Gata. S-a terminat cu marea pe anul ăsta. Mă rog, cel puțin așa cred. Cu noi nu e niciodată sigur, așa am zis și anul trecut și până la urmă am mai băgat o tură  în septembrie. Pentru aceia dintre voi care m-au așteptat răbdători și care au mai trecut pe aici în ultimele două săptămâni de s-au uitat pe poze, nu e nevoie să spun că am fost în Thassos. Din nou. Adică, în prezent, totalizăm în viața noastră o lună și jumătate de insulă grecească. Păi și nu v-ați plictisit, băi frate?!, o să ziceți voi. Nu, frate! o să zicem noi.

În Thassos nu te duci să te distrezi. Scopul suprem al unei vacanțe pe această insuliță ca un spârc este să stai. Da, să stai așa ca porcul, lungit pe plajă, cu un frappe sau o bere în mână și să te uiți tâmp la mare. Muuult de tot. Apoi te ridici, te întinzi, arunci o privire galeșă către soare și te arunci în apă cu un plescăit ce-i face pe peștii de sub tine să o ia la sănătoasa. În Thassos sunt pești sub tine. Sunt pești și în furgoneta ce trece în fiecare dimineață, pe la unsprezece, pe strada mare din Skala Potamias, de se adună oamenii să cumpere pentru grătar.

În Thassos, oamenii au grătar în curte și se gospodăresc de multe ori singuri. În Thassos, oamenii sunt români. Majoritatea. De ce strâmbați din nas? La Vama Veche sunt tot români. Și la Sinaia. Ei bine, acum sunt și în Thassos. Dacă pe greci nu-i deranjează, n-o să mă deranjeze pe mine sau pe voi.  Mulți vin aici pentru că e mai ieftin și mai frumos decât la noi. Vin pentru că un studio cu două sau trei paturi, cu aer condiționat, cu balcon, chicinetă echipată și curte în față costă 25 de euro pe noapte, dacă ai negociat cu vreo două luni înainte. Atât au plătit niște amici aici.  Vin pentru că poți mânca la fel de bine cu 30 de euro, un prânz pentru trei persoane cu pește proaspăt, cât și cu 10 euro dacă îți place girosul. Și n-are de ce să nu-ți placă. Vin pentru că grecii s-au apucat și, de anul trecut până acum, au tradus toate meniurile în română, au învățat să facă mujdei, au înțeles că dacă sunt mulțumiți, românii se vor întoarce în număr și mai mare. Vin pentru că de anul trecut și până acum, bulgarii și-au reparat drumurile și acum se circulă super bine. Și atunci se întorc. Ca noi.

Sigur, de data asta nu a mai fost ca prima oară. Nu am mai avut fluturi în stomac la fiecare nouă plajă. Nu am mai fotografiat toate lagunele și toate caprele întâlnite pe drum. Nu ne-am mai pornit cu tot calabalâcul să descoperim zilnic noi și noi peisaje. De data asta, îndrăgosteala s-a transformat în iubire. Din aia trainică, solidă, în care știi că te poți baza unul pe celălalt. În care știi că și dacă e marea mai rece și vântul mai puternic, până la urmă tot va fi bine. În care ești dispus să-i ierți fără ceartă celuilalt micile scăpări, o zi mai proastă, un nor de ploaie, o plajă cu pietre sau o bere mai scumpă, pentru că a doua zi va veni la tine cu un soare puternic, cu o mare transparentă și o salata de vinete cu feta de te va lasă fără cuvinte.

Vara asta ne-am gândit cum ar fi să trăim aici pentru un an de zile. Să ne mutăm pe insulă. B. să ia comenzi în continuare pe Net și eu să colaborez cu firme de turism din România și să aduc clienți în Thassos. Da, și Ana să meargă la școală acolo, în capitală și să învețe greaca. Ar fi bine și ar fi posibil. Am aflat că se plătește cam o sută de euro pentru traducerea unui meniu din engleză în română. Noi ne-am oferit să corectăm unul pe gratis. Însă Dimitris ne-a dăruit un borcan de trei kile de miere și un altul de dulceață de coji de portocale. Și ne-a făcut cinste cu vin. Și la plecare ne-a luat în brațe și aproape că i se umeziseră ochii. Și pentru asta și pentru apa aia turcoaz și pentru fericirea Anei și pentru liniștea noastră, eu m-aș muta în Thassos. Să stau și să-mi fie bine.