Când a venit la noi, Ana avea patru luni. De atunci au trecut aproape zece ani. Cât o copilărie. Ba chiar cât o căsnicie mai mică. Una după care ajungi să pui punct abia când simţi că nu mai ai ce repara sau  că nu merită să încerci să mai repari ceva.

Iată ce am învăţat după zece ani de convieţuit cu bona noastră.

Deşi teoretic ea este a copilului, întotdeauna ea va fi, de fapt, a întregii familii. O asumi sau te asumă, o accepţi şi speri să te accepte. În marea majoritate a cazurilor, tu trebuie să faci efortul de a te face acceptat pentru ca relaţia să dureze. Şi nici aşa nu e bine.

Nu uita că bona nu e niciodată bunica sau mama. Nu te aştepta că înţelege. Aşteaptă-te însă că tu eşti cel care trebuie să înţeleagă (că e şi ea om, că are şi ea probleme, că uneori se îmbolnăveşte, că alteori are treabă, că poate nu poate, că are dreptul să nu vrea, etc).


Dacă ai ceva de spus, spune! Dacă e ceva de reproşat sau îndreptat, fă-o! Ai câteva luni  la dispoziţie să joci rolul şefului care vrea performanţă. După aceea, gata! Poţi să taci liniştit, că oricum nu mai rezolvi nimic.

Bona poate să plece oricând. De obicei, când ţi-e lumea mai dragă, ca să vezi şi tu cum e să stai singură cu copilul ăla al tău şi să vedem dacă te descurci, na!

Chiar dacă l-a văzut crescând lângă ea, bona nu e şi nu va fi niciodată bunica sau mama. Am mai spus-o, știu! După copilul tău, poate fără probleme să vadă alt copil crescând lângă ea şi să asume altă familie. Întotdeauna mai bună – după cum îţi va spune chiar ea!

Bona are dreptul – ba nu, are obligaţia să fie nemulţumită. E o stare care de multe ori pare că se regăseşte în fişa postului. Avantajul pentru tine este că îţi dă astfel ocazia să descoperi cât de mult eşti dispus să cedezi, să te faci preş şi să înghiţi de dragul copilului. Partea bună este că te face să te simţi ca-n tinereţe când ţi-o furai de la diverşi masculi adolescentini şi cruzi.

Bona este nepreţuită. Asta o spune ea, suficient de des încât să ajungi să o crezi şi tu. Ea nu are defecte, ci scăpări; nu are pretenţii, ci doar calităţi pe care nu reuşeşti tu să i le preţuieşti la adevărata lor valoare.

Tu eşti de vină. Foarte important!

Uneori bona ajunge să iubească cu adevărat copilul şi să-l simtă ca pe propriul ei copil sau nepot. E rar, dar se întâmplă. Nu e meritul tău, ci al ei. Cât despre tine, ţi-am mai spus: oricum tu eşti de vină!

Bona împrumută des din comportamentul copilului care se dă mic sau mare, după cum îl avantajează. Aşa şi ea: ba asta nu poate să facă pentru că a obosit, ba vrea concediul de două luni pe vară plătit integral că-şi renovează casa de la ţară.

Dacă vrei să meargă treaba, concediul pe vară, chiar şi de două luni, va fi plătit integral. Ca şi toate celelalte vacanţe din timpul anului. Plus zilele libere, că doar toată ţara stă acasă. Dacă se întâmplă să faci parte din cei care merg la lucru chiar şi-n zilele alea, treaba ta! Asta ţi-o va spune bona, nu eu!

Nu ţine bona peste program. Serios, de data asta fără glumă. Mi se pare de bun simţ să nu uităm că persoanele astea au viaţă şi nevoie de timp şi-n afara casei noastre. Şi tot la acest capitol: nu o pune să facă lucruri suplimentare fără să o plăteşti în plus. Toate trebuie discutate, după cum ţi-am spus, în primele luni. Apoi cu greu mai schimbi ceva.

Bona consideră că oricum este plătită mai puţin decât merită. Ce, voi nu gândiţi la fel în ziua de salariu?! Aşa că bona vrea salariul mărit cât de des se poate. Mai des chiar decât vă gândiţi voi. Ce ziceţi? Că voi nu aveţi salariul mărit de nu ştiu când? Dom'ne, asta e problema dumneavoastră, eu o ştiu pe a mea şi nimeni nu mai stă cu un copil pe banii ăştia. Păi tanti Gabi care are grijă de Măriuca tot atâta ia şi stă şi câte opt, nouă ore! Şi ce-mi pasă mie ce fac alţii? Să ştiţi că mie nu-mi place să mă compar cu nimeni, eu le ştiu pe ale mele şi ştiu de ce sunt în stare!

Bonele se compară întotdeauna cu alte bone. Ele vorbesc mult şi ştiu tot. Şi nu, discuţiile nu sunt doar despre copii. Persoana dumneavoastră este prezentă mai des decât aţi vrea în conversaţii. Şi da, întotdeauna, sunteţi de vină!

O relaţie de lungă durată nu înseamnă neapărat şi o relaţie fericită. Ca-n viaţă, dragilor! Aşa că nu fi surprins dacă, după ce ai tăcut şi cedat că doar-doar te mai iubeşte, îţi va lua şi ultima şansă de a-ţi simţi onoarea reperată şi va trânti ea uşa înainte să poţi să o dai tu afară.

Tu nu vei vrea să o dai niciodată afară dacă copilul ţi-e fericit cu ea.

Şi un ultim sfat: nu toate bonele sunt aşa. Că altfel de unde să se fi inspirat Pamela L. Travers când a inventat-o pe Marry Poppins? Şi uite aşa ajungi la vorba bonei: dacă la tine a fost rău, înseamnă că tu ai fost de vină!