marți, 26 aprilie 2016

Fuga

A plecat de acasă. S-a dus așa cum se duce tot omul cu minte încă necoaptă. Fără să spună nimic, fără să tragă aer în piept, trântind doar ușa după ea. Dar o cunosc destul de bine. Știu că odată ce a ajuns în stradă, a ridicat ochii în sus, lăsând lumina să intre brutal în ei. Abia apoi, a luat o gură de aer și a înghițit-o hulpav, cu pofta adolescentului ce se hrănește cu senzații înmuiate într-un pic de oxigen. Precis că s-a uitat în jur și că ori de câte ori cineva- de preferat vreun bărbat mai în vârstă ca ea- își proptea privirea pe fața ei, se apuca să i-o susțină cu surâsul ăla al ei nerușinat. Probabil că  a luat-o pe unde a văzut cu ochii, prin ploaia de afară, prin primăvara care nu se lasă prinsă. Pe aleile din parcuri mirosind a reavăn. Prin piețele pline de bujori și lobodă. Printre  "a fost o dată" și ce n-aș da să mai fie. Printre frici incontrolabile și pete de curaj călcate pe asfaltul umed.

În timpul ăsta, cât ea e pe afară, necontrolată și nesăbuită, eu încerc să fac un pic de ordine în urma ei. Să așez la loc ceea ce a distrus și amestecat, să-i ordonez un pic gândurile de prin cameră, să-i aranjez treburile și responsabilitățile. Să o fac să se simtă prost și să se rușineze când va catadicsi să vină acasă. La cum arată lucrurile din jur, pare că a plecat de destul de demult timp. Și până acum, niciun semn.

Vă rog, dacă vedeți o jumătate din mine cu minte necoaptă și suflet fugar, umblând de nebună prin ploaia de afară, să-i spuneți să se ducă acasă, că eu o aștept. Doar să vrea să se întoarcă. Doar să vrea.

sursa foto aici

2 comentarii:

Corina spunea...

Nici ca se putea un text mai profund. Exact cu ceea ce simt acum. Iti multumesc!

Ioana spunea...

Cu placere. Se pare ca suntem mai multe cu dor de duca:)

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes