vineri, 25 iulie 2014

De ce iubesc eu femeile...

... pentru că au intuiţie. Pentru că nu trebuie să le spui nimic, fiindcă ele înţeleg foarte bine ce se întâmplă. Pentru că nu au nevoie de semne de întrebare ca să ofere răspunsuri. Pentru că memoria lor este ca un scrin cu multe sertare pe care le trag afară şi-n care cotrobăie de câte ori e nevoie, uneori doar ca să-ţi spună mi s-a întâmplat şi mie. Pentru că ştiu să se aşeze lângă tine şi să tacă. Şi pentru că dacă nu vrei să vorbeşti ştiu să rămână în continuare şi să tacă. Pentru că odată cu anii, tăcerea lor nu mai ascunde altceva decât tăcere. Şi pentru că uneori e atâta nevoie de linişte. Şi uneori, de nişte flori. Merci, Ada!

0 comentarii:

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes