Iarna mă trezesc cu o jumătate de oră mai devreme. Împing cu grijă cărămida înfăşată în cârpe, un fel de bebeluş din piatră cu care dorm la picioare, îmi pun pe mine halatul cel urât, de molton și aștept să se încălzească oala cu apă. Când începe să fiarbă, mama o apucă cu doi chiloți vechi, făcuți cârpe, de toartele cu smalţ sărit şi o cară până-n baie. Împinge uşa cu umărul, aşază oala roşie pe marginea căzii, dă drumul la aerotermă şi pleacă.  Mă spăl cu bucăţica, cum se zice la noi în casă, deasupra unui lighean de plastic. De îmbrăcat, mă îmbrac tot în baie. E cea mai mică încăpere şi cea mai uşor de încălzit. Hai odată, zice mama, nu pentru că aş întârzia, ci pentru că se răceşte cu totul apa din oală şi mai e şi taică-tu de spălat! Peste chiloţi, îmi trag ciorapii albi, de bumbac, ăia de la uniforma de pionier. Puneţi şi fâşu' ţipă mama din spatele uşii. Nu intră peste mine în baie să nu se facă curent.  Urlăm unii la alţii ca surzii. Sarafanul e cu două numere mai mare, să încapă  sub el tot ceea ce ar putea ţine de cald. Fâşu mă strânge pe burtă, iar când mă așez în bancă, capsa se deschide cu un pocnet scurt. Colegul din faţă râde. Şi colega de bancă. Măcar nu mi-e frig. Alți pantaloni groși nu mai am.  Vânzătoarea de la Romarta, aia de o tutuia pe maică-mea, s-a pensionat. Sau a murit. În orice caz, ultima dată când am fost la magazin, era una făcută permanent care a dat din umeri şi a zis n-am decât ce se vede. Cealaltă ne zicea hai, fetelor, în spate şi noi ne luam după ea şi o lăsam să ne zică cum voia şi la sfârşit plecam cu un pachet învelit în hârtie maro și mama zâmbea. A nins toata noaptea. In pauză, ne repezim cu toţii afară, în curte şi începem ă urlăm şi să ne împingem. Băieţii ne trântesc la pământ,  iau zăpadă în pumni şi ne-o bagă pe sub fuste, pe sub fulare, în cap, în gură, în nas, ca apucații. Ţipăm la ei. Nu se opresc. Măi, copii, vouă nu vă e ruşine?! Nu ne e. Pe scări, o profesoară cu o ditamai căciula de blană trasă pe frunte, bate din palme şi imprimă un fel de ritm bizar pe care ne ridicăm, rând pe rând, de jos, ne scuturăm, ne dezlipim bucăţile de zăpadă închegată de pe manşete şi intrăm în şcoală. Fleoşc, fleoşc ne face apa din cizme. Am zăpadă până-n chiloți. Mi-a intrat pe acolo pe unde s-a desfăcut capsa. Colegul din față râde. Și colega de bancă. Mi-e frig, dar râd și eu. Râdem cu toții. Patruzeci și cinci de minute și se sună. Ce frumoasă este iarna!