai e niciun pericol, am iesit din dormitor :))
Si ca sa-ti raspund la intrebare, Luca vrea sa se faca paleontolog de cand avea 5 ani (acum are 9), iar Ilinca s-a facut, pe rand, de-a lungul timpului: balerina, doctorita, spioana si nu mai stiu...
Si eu am patit odata, in copilarie, sa ma trezesc cu o vrabie in camera. Eu urlam si mama incerca sa-i faca vant afara cu o racheta de tenis.
mie mi-e frica de insecte. s-ar putea sa tolerez niste buburuze, dar simple idee de a sta pe patura intr-o poiana la munte (si ca automat ca niste goange ar putea ajunge pe patura aia) ma face sa ma ridic instanteneu in picioare.
n-am intalnit niciun soricel in propriul apartament, dar am o vaga senzatie ca tensiunea, pulsul si nervii ar reactiona ceva mai urban decat reactia in fata gandacilor.
ady
n-am copii, dar pot sa spun ce voiam eu sa ma fac: profesoara, invatatoare, arheolog si aventuriera. (12 ani la momentul cu pricina, inghiteam jules verne cu polonicul asa ca am inteles multi ani mai tarziu de ce s-a isterizat tataie :) ). p-astea mi le amintesc.
ady
Si mie mi-e frica de pasari! Inca de cand eram mica. Cred ca fobia a pornit de la "Pasarile lui Hitchcock", pe care l-am vazut intr-o noapte la televizor, dupa ce ai mei au adormit.
Ma bucur cand mai gasesc oameni care simt la fel pentru ca majoritatea nu pot sa inteleaga fobia asta.
Desi nu imi este frica de pasari ii inteleg perfect pe cei cu aceasta fobie, pentru ca mie mi-e frica de caini, am fost si muscata de ei si ma inspaimanta doar cand aud un latrat sau vad cum se indreapta spre mine....
Trimiteți un comentariu