Să tot fie vreo treizeci și ceva de ani de când
îmi rod unghiile.
Dacă citiți până la capăt
poate o să aflați și ce vârsta am acum
sau poate vreți să socotim împreună
cât timp petrec în fiecare zi
cu fiecare deget în parte,
de la fiecare mână,
să-i ronțăi pielițele
să dezlipesc de pe fiecare falangă
fâșii subțiri, ca firul de păr, de cheratină,
de parcă aș decoji fructe exotice
și m-aș pregăti să le mănânc.
- Doar copiii nefericiți își rod unghiile!
mi-a zis o doamnă într-o vară,
pe plaja de la Amfiteatru.
Avea blugi albi, mulați pe fund,
și-un băiețel de mână.
Imi plăcea de el
Dar și mai mult îmi plăcea de mine.
Atunci am râs,
mi-am băgat arătătorul de la mâna dreaptă
în gură
și harș
am mai smuls o bucățică din mine.
Aveam zece ani
nicio pereche de blugi
și habar nu aveam cum arată
copiii nefericiți.
Doar cei flămânzi.