Acum vreo lună, am decis să testez şi eu infanta la limba română după ce a schimbat trei profesoare în trei ani şi mi-a declarat senină mama, eu nu ştiu dacă ştiu! Inițial am întrebat în stânga şi-n dreapta, ba prin vecini, ba pe facebook, doar-doar găsesc pe cineva care să o testeze și eventual să-i spună ce ar mai avea de făcut. Apoi, am aflat că există relativ aproape de casă, un fel de centru de meditaţii. Iu-huu, mi-am zis în sinea mea, mai ales că dintr-o dată, problemele mele şi ale Anei păreau că-şi vor găsi, în sfârşit, rezolvare: oamenii de aici propuneau pregătire la toate materiile, cu profesori tineri și cu metodă, ba mai mult, aveau și program flexibil, preţ rezonabil şi, în plus, un sediu suficient de aproape de şcoala fetei astfel încât să poate merge singură.

Buuun. Sau mai bine zis, până aici e bine. Dau un telefon, vorbesc cu o secretară, explic ce vreau, mi se spune să vin să ne cunoaştem, mă duc, mai spun o dată ce vreau, mi se mai zice o dată că e ok, vom învârti programul până vom găsi varianta optimă, că pregătirea se poate face şi dimineaţa şi după-amiaza şi chiar şi sâmbăta şi că să vin cu copilul la un test pentru a-i stabili nivelul. Oau, zic în sinea mea şi plec de acolo super fericită că m-am scăpat de-o grijă şi că vai ce oameni drăguţi şi ce centru ok!

O săptămână mai târziu, într-o sâmbătă pe la unsprezece, o iau pe fie-mea şi hai cu mama la testare! Mai mult, domnişoara cu care vorbisem mi-a zis că putem testa copila şi la mate, chiar dacă cea mică  pretinde că e bună, măcar să vedem cum stăm. In plus, testarea nu se plăteşte, ci permite înscrierea copilului într-o grupă de acelaşi nivel. Super profi!

Ajungem, sunăm, ne deschide uşa o domnişoară psiholog care se ocupă un pic de noi până când Ana intră în sală şi se pune pe treabă. Rămân pe un fotoliu într-un fel de sală de aşteptare şi intru în vorbă cu domnişoara. Nici nu ştiu cum a trecut timpul. Aproape două ore am povestit fel de fel de lucruri, mi-a dat nişte ponturi despre cum să fac să funcţioneze relaţia cu adolescenta (pe unele le-am pus în practică şi...it works!), eu i-am povestit din temerile mele, ea m-a încurajat, am vorbit despre copil, cum e, ce-i place, ce nu-i place, bref, o discuţia foarte faină cu un interlocutor minunat. A ieşit şi Ana din testare şi am început să căutăm o zi şi o oră liberă pentru pregătirea la română. Luni şi marţi nu, miercuri ar putea, dar după-amiază, poate joi sau, şi mai bine....

Şi cum ne dădeam noi de ceasul morţii, iată că apare un domn şi, din prezentări, aflu că-l cheamă Cătălin şi că e patronul centrului de meditaţii. Dăm mâna, după care dânsul se aşează pe un scaun, cu un dosar în faţă, dar cu urechea la ce vorbeam noi, fetele.
- Să ştiţi că la vârsta ei e mai bine să înveţe dimineaţa, atunci e randamentul mai bun, zice dintr-o dată auzind cum eu refuz varianta unei clase de pregătire la orele opt a.m.

Nu ştiu de ce, dar eu am o problemă cu oamenii necunoscuţi care îmi spun fără să le fi cerut părerea, ce e mai bine sau mai rău pentru copilul meu. Asta dacă nu sunt doctori. Aşa sunt eu, ce să-i faci.
- Ştiţi, americanii zic că pentru a obţine randament maxim, ideal e să ţinem cont de bioritmul fiecăruia, iar asta a mea e complet inertă dimineaţa, replic eu şi zîmbesc larg.
- Hai, dom'ne, zice el, ce ştiu americanii ăia?! Și continuă: e singurul copil?
Altă întrebare căreia nu-i văd rostul, dar răspund totuşi. O fi doar curios.
- Da!
- Eu am trei, spune domnul, ca și cum, cu fiecare copil în plus, acumulezi și mai multe cunoştinţe de pedagogie sau psihologie. Nu văd legătura, așa că-l întreb direct:
- Sunteți psiho-pedagog?
- Nu, dar vă spun cum e mai bine. Insă dumneavoastră n-aveți decât să faceți cum credeți.

 Aham, măcar e rezonabil, mă gândesc și-i spun și lui că exact asta intenționez: să procedez cum cred eu mai bine și anume să nu scol copilul la 6 a.m ca să ajungă la meditații la 8 a.m și după aia să mai stea o oră pe stradă, până la 11h00 când are școală până la 17h00. E prea mult. Așa simt eu.

Şi atunci, ce să vezi?! Domnul Cătălin se enervează. Nu ştiu de ce, dar se supără rău, foarte rău,  se ridică în picioare şi-mi zice aproape brutal.
- Eu zic să punem punct aici oricărei colaborări!
La început cred că nu am auzit bine.
- Colaborări sau conversaţii?
- Nu, nu, colaborări. Noi v-am zis cum e mai bine, dar dumneavoastră ţineţi morţiş să ne învăţaţi cum se face, aşa că n-aveţi decât să vă luaţi meditator acasă.

Încerc să pricep ce e în mintea domnului. Nu-mi aduc aminte să fi încercat să-l fi învățat ceva. Ba chiar aș zice că el a încercat să-mi tot explice cum ar trebui să fac, deși discuția nu-l privea personal. Hai să nu mă enervez și să rămân pe o pantă constructivă:
- Dar sunt şi alte variante de program, nu?! De exemplu, după-amiaza? întreb şi mă întorc către domnişoarea cea drăguţă care încearcă să îngaime ceva, dar nu are curaj. O înţeleg, deşi mi-ar fi plăcut un pic de atitudine. Dar, deh, e mai simplu să taci.

In orice caz, domnul Cătălin e deja foarte nervos. Se apropie de mine şi de Ana şi îmi ţipă în faţă:
- Din cauza ăstora ca dumneavoastră, zice el, furios, merge ţara asta atât de prost! Pentru că vreţi să distrugeţi tot ceea ce vrem să facem noi, ceilalţi!

Aşadar, acum ştiţi cine e vinovatul. Eu. Din cauza mea şi a celor ca mine se duce dracului toată societatea. Pe domnul Cătălin îl găsiţi la centrele VictoriaEdu. De fapt, dacă aveți opinii personale și nevoie de meditații, ideal este să mergeți când nu e domnul prezent pentru că, cu excepția conversației avute cu el, lucrurile s-au desfășurat foarte ok.