Primul meu examen de la facultate a fost un fiasco. L-am picat cu zgomot, eu și încă jumătate de an. Materia- Istoria Franței. Motivul? Nu am știut un an legat de domnia lui Francisc I și uite așa, am ajuns să-mi încep prima sesiune cu o restanță. Pentru aceia dintre voi care ați trecut pe la Litere, probabil vă mai aduceți aminte că sesiunile de vară păreau fără sfârșit- câte douăsprezece, treisprezece examene, de multe ori și două pe zi, la sfârșitul cărora ieșeai absolut amețit de atâtea cafele, țigări, nopți nedormite și cărți citite în paralel.

Acest prim examen picat a reușit însă să mă destabilizeze atât de tare (în principal datorită motivului, căci serios, un an în plus sau în minus din domnia respectivului Francisc nu avea nicio importanță), încât din momentul acela am început să devin atentă la semne. Cum de învățat, am decis că nu pot mai mult, îmi inventam diferite superstiții. În cap de listă: tricoul norocos. Normal, nu orice Tshirt banal, ci unul alb pe care mi-l cumpărase un prieten de la Paris și pe care scrisese un mesaj cu o cariocă într-o zi când ne găseam amândoi între picioarele Turnului Eiffel. Care mesaj era în franceză, căci și omul era francez și pe care toți profesorii țineau să-l citească cu voce tare înainte de a mă lăsa să-mi spun lecția. Nu era nimic porcos sau romantic, dar deja era un ritual: eu aveam același tricou la toate examenele (nu vreți să știți cu câtă grijă trebuia să-l spăl în  fiecare seară să nu iasă carioca), iar profii se încăpățânau să citească mesajul de fiecare dată, cu voce tare. La sfârșitul sesiunii, eu aveam toate examenele luate, iar Catedra de franceza recita în cor, textul de pe tricou. Care tricoul nu mai există. Sau poate că a rămas într-un fund de sertar după ce și-a făcut treaba. L-am avut și la restanța de la Istoria Franței. A funcționat. Apoi, l-am rătăcit. În anul următor, începusem să nu mai cred în superstiții semn că uneori un an în plus sau în minus contează.

Astăzi însă mi-am adus aminte de el. Și mă gândeam că dacă l-aș găsi, l-aș îmbrăca și aș aștepta. Aș aștepta să-și facă vraja. Căci de dorit, știu ce-mi doresc. Am o listă întreagă. Pe puncte. Și toate sunt importante. Și cumva mă simt ca în sesiune. Multe examene în puțin timp, iar eu, vă spun sincer, mai mult decât am învățat, nu mai pot învăța.