Soare. În sfârşit. Şi cald. Suficient cât să-mi simt creştetul încălzit atunci când merg pe stradă. După mult timp, de dimineaţă era linişte. Copila dormea ca o pisică cu burta-n sus şi mâinile deasupra capului. Parcă ar fi ta-su. Numai el mai doarme aşa. Îşi strângea ochii în somn, zbătându-se parcă să scape de o rază de lumină care se lăsase peste ea, în pat. Vacanţă. În sfârşit. Fără planuri. Fără grabă. Doar să ţină soarele. Şi să treacă răceala. De două zile simt furnicături prin gât şi nas. Fără febră, doar cu stare de moleşeală, cât să nu uit că sunt răcită.

Dar la mine, la ţară, acolo unde Iepurele de Paşte are iarbă până-n zare să ascundă ouăle de ciocolată, îmi vor trece toate. Pentru că voi sta pe terasă cu o carte-n mână şi voi măsura timpul în sunete de talangă şi fluierat de mierle. Atât voi face. Şi voi juca poate şi un scrabble sau nici măcar. Să se mai joace şi bunicii, dacă tot suntem cu toţii.

De dimineaţă, era atâta gol pe stradă de parcă soarele şi sărbătoarea puseseră pe fugă omenirea-ntreagă. Doar în piaţă era o alergătură de sacoşe, de mâini întinse şi glasuri sparte întru ademenirea clienţilor. Şi hai cu loboda, şi hai cu ştevia şi cu ridichile şi cu salata. Peste toate, un strigăt disperat de cocoş ţinut de picioare cu capul în jos, doar-doar o scăpa şi nu l-o face cineva ciorbă. Şi flori. Atât de multe flori. Nu am luat. Pentru că plec şi pentru că am. Le am pe ale mele. Opt lalele aduse pe când erau doar nişte bulbi mici înveliţi într-o hârtie dintr-o piaţă din Amsterdam. Am uitat de ele până acum câteva luni. Le-am plantat într-o doară în nişte ghivece când am văzut că începuseră să încolţească în hârtie. Şi le-am făcut mari. Chiar acum, în prag de sărbătoare. Sărbători fericite tuturor! Şi dacă nu aveţi flori, da-ţi o raită prin piaţă. Uneori cu o floare se face şi primăvară!