De Crăciun e cel mai greu, de parcă i-aș cere din nou să stea acolo, cu spatele la ușa din camera ei pe care lipisem o bucată de hârtie colorată, un fel de panglică cu modele de ursuleți pe margine pe care o gradasem cu pixul, imaginând un metru cu care să măsurăm copilul. S-a rupt într-o zi, am agățat-o cu peria de la aspirator și mi-a căzut la picioare, o amestecătură de cifre și ursuleți colorați, trăgând în cădere și niște vopsea gălbejită de pe ușă. Oricum la momentul acela creșterea se terminase sau aproape, așa încât în locul centimetrilor care obișnuiau să se adauge în sus începuseră acum cei de jos, din platformele bocancilor sau cizmelor comandate pe amazon. Țin minte că-mi plăcea să intru în magazinele de jucării, să mă uit la păpuși, deși ea nu s-a jucat niciodată cu păpuși, sau la Lego-uri pentru fetițe, cu mașinuțe roz și căsuțe cu bucătărie și dormitor, de Crăciun mi se deschidea un fel de poartă pe care o puteam împinge, ajungând de partea cealaltă, într-o altă viață, cum spune mama, o mea, nu a ei. Cât timp creștetul îi rămânea sub ultimul ursuleț, cel cu pantalonași cu bretele, Sărbătorile puteau să vină liniștite, mersul în magazine nu mă speria, ba dimpotrivă mă încăpățânam să le iau la rând, să nu care cumva să ratez vreo jucărie care iată, ar fi putut fi cea mai bună sau cea mai frumoasă, care ar fi putut să-mi placă cel mai tare. Mie. Acum însă lucrurile s-au schimbat. Nici acum nu știe să-mi spună ce vrea să primească, deși pare că orice ar primi nu e chiar ce trebuie. Sau nu e de la cine trebuie. Eu nu mai intru în magazine cu jucării, probabil că nici nu o s-o mai fac, cel puțin niște ani de-acum încolo. Mă mai uit la vitrine, mai cumpăr un cadou pentru vreo fetiță care iubește păpușile și rozul. Dar în perioada asta a anului, în dimineți ca cea de azi, îmi place să mă lipesc cu spatele de ușa de la camera ei și să mă uit departe, în altă viață, ciulind urechea și încercând să aud din nou, râsul ăla de copil mic pentru care cea mai mare fericire din lume e să fie mama acasă.
sâmbătă, 11 decembrie 2021
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu