Sunteţi femeie? Aveţi copii? Sunt mici? Plâng noaptea? Se trezesc des? Nu vă lasă să respiraţi sau să mergeţi măcar la un pipi de una singură? Vă e dor de voi? De voi aşa cum eraţi odată, aşa cum vă ştiaţi înainte să simţiţi că totul se schimbă dureror de tare? Vă vine să plângeţi, să vă puneţi perna în cap, să staţi acolo până trece, până se face iarăşi linişte, până reuşiţi să înţelegeţi ce vi se întâmplă?

Probabil că aveţi o depresie. Merge şi una mică, acolo, nu neapărat una ditamai. Şi probabil că dacă aveţi un copil mic care nu doarme noaptea, care v-a lăsat un gol în burtă şi o gaşcă de hormoni care ţopăie debili în toate părţile, sfatul meu nu vă va ajuta prea mult. Dar dacă copilul este mai mare, depresia a trecut sau măcar v-a permis să găsiţi un modus vivendi, dacă aţi reuşit cumva să rupeţi câteva momente şi pentru voi, vă recomand o carte. Lapte negru. Doamna asta de o scrise, Elif Shafak, este o turcoaică mişto (aţi văzut-o în poze?) care povesteşte  cum a fost când a trecut de depresia post partum care la ea s-a materializat într-un blocaj creativ. Şi atunci alege să scrie despre asta.

Rezultă o poveste personală presărată cu o parte de ficţiune şi cu altă, minunată, în care povesteşte despre diverse scriitoare ale lumii în relaţia lor cu maternitatea şi  literatura. Şi cartea curge precum laptele. Nu e neagră defel, cel puţin nu pentru cele ce nu am fost acolo, pe fundul gropii. Pentru noi este doar o carte bună, plăcută la lectură, o aducere aminte a timpului când cei mici erau şi mai mici şi o sursă de inspiraţie pentru lecturi viitoare. Este de altfel o carte foarte reconfortantă pentru cei ca mine care obişnuiesc să vorbească singuri, cu ei înşişi. Nu vă spun de ce, o să vedeţi şi singure. Pentru cele dintre voi care sunteţi acum jos, la pământ, e bine să ştiţi că starea asta are un nume, nu e doar în capul vostru. Că e post partum, că e pur şi simplu, se numeşte depresie şi riscă să vă reducă la tăcere cu totul. Dacă simţiţi că e aşa, profitaţi şi citiţi cartea. Măcar că cineva a fost ca voi şi vă povesteşte ce a făcut şi cum a scăpat. Poate ajută. Dacă nu, măcar veţi rămâne cu o carte bună.