De fiecare dată când mă duc la coafor, ajung să mă simt ca în țara Lilliput. Și asta pentru că invariabil corpul meu este redus drastic și implacabil din vorbe. Nici nu mă așez bine pe scaun că și încep să am dimensiuni de păpușică cu care urmează să se joace niște doamne cu voci de fetițe.
- Ia să vedem, ce vă facem la perișor? Hai să mergeți să-l spălăm cu șamponel și apoi o să tundem puțin și bretonelul, bine? Și unghiuțele cum sunt, ia să le văd!

Încă nu m-am hotărât dacă îmi place sau nu ipostaza asta de fetiță ce urmează a fi făcută frumușică. Mă bucur că la cosmetică nu am ajuns să vorbim tot cu diminutive; nu dau exemple, dar mă bazez pe imaginația voastră ca să vedeți unde s-ar ajunge.

Totuși, am remarcat că această dorință de micșorare drăgăstoasă se practică nu numai la coafor ci și în alte locuri unde sincer, nu-mi doresc deloc să mă simt ca o jucărie. De fapt, acum că stau să mă gândesc bine, la noi totul are un iz lilliputan. Vânzătoarea din Mall îți vinde rochițe și bluzițe, doamna de la contabilitate îți semnează facturica, la brutărie tocmai au adus pâinică proaspătă, precupeața are roșioare, florăreasa te îmbie cu floricele (mai puțin când e vorba de tuberoze care poartă o denumire de matroane expirate și anume "chiparoase").

Dulcegăria asta ia însă proporții grotești la restaurant. Nu știu dacă mai există vreun loc în Europa unde mâncarea să fie atât de alintată ca la noi. Păcat că e fără rost și că de cele mai multe ori chelnerul care vorbește ca un copil de 5 ani e un mustăcios dat cu gel ce suferă și acum după vremurile când era șef de sală și prieten cu vreun Gicu de la partid. Așadar, degeaba comanzi tu o ciorbă de vită și o friptură cu cartofi și salată că tot te vei procopsi cu o ciorbiță de văcuță cu smântânică, un coșuleț cu pâinică și o fripturică cu o sălățică și eventual o berică și o prăjiturică -- asta dacă îți mai e fomică. Când vrei să plătești, aceeași poveste: banii se transformă cât ai zice pește în bănuți, de cele mai multe ori prea mulți pentru ce ai primit.

Așadar, de ce dracu' ne tot alintăm așa cu necunoscuții? Serios, ați auzit voi prin Austria să vi se aduc un snițelaș, la greci un călămărel, să vă vândă francezii cornulețe sau italienii pizzulici? Ori e moștenire rusească (ăia au multe diminutive), ori e felul nostru de a încerca să ne mângâiem unii pe alții pe cap (pardon, căpșor), atunci când știm că lucrurile oricum nu merg bine. Păcat că nu ajută...

Vă pupic!