Personajul din imagine se numeşte Tirin, nu Tiri cum înţelesesem eu iniţial de la gazda noastră care a binevoit să ni-l lase la pachet cu apartamentul. Dacă imaginea nu este suficient de concludentă, atunci permiteţi-mi să vă spun că este vorba de o pisică obeză care ne-a terorizat preţ de patru zile cât am fost nevoiţi să convieţuim la Barcelona. Aveţi aşadar grijă când închiriaţi apartamente de pe situri gen airbnb sau wimdu să citiţi cu atenţie comentariile chiriaşilor pentru a descoperi la ce să vă aşteptaţi. În cazul nostru, prezenţa pisicii era complet trecută sub tăcere de proprietar, dar deconspirată de un  turist binevoitor care nu a părut deranjat nici de insistenţa cu care mâţa dărâma uşile noaptea ca să intre peste noi în cameră şi nici de maldărul de păr lăsat inclusiv peste farfurii, tacâmuri, perne, pături sau filtrul de cafea. În rest, era drăguţă, pufoasă şi cu un apetit ieşit din comun.


Bun, hai să trecem şi la Barcelona. O să încep prin a vă spune că oraşul ăsta este complet diferit de cel pe care mi-l imaginam eu. Pe măsură ce te plimbi dintr-un cartier în altul, ai senzaţia că treci dintr-o ţară în alta. Te duci seara pe Las Ramblas, zici că parcă eşti pe Champs Elysées dacă te uiţi la clădiri, şi în Pigalle, dacă te uiţi la vânzătorii ambulanţi, fetele ieşite la produs, cârciumile gălăgioase şi găştile de cartier. Noi am ajuns aici în prima seară şi recunosc că nu mi-a picat prea bine, mai ales când într-o frumoasă piaţetă, cu fântână la mijloc şi restaurante pe margine, a debarcat o maşină de poliţie cu girofaruri şi a intrat în mijlocul unui grup cu aspect bizar, bâţâit ciudat din picioare şi tremurat de mâini.




Aşadar, ne-am tras în metrou unde copila, după cum puteţi vedea în imaginea de mai sus, flutura un pahar de Ice Tea de la McDonald's (da, ştiu, am greşit, dar nah, în vacanţă mai scapă) şi cocea ceea ce urma să devină încă de a doua zi o preafrumoasă răceală care i-a dat aerul misterios şi blajin din poza de mai jos.


Vă spuneam de oraşul ăsta că îţi oferă ocazia, pe măsură ce te mişti prin el, să ai senzaţia că te duci dintr-o ţară în alta. Dacă Las Ramblas cu clădirile ei impozante are un aer parizian, cartierul Gotic, aşa numitul Barrio Gotico m-a făcut să mă gândesc la Italia, la străzile din Sienna sau din San Gimignano, cu frumuseţea aceea necizelată, cu gălăgia şi forfota pline de culoare, cu rufele uscate la vedere, cu bistrourile cu două, trei mese puse câş, în piaţetele minuscule îmbibate de miros de busuioc şi cafea.


De mâncat, se mănâncă bine în Barcelona, ca de altfel în toate oraşele cu bucătărie mediteraneană. Găsiţi meniuri începând de la zece, doisprezece euro în care puteţi beneficia de un antreu, un fel principal, o cafea sau un desert şi un suc sau o bere. Sigur că la loc de frunte sunt fructele de mare, dar cum noi nu suntem amatori, am preferat pizza, peşte, tapas (aici e momentul în care vreau să-i mulţumesc Mirunei pentru consilierea gratuită în alegerea felurilor de tapas, pentru că noi habar nu aveam ce să luăm), legume la grătar sau quiche-uri. La desert, notaţi-vă să nu plecaţi din Barcelona fără să vă luaţi aşa numiţii xurros, un fel de inele din aluat crocant care se mănâncă înmuiaţi într-o cană cu ciocolată topită.


Pentru că la dus, zborul cu Wizz a ajuns spre seară, ne-au rămas propriu zis doar trei zile şi jumătate de vizitat. Trebuie să vă spun că pentru noi, Barcelona a fost o premieră, aşadar, deşi i-am oferit excursia asta Anei pe post de cadou de ziua ei şi a copilului la un loc, totuşi, am pornit de la premiza că vrem să vedem oraşul ăsta, nu să vânăm doar chestii copilăreşti. Din păcate, principala surpriză pentru Ana şi anume mersul la plajă a căzut în momentul în care s-a trezit în prima dimineaţă barceloneză plină de muci şi de strănuturi. Aşa că, am preferat să-i dăm liber la Ice tea şi dulciuri şi să o culturalizăm cu forţa. Prima oprire, Sagrada Familia, cu bilete luate on line ca să evităm statul la coadă care poate să vă facă să pierdeţi chiar şi două ore.


Nu o să mă apuc acum să vă spun cât este de specială această catedrală, cât este de frumoasă în ciudăţenia şi unicitatea ei. O să vă spun încă că există un audio-guide special pentru copiii până-n zece ani cu informaţie mult mai puţină şi mai adaptată vârstei. Din păcate, la cei zece ani ai ei proaspăt împliniţi, Ana s-a plictisit un pic de felul în care era povestit. Acum este momentul să fac şi o mică parenteză şi să vă dau un sfat. Mă rog, măcar să vă fac o sugestie. Încurajaţi-vă copiii să înveţe limbi străine, mai ales engleză! Nu vreţi să ştiţi cât de minunat este să călătorim cu un copil mare de acum care este complet independent graţie englezei pe care o vorbeşte. La muzee nu e nevoie să-i explicăm sau să-i citim nimic, la restaurant se descurcă minunat, ştie să întrebe, ştie să citească, ta-su a învăţat-o să se descurce pe o hartă, mă-sa i-a arătat că inhibiţiile nu sunt bune şi că dacă ai ceva de întrebat, e bine să o faci, îşi caută singură măsura în magazine, ce mai, relaxare totală!


Şi apropo de relaxare, Barcelona e un oraş unde se respiră în voie. Spre deosebire de alte destinaţii turistico-culturale, aici timpul capătă o altă dimensiune. Nu are rost să te grăbeşti, să alergi între un muzeu şi altul, mai ales când ai şi un copil după tine. Chiar dacă sunt preţuri bune la magazine şi ofertă variată, sfatul meu este să trageţi aer în piept, să vă aşezaţi pe un scaun sau o bancă, lângă un perete cu flori sau la poalele unui palmier plin de papagali şi să vă bucuraţi de stradă, de lume, de soare. Lăsaţi hainele şi pantofii, şi luaţi-vă mai bine un pahar cu cava sau cu sangria şi o porţie de nachos cu guacamole şi gata! E un oraş aglomerat, dar foarte curat, deşi se aruncă în disperare pe jos, iar hoardele de turişti sunt de nestăvilit. Şi totuşi, nu te copleşeşte mulţimea.


Sigur, nu poţi să te duci la Barcelona şi să stai doar în cârciumi, nu de alta, dar ar fi păcat să nu vezi câte ceva. Noi exact asta am făcut: am bătut la pas oraşul de sus în jos şi de la stânga la dreapta şi ne-am oprit în câteva locuri. După Sagrada familia, următorul loc a fost Acvariul. Recunosc că ăsta nu era pe listă, dar Ana a început să se smiorcăie că vrea ceva şi pentru copii, aşa că am cedat şi am dus-o la rechini, caracatiţe şi pinguini. Merită banii? Din punctul Anei de vedere, da. Şi până la urmă, fiind pentru copii, punctul lor de vedere este cel care contează.



Mai mult poate decât acvariul, mie mi-a plăcut plimbare prin port şi pe malul mării, imaginea aceea pur grecească cu iahturi în faţă, palmieri în spate şi case urcate unele peste altele pe dealurile din depărtare. Am înţeles că aici, în zona plajei Barceloneta, se află şi brutăria Baluard, faimoasă pentru patiserie şi feluritele pâinici şi pâinicuţe. Nu am am ajuns din păcate, dar contez pe voi să-mi spuneţi cum e.


Am ajuns însă în cartierul Gotic unde se află Catedrala de la Santa Creu sau Seu, în catalană, pe care vă rog eu frumos să nu o rataţi. Promiteţi, da? Este o bijuterie de arhitectură gotică, frumoasă fără să fie strivitoare, impresionantă şi care se poate vizita şi gratuit, în funcţie de orele de slujbă. Găsiţi toate detaliile pe site. Mare atenţie însă la ţinută. Nu aveţi voie să intraţi îmbrăcaţi în pantaloni scurţi sau maieu. Aşa că luaţi-vă la voi un batic mai mare cu care să vă puteţi acoperi, la nevoie!

În imediata apropiere a catedralei, se află o mănăstire din secolul paisprezece şi în interior, veţi descoperi un iaz cu treisprezece gâşte albe câte una pentru fiecare an al sfintei Eulalia, torturată până la moarte la vârsta de 13 ani. Povestea copilei ăsteia de a ajuns patroana oraşului e absolut oribilă, dar locul este fantastic şi merită din plin. Legenda spune că această copilă era o fetiţă din orăşelul Sarria care păzea nişte gâşte şi care a fost prinsă şi ucisă de romani pentru că nu a vrut să renunţe la credinţa ei. Şi uite aşa, a ajuns patroana oraşului Barcelona şi în amintirea ei există şi păsăroaiele de le vedeţi în poză.


Şi iată-ne ajunşi şi în Boqueria, una din cele mai frumoase şi mai spectaculoase pieţe din lume, zice-se. Se află pe una din străduţele adiacente bulevardului Las Ramblas şi e o experienţă în sine. De la lume, la culori, la mulţimea care se îmbrânceşte şi vorbeşte în toate limbile, la tarabele cu fructe de mare, peşte, condimente şi fructe şi până la preţurile decente, totul te face să nu te laşi dus de aici cu una, cu două. Se poate mânca la una din tarabe, dar feriţi-vă să ajungeţi în zonă la ora prânzului. O să vă alegeţi doar cu poze, pentru că nu am avut loc să aruncăm un ac pe jos, darămite să mai găsim şi vreun loc liber la mese.


În schimb, dacă vreţi să respiraţi şi să vă bucuraţi de oraş şi de linişte, o vizită în Parcul Guëll este recomandată. Atenţie: parcul are două părţi. Una la liber, ca să zic aşa şi una cu plată pentru a vedea monumentele lui Gaudi. Este coadă, aşa că vă recomand, încă o dată, să vă luaţi bilete în avans, pe net, pe care e suficient să le scanaţi cu telefonul mobil.


Nouă ne-a plăcut mult de tot, mai ales că am prins natura la momentul cactuşilor în floare şi al papagalilor verzalii şi gălăgioşi. Apropo de papagali, să ştiţi că sunt liberi şi numeroşi precum vrăbiuţele noastre.


Şi dacă tot suntem la capitolul Gaudi, ne-am luat inima-n dinţi şi am deschis portofelele pentru a vizita şi Casa Batllo. Da, este scump biletul pentru că acest monument nu primeşte nicio subvenţie de la stat, aşadar se întreţine din preţul plătit de turişti. Oameni buni, dacă aveţi cum, să nu o rataţi. Nu aţi mai văzut asemenea nebunie. Totul a fost făcut fără o linie dreaptă şi mai ales fără planuri iniţiale. Este o casă ce minează viaţa marină, cu o scară interioară ce te duce cu gândul la coloană vertebrală a unui dragon, cu un joc de lumini absolut impresionant. În preţul biletului aveţi şi un audio-guide care recompune pe un ecran aspectul iniţial al camerelor, aşa cum au fost ele decorate de Gaudi.





Cât vă mai uitaţi voi la cât de frumos cade lumina pe creştetele noastre, să vă mai dau câteva sfaturi practice. Transportul în Barcelona este impecabil indiferent dacă luaţi metroul sau autobuz. Un bilet costă un euro şi e valabil 45 de minute pe toate mijloacele de transport. O cartelă cu zece călătorii costă nouă euro şi vreo 45 de cenţi. Dar, cum oraşul e încântător, nici nu merită să pierdeţi prea mult timp prin subteran. În plus, cum viaţa de noapte se desfăşoară la cote maxime, vinerea metroul circulă până la două noaptea, iar sâmbăta şi duminica, ei bine, circulă non stop. În plus, având în vedere că multe cartiere din oraş sunt construite pe coline, există scări rulante care să faciliteze accesul în diverse puncte de interes.


Spre surprinderea mea, am aflat că spaniola şi catalana nu au aproape nimic în comun. Catalana este un dialect care seamănă mai mult cu portugheza decât cu spaniola. Catalanii nu prea vorbesc engleză. Am înţeles că ar avea un accent execrabil şi atunci preferă să tacă decât să se facă de râs. Dar oricum, mi s-au părut drăguţi şi amabili, aşa că am comunicat foarte bine cu mâinile, atunci când a fost nevoie. Alt pont care mi-a fost dat şi vi-l spun şi vouă, este să evitaţi orice contact verbal cu cerşetorii români, dacă îi vedeţi. Pot deveni insistenţi, iar lumea nu se bagă dacă observă că vorbiţi aceeaşi limbă.


Hai să continuăm un pic cu turul de oraş şi să vă povestesc despre un loc unde am nimerit întâmplător şi de unde nu am fi vrut să mai plecăm: Poble espagnol. În zonă veţi ajunge cu siguranţă, mai ales dacă sunteţi cu cei mici pentru că este foarte aproape de Fontana Magica, din Piaţa Spaniei. Acum, spre ruşinea mea, nu pot să vă spun prea multe despre aceste fântâni pentru că am ajuns acolo odată cu o mare de oameni care se îndrepta spre stadionul de fotbal. Pentru că, am prins pe viu, ca să zic aşa, meciul Barça- Bilbao. A fost o experienţă cel puţin interesantă să ne trezim  într-un oraş prins de suporteri cu vuvuzele, trompeţele, fluiericiuri, băscuţe şi fulare care luaseră cu asalt totul din jur. Scor final: 3-0 pentru Barça şi culmea, nu tu păruieli, înjurături, ţipete şi claxoane de bucurie. Adică, linişte şi pace!


Daar, cu ocazia vizitei în Piaţa Spaniei şi a tentativei de a vedea fântânile, am ajuns la un muzeu în aer liber, aşa numitul Poble espagnol. Practic, este un muzeu al satului construit pentru Expoziţia universală din 1929 pe o suprafaţă de 50.000 m2 şi unde ai ocazia să te plimbi printr-o Spanie în miniatură. Din Andaluzia în Aragon, din Castilia în La Mancha, din Estramadura în Catalania. Totul este minunat, pentru că nu sunt doar case frumoase, dar şi piaţete, poduri, ateliere cu demonstraţii live, magazinaşe de artizanat, cafenele cochete, fântâni, statui, portocali în floare. Şi de acolo, de sus, de pe Montjuic de unde se află construit acest muzeu, aveţi o privelişte minunată către Barcelona şi mare.


Puteţi mânca liniştiţi aici, sunt multe terase cu preţuri ok şi cu o sangria genială. Rezervaţi-vă cel puţin două ore, deşi noi am stat patru şi nici nu ştiu cum a trecut timpul. Când plecaţi din muzeu, puteţi să coborâţi din nou în piaţa Spaniei şi să urcaţi cu liftul sus, pe terasa fostei arene de corida unde acum se află un ditamai centrul comercial.


Câteva cuvinte, înainte de încheiere, în timp ce pe ecran continuă să se deruleze poze din Poble espagnol. Barcelona este minunată! Este un oraş unde îţi trebuie musai nişte încălţări bune, rezistente la mers şi mult disponibilitate în a te bucura de tot ceea ce vezi. Nu rataţi parcurile: pe lângă deja celebrul Parc Guëll, vă recomand să vă plimbaţi şi în parcul Ciutadella. Frumos e puţin spus. Aveţi ocazia să admiraţi şi Arcul de Triumf, iar cei mici se vor bucura să alerge nestingheriţi în toate părţile. Există multe locuri de unde puteţi să închiriaţi biciclete, aşa că este şi asta o variantă de a străbate oraşul.


Barcelona nu este neapărat o destinaţie pentru copii. Sigur, există plajă şi există şi un Parc de distracţii pe Muntele Tibidabo, dar ca nişte părinţi răi ce suntem, l-am trecut sub tăcere. Pur şi simplu, nu am avut sufletul să renunţăm la una din cele trei zile ca să dau copchilul în tiribombe. Dar, dacă staţi mai mult, să ştiţi că există. După cum există o listă relativ bogată de lucruri de făcut cu cei mici. V-o las aici, just in case.


Chiar dacă nu am ales distracţii special pentru Ana, să ştiţi că este un oraş plin de parcuri şi de locuri de joacă. Practic, din jumătate în jumătate de oră, ai unde să te opreşti să alerge un pic copilul, să se dea pe un tobogan sau să fugă după vreun papagal. Dacă la toate astea mai puneţi şi o îngheţată sau un empanadas (nişte colţunaşi umpluţi cu fel de fel de chestii după care Ana s-a dat în vânt) atunci eu zic că e suficient pentru a-l face dacă nu fericit, cel puţin cooperant.


Şi acum vă las să-mi admiraţi tricoul barcelonez şi vă mai spun doar atât: dacă aveţi ocazia să mergeţi la Barcelona, nu mai staţi pe gânduri! Nu este frumos, este prea frumos! Şi trebuie musai văzut cât vă ţin picioarele şi nu aveţi probleme cu reumatismul şi artroza.