Eu nu am așteptări pur și simplu. Deși, mai corect ar fi să spun pur și simple. Am feeling-uri. Și jocuri. Și superstiții. Nu de-ale clasice, ci de-ale inventate. Dacă până număr la cinci, troleibuzul vine în stație, atunci o să am o zi bună. Dacă sună telefonul înainte să se termine melodia, atunci voi găsi vacanța dorită. Era și un film despre asta. Despre oameni care trăiesc, jucându-se. Apoi există întotdeauna întrebarea "ce feeling am". Pentru că de multe ori simt că de fapt undeva, pe interior, știu exact dacă va fi sau nu, să fie. Totul este să ajung acolo, pe dinăuntru și să pot să fiu complet sinceră cu mine. Sigur, sunt doar gânduri. Unele puternice care pot muta întâmplările mai la dreapta sau în stânga. Așa simt eu.

Am lăsat-o de dimineață la concurs. De gramatică. Clasa a V-a. Am un feeling că nu voi face mai nimic bine, mi-a zis ea la plecare. Am mângâiat-o mirată fiind să descopăr la ea același joc de sentimente și trăiri. Nu trebuie să gândești așa, i-am spus, deși știu cât e de greu să-ți muți gândurile când ele au apucat-o pe calea asta.

Pe stradă, m-am surprins căutându-mi propriul meu feeling. Dacă porumbeii ăia trei își iau zborul înainte să ajung în dreptul lor, o să facă bine la concurs. Oricum, e un joc cu multe încercări și multe șanse. Depinde doar de feeling ca să te oprești sau să continui. Am încercat să cobor în mine și să văd ce simt, cum stau cu sentimentul în dimineața asta. Dar m-am oprit din coborâre. Până la urmă, nu e jocul meu. Ci al ei. O las să aibă propriul ei simțământ în legătură cu propriile ei experiențe. Nu e treaba mea să mut lucrurile mai la stânga sau mai la dreapta. Eu doar merg pe stradă și deodată observ cum trei porumbei își iau zborul.