Când era în clasele primare, fiică-mea a avut o învățătoare care îi încuraja să pârască. Mai mult, îi pedepsea prin urlete și amenințări dacă nu o făceau. Când am aflat asta ( de fapt și asta, pentru că lista de nemulțumiri la adresa doamnei în cauză era lungă), am decis să mut copilul în altă parte. Dar nu despre învățătoarea respectivă vreau să vă vorbesc, ci despre această vocație a criticii și reproșurilor pe care o avem și o inoculăm și copiilor noștri. Nu degeaba am inventat și o sintagmă pentru acest tip de comportament. Acest Gică contra s-a născut pe plaiurile mioritice. Faptele rele, greșelile, erorile, scăpările sunt sancționate fără drept la replică. Ai zice că dotați cu acest simț critic ieșit din comun, am avea veleități de nație care aspiră la perfecțiune. Aș! Noi desființăm din start orice lucru- bun sau rău- ca și cum ar exista vreo forță exterioară care ar putea să ne acuze de lipsă de atitudine. Și atunci, pornim la atac cu toate armele. De obicei, acestea sunt reprezentate de o serie inepuizabilă de înjurături, asezonate pe ici, pe colo, cu gesturi obscene. Vedem trei muncitori la poalele unui bloc? Pfoaaaa, ia uite, dom'le la ei cum stau și ard gazul pe banii noștri! Dai nas în nas cu un utilaj în trafic? Fir-ar mama naibii de circulație, că doar în România mai vezi așa ceva! Nu merge imprimanta? Băga-mi-aș picioarele în ea de țară cu aparatură ei cu tot și cu hoții care au furat banii și d-aia avem mizeriile astea de imprimante! Ați înțeles ideea. Problema este că da, de multe ori, aceste reacții sunt justificate. Povestea cu Petrică și Lupul este valabilă și nemuritoare. E greu să vezi și partea plină a paharului sau măcar să ai răbdare să se umple până la jumătate, dacă ori de câte ori ți-a fost sete ți s-a servit un pahar gol.

Dar totuși, prea ne încăpățânăm să desființăm orice inițiativă, doar de dragul de a avea ce critica. Prea des avem un comportament adolescentin care presupune din start că toată lumea este împotriva noastră, că suntem neînțeleși, nedreptățiți, mințiți, ignorați, deși noi nu avem nimic să ne reproșăm. Și ca și cum nu ar fi de ajuns, pe lângă acest simț critic exacerbat, mai suferim și de "teoria conspirației". Tot ceea ce se face sau nu se face are ca unic scop să ne fie rău. Încă o dată, înțeleg că avem toate motivele să ne îndoim profund de ceea ce se întâmplă în România. Suntem perfect îndreptățiți să ne declarăm revoltați, scârbiți, înșelați în așteptări. Nu sunt naivă să aplaud, de exemplu, sistemul autohton de sănătate, dar faptul că la conducerea Ministerului sănătății a ajuns un om despre care știu sigur că a ajutat oameni, pe mine mă face încrezătoare că poate-poate, lucrurile vor evolua în bine. Nu acum, nu mâine, ci în următorii ani. Dar haideți să așteptăm un pic înainte de a bate din picior și a arunca cu noroi. Nu există certitudinea că situația se va ameliora în țară, dar e de ajuns să aruncăm un pic un ochi de jur împrejur, până-n State și-napoi, spre Rusia și Țările Baltice, ca să vedem că adieu certitudine în general.

Revenind la Gică al nostru cel contra, recunosc că au început să mă deranjeze profund reacțiile unora dintre concetățenii mei în fața oricăror inițiative, fie ele și mărunte. Nu faci nimic? Ești un bou! Încerci să faci ceva? Ești un nemernic! Ai încercat să faci și nu ți-a ieșit? Te-au furat ăia, mama lor de nesimțiți! Ai încercat și ți-a ieșit? Ești corupt, ai furat și ai pile. Cam asta se întâmplă și acum cu ideea asta de-o avu ministrul Educației. Concret, domnul Mircea Dumitru a afirmat că va da un ordin prin care să reglementeze numărul de ore alocat temelor pentru acasă. Faptul că e nevoie de un ordin ca să reglementezi un lucru de bun simț, este cel puțin ciudat, de acord. Și totuși, până una alta, avem învățători care dau teme încă de la clasa pregătitoare, avem profesori care obligă elevii să-și petreacă weekendurile cu culegeri în față, avem copii care nu se ridică de pe scaun ore în șir după ce vin de la cursuri, avem psihologi  care tratează puști de zece, unsprezece ani de depresie asociată surmenării.

Și atunci, de ce e așa de rău că un ministru încearcă să facă ceva în sensul ăsta? Probabil că nu va fi ușor de monitorizat timpul alocat temelor. Va fi un ordin dificil de pus în practică. Dar haideți să vedem și partea bună a lucrurilor. E un prim pas. Cineva a înțeles că temele sunt prea multe și acel cineva are puterea să schimbe. În plus, am putea să ne întrebăm și noi, ca părinți, dacă am avea un astfel de ordin dat de minister, am putea să ne ajutăm copiii? Păi hai să vă spun ce aș face eu: aș supraveghea-o pe fiică-mea preț de câteva zile, m-aș uita pe caietele ei să văd cât a avut de scris și de învățat și m-aș duce glonț la dirigintă dacă timpul petrecut cu temele ar depăși drastic cele două ore. Mai mult, cred că o astfel de reglementare va avea darul să-i facă și pe profesori și pe învățători mai atenți în momentul când vor da de lucru pentru acasă. Poate că nu se vor mai repezi la culegeri cum o fac acum. În plus, cred că este bine să ne informăm și copiii cu privire la noul ordin. Să știe că legea prevede un timp limitat pentru temele de acasă și să protesteze în clasă. Ce? Nu credeți că  au curajul?  Uitați-vă la ei, sunt cu totul altă generație față de a noastră.

Sunt de acord cu cei care spun că există diferențe între copii, că unii lucrează mai încet, alții mai repede. Că unii pierd vremea și fac michimauși pe spatele caietelor în loc să-și scrie compunerea, dar asta deja nu mai e vina sistemului. Eu zic să nu omorâm orice inițiativă din fașa și după aia să ne plângem că nimeni nu face nimic. Haideți să dăm un pic de timp. Știu, am tot dat și nu s-au mișcat lucrurile. Asta e, țeapă, ca să zic așa, dar tot prin vot au fost aleși și factorii de decizie de acum și ăia de acum niște ani.

Fără să fiu o optimistă dubioasă, având în vedere situația din țară, eu cred că n-ar fi rău să nu mai fim atât de intransigenți. Nu de alta, dar chiar și dacă avem motive, o astfel de atitudine nu va face decât să blocheze orice inițiativă, descurajând pe toți cei care ar putea să aducă cu adevărat schimbare. Ca la școală: dacă nu ești niciodată lăudat și încurajat, prost să fii să mai ridici mâna. Mai bine taci din gură, te dai la fund și te prefaci că-ți vezi de treabă.