La cinci ani felul meu de a iubi avea legătură cu grămăjoara de cuburi pe care tovarășa mă punea să o împart celorlalți copii, pentru că eu eram cea mai cuminte din clasă. Iar eu păstram cele mai mari cuburi pentru colegul pe care-l iubeam. Întotdeauna era un coleg pe care-l iubeam. La cinci ani, băiatul de care-mi plăcea era înalt, brunet și colecționa gândaci în cutii de chibrituri. Venea bunicu-su să-l ia de la grădiniță: ai mâncat, mă? te-ai căcat? ai fost cuminte? ai mai scuipat? și-l punea să deschidă palma, să-i așeze acolo o cutiuță goală, care se desfăcea ca un sertăraș. Se duceau apoi împreună, în parc, și prindeau gândaci pe care-i băgau la repezeală între cei patru pereți minusculi, de carton, urmând ca acasă să le străpungă burta cu un ac cu gămălie și să-i țintuiască într-un caiet, așteptându-i să se usuce.
Intr-o zi, a adus insectarul la grădiniță și mi l-a arătat și mie, iar eu m-am gândit că-ți trebuie mult curaj să pui mâna pe un gândac, mai ales pe unul negru, așa că am simțit cum mă îndrăgostesc și mai tare și poate d-aia, în ziua aia, i-am dat lui și cuburile mele. Mai puțin unul. Și acum, fetițo, ce o să faci cu-n singur cub? Ce naiba poți construi cu un singur cub? Tovarășa Liliana are ochelari, o fustă plisată și curul mare. Așa a zis tata într-o seară, în bucătărie, iar mama i-a zis atunci "mai taci, mă, că te aude copilul și apoi zice mai departe!". Cubul meu e roșu și frumos. Nu fac nimic cu el. Îl țin. Mi-l dai mie? îmi zice Radu și dă să mi-l ia. Radu are părul creț și ochii mari, cu gene lungi, ca de vacă. Mă dau mai pe spate. Atunci mă apucă de păr și trage. Îmi duc mâinile la cap și el îmi ia cubul. Tovarășa nu zice nimic. Se uită pe geam, cu fruntea aproape lipită de sticlă. Afară plouă. Radu așează cubul meu în vârful unui turn. Zâmbește mulțumit, iar eu cred că mă îndrăgostesc și de el.
La doisprezece ani, m-am îndrăgostit de un băiat mai mare. În pauză ies în curtea școlii, cu fetele, și ridic privirea spre ferestrele de la etajul doi, unde are el clasa. De cele mai multe ori stă acolo, cu un coleg, și aruncă cu bucățele de cretă în mine. Mă feresc, deși sper să mă nimerească. Pe mine, nu pe fata cu care sunt. Pe ea o cheamă Ana și are cu cinci kilograme mai puțin decât mine. Știu asta pentru că a venit asistenta într-o zi, în clasă și ne-a chemat pe toate fetele la cabinet, să ne cântărească și să ne măsoare. Tu, asta mai bine hrănită, ia spune, ți-a venit ciclu? Îmi venise chiar în dimineața aia, dar mi-a fost rușine să recunosc. Nu o cunoșteam pe femeia aia și îi simțeam întrebarea direct în chiloți. I-a venit, că i-am văzut eu pachetul de vată, în ghiozdan! a zis atunci o fată înaltă, slabă și cu breton. Las-o, dragă, să vorbească singură, că doar știe și ea dacă-i curge sânge din păsărică! Asistenta a început să râdă și toate fetele s-au luat după ea. Nu și Ana. Ana era prietena mea. Doar că era mai slabă și deci, mai frumoasă. Și nici nu purta ochelari. Ana este superbă. Așa că mi-e frică să nu o atingă pe ea bucățica de cretă. Aruncă-n mine, îmi vine să țip, deși nu m-ar auzi nici dracu' la ce gălăgie e în curte. O bucățică de cretă ajunge la picioarele mele. O iau de pe jos și o bag în buzunar. După ore, o să le număr. Bucățelele. Și o să i le dau elevului de serviciu și el o să le ducă la cancelarie. Asta este un exemplu de 3R în acțiune: recuperare, recondiționare, refacere, o să zică tovarășa Valerica, responsabilă cu UTC-ul.
La șaisprezece ani, iubitul meu are douăzeci, fumează, bea și vrea să-mi pună mâna pe țâțe. Îl las, dar doar după ce-mi spune că mă iubește și că-s cea mai frumoasă. Lucrează la Non Stopul de lângă liceu și-mi dă pe gratis, țigări la bucată. E frumos, brunet, are părul dat cu gel, poartă helănci negre, pe gât și când nu vrea să se culce cu mine, nu mă sună. Atunci îl sun eu și el nu răspunde. Sau are treabă. În weekenduri mergem la film. El nu are bani, pentru că lucrează la Non Stop și patron e unchiu-su care e scârțan. Plătesc eu, pentru că știu că banii nu aduc fericirea.
La douăzeci de ani, iubesc un băiat foarte deștept. Mult mai deștept ca mine. Mi-o și spune și eu sunt foarte mândră că el e deștept, și că eu sunt cu el. Vorbește foarte mult și eu ascult. Asta îmi place cel mai mult la tine, îmi zice, că știi să taci! Așa-mi zice și eu dau din cap nu care cumva să scot vreo vorbă și să stric momentul. Mă uit la el cât de multe lucruri știe și, când îmi spune "ascultă la mine, că eu am dreptate", mă simt de-a dreptul norocoasă că uite, cumva, eu, grasa și ochelarista, am ajuns să fiu cu cel mai inteligent om din lume. Invăț să gătesc și o fac așa de bine încât o fac tot timpul. Mi-aș dori un copil cu el, de fapt mi-aș dori un copil ca el și, dacă nu aș risca să-l dezamăgesc cu vorbele mele, poate chiar i-aș cere-o. Când copilul nostru va începe să întrebe de ce aia, de ce ailaltă, el n-o să fie ca alți tați. El o să știe. Copilul nostru va fi o fată. Vorbește tu cu ea, că eu nu mă bag! așa-mi va zice și eu o s-o iau cu mine, la bucătărie, să vadă și ea cum se face; iar în timpul ăsta îi voi spune să fie atentă la cât bagă-n ea, că dacă ajunge o grăsancă, cine dracu' o s-o mai iubească?! Și pe bună dreptate.
La patruzeci de ani, îl iubesc pe Smiley. Mă rog, nu e chiar iubire, ci un fel de iubire care-mi face inima să bată mai repede, în fiecare vineri seară, când începe Vocea României. E drept că am și o cardiopatie ischemică, dar pentru asta iau pastile. Smiley pare băiat bun. E și frumușel, mai ales că mie dintotdeauna mi-au plăcut bruneții. Și nici nu pare genul îngâmfat. E băiat cuminte și la locul lui. Unul ca ăsta ar fi bun și pentru fiică-mea, mai ales că nu e nici grasă și nici nu poartă ochelari. Așa-mi zic și mă-ntind pe canapea, că-n seara asta încep live-urile. La un moment dat, văd ceva pe jos care mișcă. Mă așez în genunchi. Acolo, pe covor, un gândac. E d-ăla care pute; îl apuc cu două degete, îl așez pe măsuța de cafea din fața mea, iau un ac dintr-un sertar și-l înțep în burtă. Pârâie ca un bostan copt. Scot din bibliotecă un caiet mare și-nfig gândacul pe o pagină goală. Încă două, trei foi, și am umplut insectarul. Mi l-a făcut cadou iubitul meu de la grădiniță când s-a mutat cu ai lui, în Canada. Sigur mă iubea și el!
