marți, 26 mai 2015

Cărticică de la zece ani

– Scrii despre mine, da?

Fetița se învârte în jurul meu, răsfirându-și șuvițele deasupra mea și făcând niște piruete delicate cum doar fetițele știu să facă. Apoi se oprește brusc, se ridică pe vârfuri și-și proptește privirea critică în foaia albă.

– Despre mine, daaaa?
– Și despre tine. Daaaar...

Fetița se bosumflă. Lasă o buză-n jos cum doar fetițele știu să facă.

– Nu-mi place când oamenii mari spun daaar.
– Atunci o să sărim împreună peste dar și o să începem cum încep toate poveștile. Cu „a fost odată”.

Bate din palme, se cațără pe genunchii mei și începe să turuie
– A fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Scufița Roșie. Se numea astfel pentru că, într-o zi, ea își scăpă scufița ei preferată, cea albă, într-o găleată cu vopsea roșie, spuse fetița pe nerăsuflate.

– Stai așa, asta e povestea ta. Povestea pe care vreau eu să o spun e puțin diferită. Nu durează mult. Și după aceea ne întoarcem la tine.

– Bine, zise fetița resemnată și se dădu jos de pe genunchii mei și-și reluă piruetele delicate prin cameră.

Cât ea se joacă cu o rază de lumină care o forțat o fereastră și i s-a așezat domol pe vârful nasului, haideți să vă spun și eu povestea mea.

A fost odată ca niciodată, o bunică. Cum era? Păi, cam ca orice bunică. Avea ochelari și mirosea uneori a dulceață de căpșune și alteori a parfum de lăcrămioare. În unele zile, cele cu ploaie și nor, lăsa să-i mai scape un oftat, în altele rămânea dusă pe gânduri culese din vremurile de demult. Dar în spatele aerului ăsta de bunică precum toate bunicile, bunica noastră era cu totul și cu totul diferită. Pentru că, în spatele șorțului și al ochelarilor, bunica noastră rămăsese de fapt, copil. Nimănui nu-i plăcea să se joace cum se juca ea. De-a prinți și prințese închise în turnuri de perne, de-a cavaleri ce se luptă cu polonice cu monștrii de spanac, de-a cai de jucărie ce stau închiși în cămară înșeuați cu cârpe de bucătărie, de-a fermieri ce au ditamai ograda cu animale de pluș, de-a concursuri de dans și concerte cu muzică făcută din te miri ce. Și pentru că tuturor copiilor le plac surprizele, bunica noastră a știut exact ce cadou să-i facă fetiței.

Vezi, ți-am zis că o să apari și tu!

Se oprește din piruete și stă cu ochii mijiți și raza de lumină de-a curmezișul frunții.

Ei bine, într-o zi, bunica noastră a găsit o poveste, o poveste cu a fost odată scrisă de fetiță, pe un caiet de școală și exact ca o zână bună din basme, bunica a făcut o magie. Și cu niște ajutor de nu se știe unde, a făcut o carte. O carte demnă de o zi specială. Un cadou numai bun să marcheze prima aniversare cu două cifre a fetiței. Un cadou numai bun de o bunică cum nu s-a mai văzut. Și-am încălecat pe-o șa, la mulți ani fetița mea! (și mulțumesc mama pentru cel mai special cadou care se putea oferi cuiva la a zecea aniversară)






8 comentarii:

roșu vertical spunea...

Vai, cit de fain! Sa traiasca si Ana si bunica magica!

Laura Frunza spunea...

Minunat! O sa tin minte ideea :) cine a facut ilustratiile?

Ioana spunea...

Laura, nu stiu nimic. A fost o surpriza totala. Imi aduc aminte doar ca asta iarna, maica-mea i-a cerut Anei sa-i faca ei cadou povestea de a scris-o pentru Ora de romana de la scoala. In rest, magie:))

Ioana spunea...

Multumesc pentru urari!

Anki spunea...

La multi ani cu sanatate!
LA fel si bunicii, multa sanatate! :)

Anki spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ioana spunea...

Multumim Anki!

Aurelia spunea...

Minunat! Imi sun mama in fiecare zi in caz ca nu ajung la ea, dar azi voi striga mai tare : te iubesc, mama! Te iubesc, bunica! Bunica noastra cu trei nepoti si o nepoata.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes