O soluție ar fi alocația. Puțină, cât e ea acolo, tot ar fi mai mult decât nimic. Doar că noi, în egoismul nostru părintesc, am decis să o strângem într-un depozit și așadar la aia nu se umblă. Am auzit apoi de părinți care răsplătesc cu bani eforturile intelectuale ale copiilor. Nu neapărat leul și fb-ul, dar hai cu mama la un concurs la matematică, hai și 10 lei la pușculiță. Mai bagi și un opțional de șah, mai dau și eu cinci lei. Și tot așa, pe principiul că actuala generație nu e dispusă să miște un deget dacă nu vede recompensa imediată. Fără să încerc să critic (am zis că încerc, nu și că reușesc, de acord?), o să spun că niciodată nu voi fi dispusă să-i dau Anei mele bani să-și facă datoria sau să o mituiesc pentru a face sau nu a face anumite lucruri. Din cauza asta nu sunt de acord să-i dau bani ca să facă treburi în casă. Chiar dacă ajutorul ei este real atunci când strânge masa sau spală vasele, nu cred că Ana ar trebui să aibă un statut aparte față de noi, ceilalți membri ai familiei, doar pentru că este mică. Și cum pe mine nu mă plătește nimeni să duc gunoiul sau să fac piața, nu văd de ce pe ea ar plăti-o cineva. Până la urmă, asta se întâmplă în orice familie: se împart responsabilitățile. Căci altfel, cred eu, există riscul ca cel mic, odată ajuns ceva mai mare, să nu mai dorească să miște un deget până nu e plătit.
Problema este că dacă nu-i dai alocația și nici nu-i recompensezi financiar ajutorul oferit prin casă, cum faci să-i oferi totuși celui mic posibilitatea să câștige un bănuț? Ana s-a gândit că ar fi dispusă să facă lucruri pe care ulterior, ar putea să le vândă. De exemplu, limonadă. Acum vreo trei veri, fiind ea la țară și plictisindu-se de moarte într-o curte prea mare pentru un singur copil, s-a gândit să-și deschidă o tonetă cu limonadă. Un leu paharul. Din păcate demersul nu a avut succesul sperat, copiii din sat preferând să-și păstreze bănuțul și să bea apă din fântână. Dar ideea Anei mi s-a părut foarte bună și până în clipa de față, cred că din punct de vedere etic, este cel mai corect demers. Să încurajăm copilul să facă ceva creativ care să-i poată aduce în mod real satisfacție. Chit că ajungem noi, părinții, să-i cumpărăm operele. Ana a avut o perioadă când făcea brățări. Culmea este că din propria ei inițiativă s-a apucat să se joace „de-a magazinul” în parc împreună cu o prietenă și a câștigat un leu pe o brățară. A fost o ocazie nu doar să-și vadă munca răsplătită, dar să învețe și câte ceva despre comerț. De exemplu: cum să-ți atragi clienții. Singură a observat că ideal este să atragă către magazin fetițe însoțite de bunici pentru că ele întotdeauna sunt mai dispuse să cedeze la hachițele celor mici, spre deosebire de bone care pot spune „eu n-am bani, cere-i lu' mama” sau mamelor care sunt mult mai rezistente la lacrimile ce se înnoadă în barbă. Pe de altă parte, din experiența magazinului din parc a învățat, pe propria piele, că atunci când vinzi un produs cu un preț care nu acoperă nici pe departe cheltuielile cu materialele, afacerea riscă să se prăbușească. Așadar, a doua zi, magazinul a intrat în faliment. Dacă vă întrebați cine a câștigat leul – Ana sau prietena – aflați că l-au împărțit frățește.
Până acum doi ani, mare parte din banii de buzunar ai Anei proveneau de la Sorcovă și Plugușor. Cum sărbătorile de iarnă ni le făceam la țară, satul era destul de mare pentru a permite unui pui de om plecat în zori să colinde suficient de multe case încât să strângă o sumă frumușică menită a-i oferi din când în când posibilitatea de a-și putea cumpăra singură câte ceva. Inevitabil însă, de pe la nouă ani, Ana a început să se jeneze să mai zbiere de nebună, pe la porțile din sat, câte un „aho, aho, copii și frați”, chiar dacă pentru asta și-ar fi văzut finanțele asigurate. În consecință, am tăiat de pe listă și aceasta sursă de venit.
Iată-ne ajunși și în prezent. Când banii de buzunar ai Anei sunt dați de noi, din când în când, fără niciun fel de legătură cu nimic, ci pur și simplu pe principiul „ia mă, să ai și tu de-un suc!” O fi bine, n-o fi bine, habar nu am. Referitor la sumele pe care i le dăm, ele variază între câțiva lei rămași rest de pe la pâine și 50 de lei pe care i-am dat o dată când tocmai ce primisem o primă și m-am simțit generoasă. Din păcate, sentimentul pe care i-l dăm este că se află la cheremul nostru și deci nu poate controla nimic, nu poate planifica și nici nu poate face mai mult decât să ne ceară și să spere. Ceea ce nu e tocmai corect. Mai ales că, din fericire, ea știe foarte bine să-și drămuiască banii și să și-i țină atunci când își dorește ceva. Până acum sunt chiar mândră de ce și-a cumpărat și de cum a știut să-i economisească Mai mult, am fost extrem de emoționată când de Crăciun și-a folosit practic toți bănuții să ne cumpere nouă cadouri.
Am remarcat că în străinătate, psihologii recomandă părinților să nu se grăbească să le dea celor mici bani de buzunar înainte ca aceștia să învețe să numere. Pentru că demersul e inutil. Însă, odată cu intrarea la școală, este bine, spun ei, să li se ofere copiilor niște sume fixe pe săptămână care să crească odată cu vârsta și care să fie stabilite în funcție de veniturile părinților. Iată și ce sume se vehiculează – e drept, asta în cazul copiilor francezi: între 2 și 5 euro pe săptămână pentru copii între 7 și 10 ani, 25 de euro la fiecare două săptămâni pentru cei de 11 ani (hai, Ana, că te scoți!) și 35 de euro pe lună pentru cei de peste 14 ani.
Așadar, voi ce părere aveți? Voi cum procedați cu ai voștri? Și ei ce zic, sunt mulțumiți?
8 comentarii:
Noi aplicam metoda platii pentru treburile gospodaresti. Intr-adevar, si eu am stat sa ma gandesc daca vreau sa fac asta, dar pentru ca voiam sa aiba bani de buzunar castigati de ea si altceva nu imi trecea prin minte mi-am luat inima in dinti. Bineinteles ca de atunci a inceput sa fie mai harnica :) Face lucruri pe care o rog eu sa le faca sau le face din proprie initiativa. De multe ori isi aduce aminte sa imi ceara si recompensa (care variaza intre 1 si 2 lei, in mod normal, si 3 lei pentru treburile din categoria premium), de multe alte ori uita sa o ceara. O fi varsta (are 6 ani si ceva), o fi ea mai aiurita, sau poate pur si simplu face treaba respectiva din pura placere si nu mai resimte nevoia si de alta recompensa. Alteori ii atrag eu atentia ca nu e nevoie pentru orice lucru pe care il face sa si primeasca ceva la schimb. Se pare ca si ea cam sta la cheremul meu, pentru ca nu am stabilit reguli foarte stricte. Dar pana acum nu a fost nevoie sa impun reguli mai clare. Poate o sa mai schimbam regulile cand o sa mai creasca, dar momentan functioneaza foarte bine. Ii place sa ma ajute la treburile gospodaresti, iar rasplata financiara nu o percepe ca pe o obligatie a mea pentru serviciile prestate de ea, ci mai curand ca un beneficiu adaugat. Iar mie imi place foarte mult sa vad cum isi administreaza bugetul.
Ma gandesc ca ati putea incerca sa stabiliti care dintre treburile gospodariei trebuie facute fiindca trebuie facute si, in plus fata de acestea, sa stabiliti o categorie pe care sa le indeplineasca pentru o suma de bani. E ca si cand ti-ai angaja o bucatareasa sau o menajera pe care esti dispusa sa o platesti pentru a te bucura de timpul liber astfel castigat.
Sau poti sa o rogi sa faca bratari, creatii vestimentare sau diverse alte obiecte pe care sa le cumperi de la ea pentru a le face cadou copiilor colegilor de birou. Si pretul ar putea fi mai mare decat leul derizoriu castigat in parc, pentru ca obiectele hand-made sunt scumpe, nu-i asa, si oricine ar fi privilegiat sa primeasca un cadou hand-made.
Sunt curioasa ce idei se mai strang in jurul acestui articol, si pe mine ma intereseaza subiectul.
Iti povestesc cum functioneaza ideea de mici intreprinzatori in America, povestita de un var. La varsta de 12 ani se pot incepe colaborari pentru servicii ale comunitatii, impartit ziare, tuns gazon (pe la 14), ajutat pe la organizarea festivitatilor de duminica de la biserica. Toate astea se fac sub aripa unui intreprinzator de 16 ani care ii si ,,angajeaza'' pe cei mici. Cand cel de 16 ani mai creste nu mai poate lucra in domeniu ci ii ia locul alta generatie, el trecand la afaceri de alta natura, angajat la un magazin etc. Oare noi nu putem initia astfel de utilitati, ca ai mei s-au obisnuit sa ceara de la parinti. Intradevar nici nu vad alte posibilitati de a castiga ceva. Pe vreme mea mai duceam niste sticle la reciclare, mai niste hartie si tot scoteam de o inghetata.
Interesant subiect, mai ales ca al meu copil doreste sa faca lucruri ca sa castige bani dar eu nu stiu ce sa-i sugerez ( ca sa fie si potrivit pentru varsta de 7 ani) ... Pana la urma a venit ea cu ideea sa-si vanda colectia de papusi Barbie si mi s-a parut foarte ok, mai ales ca stiu cat de greu ii e sa se desparta de lucruri. Ideea nu e de imbogatire ( pretul unei papusi e simbolic de 6-7 lei in conditiile in care am dat in jur de 100 pe fiecare, dar important mi s-a parut principiul sa vada cum se pot "recicla" bunuri) Deci s-a dus in parc , le-a etalat pe banca si a inceput sa strige cu prietena ei: Promotie, avem promotie la papusi Barbie!!! Dar s-au intors tare morcovite ca s-a luat de ele o doamna in varsta si le-a zis ca ce, fac specula aici, sa plece ca altminteri cheama politia... Asa ca varianta ramasa pare a fi un Yard Sale pt copii, poate se sesizeaza o mamica cu spirit de initiativa si organizeaza asa ceva!:)
Mai, să știi că nu e o idee rea asta cu un Yard Sale pentru cei mici. Hm...chiar nu e rea deloc.
Nici eu nu le dau bani pentru treburile casnice iar alocația merge și la noi în depozit, la bancă. Ai mei copii primesc bani mai nou cadou de Crăciun, Paști, fie de la noi (de doi ani de zile am renunțat la minciuna cu Moș Crăciun și iepurașul, așa că, dacă nu găsim o soluție de cadou acceptabilă pentru toată lumea, primesc o sumă de bani), fie de la bunici. În funcție de medii, mai primesc și bursă semestrială, sînt destul de calculați cu banii, mi se întîmplă cîteodată chiar să împrumut de la ei, în cazuri de forță majoră. Mi-ar plăcea să poată desfășura o activitate remunerată, cum povestește Corina în comentariul ei, nu știu cînd se va întîmpla și la noi. Ana e mică deocamdată pentru slujbe de vară, am o cunoștință care și-a angajat fiul de 16 ani să vîndă înghețată la dozator pe timpul verii. Dacă găsiți o soluție, sînt interesată și eu!
Nu mi se pare ok sa ii platesc treburi casnice, rezultate scolare nici atat. Asa ca am preluat sfaturile celor de aici. 2 lire pe saptamana pentru ea, sa faca ce vrea cu ei. Scopul nu e sa invete copilul ca tre' sa muncesti ca sa castigi bani, asta e ceva ce ei stiu de ani de zile ca nu-s tampiti. Scopul e ca ea sa invete sa managerieze banii. Sa economiseasca sau nu, sa decida ce anume merita a fi cumparat sau nu, sa inteleaga procentajele si diferentele intre preturi. Sa valorizeze obiectele, etc. Este ca un exercitiu pentru viata iar copilul nu tre' sa "castige" acei bani. Doar sa castige cunostintele despre utilizarea lor :)
Una din prietenele mele are o lista cu treburi casnice care "trebuie" facute si o lista extra cu "platibile". Cele "platibile" sunt mai complicate sau iau mai mult timp (de exemplu aspirat prin toata casa e o activitate "platibila" vs ordine in camera lor e ceva ce trebuie facut, fara plata)
Interesant! Dar, totusi, nu mi se pare in regula..
Trimiteți un comentariu