Fusei așadar și la Cluj. Corect ar fi să spun Cluuj, ca să imit un pic accentul cântat de prin partea locului. De plăcut, mi-o plăcut, chiar dacă o fost pe fugă. De spus, nu prea am ce. M-am plimbat ca tot turistul prin oraș, am făcut niște poze cu telefonul mobil, am ajuns să știu niște cârciumi și m-am întors. Un fel de vacanță pe repede-nainte despre care las niște poze să povestească un pic.

Dacă ajungeți la Cluj, o idee ar fi să urcați pe dealul Cetățuia de unde puteți avea o panoramă asupra orașului, după cum vedeți mai jos sau, după caz, vârstă sau chef, puteți sta și bea o cafea la una din cele două terase din zonă sau alerga și da pe tobogane la locul de joacă special amenajat. E frumos, merită efortul de a urca până acolo și ca să profitați din plin de experiență trebuie musai să fie vreme bună.



Ca majoritatea orașelor transilvănene, Clujul este la rându-i plin de spații ascunse privirilor. Așa că atunci când mergeți pe străzi, mai ales în centru, fiți cu ochii-n patru. Nu se știe niciodată ce poate să se ascundă în spatele unor porți.


Nu pot să spun că sunt efectiv pasionată de flori, dar cu o astfel de imagine în minte m-am trezit gândindu-mă la florăriile cochete din orășelele italienești sau franțuzești. Mi-a părut sincer rău că nu ar fi avut rost să intru și să cumpăr ceva. Măcar un ghiveci mic. Un ghivecel.


Dacă piețele centrale cu clădirile lor impunătoare te duc cu gândul la Viena sau Budapesta, casele de pe malul Someșului și-n general cele din centrul vechi spun parcă povești cu "a fost odată".


Picioarele din poză nu sunt cunoscute. Dar vorbesc de la sine: cald, vară, lene, timp. Să ne bucurăm, așadar de parcul Simion Bărnuțiu.


În Cluj, poate mai mult decât în alte părți, am fost atrasă de acoperișuri. Nu neapărat de numărul lor, ci de felul în care se suprapun, se înșiruie, se amestecă și deși nu par a avea nicio legătură unele cu altele- nici la stil, nici la epocă- construiesc o imagine a unui oraș în armonie cu el însuși. În cazul de față turla de la Biserica reformată-calvină se așează nepăsătoare peste acoperișul de tablă dintr-o gospodărie și peste cel prăbușit al unei case dărăpănate.


Normal că acolo unde este o fântână arteziană, va fi întotdeauna și un copil obligat de vreun adult să stea cuminte, să nu se ude. În spate se vede clădirea Teatrului național.


V-am zis că am fost surprinsă de cochetăria florăriilor din Cluj.


...și de cea a balcoanelor din clădirile vechi. Trebuie să fie fain să bei cafeaua acolo.


L-am zărit pentru că de oboseală, pândeam și eu același loc în care să mă odihnesc un pic. I l-am cedat că părea mai stors de vlagă decât mine.


Și iar balcoane. De data asta cu flori cu tot deasupra unei terase din Centrul vechi unde cafeaua era bună și muzica excelentă. Și aveau bere Guinness.


La Camino (așa se numește terasa de mai jos), chiar în piața Muzeului, se mănâncă extraordinar de bine, mai ales dacă sunteți d-ăștia ca mine cu mai puțină carne și cât mai multe legume. Vă recomand zacusca mediteraneană și pastele cu sos de roșii și vinete.


V-aș mai duce încă o dată până la Cetățuie să vă arăt poza de mai jos. Pentru lumină și pentru stare. Și pentru că dacă nu aveți chef să urcați până în vârful dealului și rămâneți la poalele lui, vă recomand un local vegetarian excelent și cu prețuri ok: Samsara.


Și iar  acoperișuri. De data asta cu aer vienez. După cum puteți observa, avem două acoperișuri identice. De fapt, e vorba de două clădiri în oglindă construite în secolul XIX și considerate la momentul respectiv ca fiind cele mai elegante din oraș.


La final, ce să vă mai spun?  Că zboară Blue Air-ul până acolo, că biletele sunt ieftine dacă le iei din timp, că zborul durează 45 de minute. Că pe lângă ce ați văzut în poze, mai sunt și alte locuri de vizitat: Grădina Botanică ar fi pe listă. Plus multe catedrale și biserici. Dar pe astea le găsiți în toate ghidurile.  Că dacă ajungeți în zonă, să mergeți într-o zi să mâncați la Hanul dacilor.  Excelentă mâncarea! Și că, în concluzie, mi-o plăcut. No, cam asta e. Servus!