Eu nu fac altceva
Decât să cosesc pietrele.
Din când în când
Mi se face frică de moarte
Și atunci aș vrea să fiu și eu o piatră.
E foarte plăcut să cosești pietrele
E ca și cum ai tăia unghiile pământului.
Iar când nu mai sunt unghii
Începi să-ți tai piciorul.
Il tai și pe el
Când vezi că, de fapt,
Doar încearcă să unească unghiile mâinilor
Cu cele ale picioarelor
Și așa mai departe
Până ajungi la inimă.
Aici te oprești să respiri
Și te gândești:
s-o tai, să n-o tai
s-o tai, să n-o tai...
miercuri, 6 iulie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu