Ne-am promis că o să ne scriem. Oricum scriam fiecare pentru el. Eu, mai prost. Sau poate nu. N-am să ştiu niciodată, pentru că m-am oprit din poezeală când m-am apucat serios de franceză. El era mai cult, citea mai mult şi mă făcea să număr disperată paginile din Ulise a lui Joice să văd câte rămăseseră până aveam să-l dau gata şi să-l trec şi eu la citite. Apoi, într-o zi, el a plecat. Cu totul. Tocmai ce mă întorsesem din prima mea călătorie în Franţa când am aflat că mă-sa l-a făcut pachet şi l-a expediat la bunică-sa, în Ardeal. Şi atunci ne-am apucat să ne scriem. Scrisori lungi, complicate, cu iz intelectual şi grozăvii adolescentine. Pândeam cutia de scrisori, îi dădeam târcoale precum uliul pe deasupra cuibarului, înşfăcam epistolele şi mă retrăgeam cu ele la mine în cameră, ca o jivină ce-şi târăşte puiul în fundul bârlogului.

Apoi mi-a plecat şi prietena. Când ai paisprezece ani şi prietena ta pleacă,  lumea se rupe sfâşietor, cu zgomot, cu un vuiet care te face să-ţi pui mâinile la urechi şi să rămâi surd la vorbele celor rămaşi lângă tine. Aşa că ne scriam. Scrisori lungi, complicate, fără iz intelectual şi fără grozăvii. Doar cu doruri ce mă făceau să-mi iau mâinile de la urechi şi să-mi şterg ochii cu dosul palmelor.

Când am plecat din Franţa şi l-am lăsat acolo, i-am spus că o să-i scriu. Am făcut-o. Cuminte, metodic, afundată în hârtie, ţinându-mă de stilou ca de un colac de salvare nu care cumva să mă prăbuşesc printre cuvinte. Nu mi-a răspuns. Dar le-a păstrat pe toate. Mi le-a scos dintr-un sertar peste nişte ani când niciunul dintre noi nu mai voia să-şi scrie nimic. Doar să fie acolo, fără vorbe.

Şi apoi lucrurile s-au oprit. Acum găsesc facturi şi pliante. Găsesc anunţuri cu reparăm frigidere şi montăm centrale. Şi vreun anunţ de la administraţie pentru a-mi cere situaţia repartitoarelor. Acum câteva zile însă, o prietenă mi-a cerut adresa. Vrea să-mi scrie o scrisoare. Pe hârtie, cu stiloul. Old fashion. De două zile, dau târcoale, stau la pândă. Deschid cu grijă uşiţa şi sper. Şi fără să vreau îmi aduc aminte. De mirosul de hârtie şi de cerneală, de gânduri scrise cu negru, de mine şi de ei, cei care au fost. Şi iar de mine.