Stau amândoi la masă, unul lângă altul. Fetița e mai mare. Cu doi ani. Băiețelul este blond și cu ochii precum cerul întunecat. Nouă ani. Se uită cu un aer distrat de jur împrejur și nu se decide cu ce să înceapă să-și umple farfuria. Atunci, ea îi întinde o felie de pâine și se pregătește să-i umple paharul cu suc. El nu zice nimic. Nici măcar merci. El nu i-a cerut fetiței ajutorul, ea a decis să-l servească. Fetița e a mea și cu greu mă abțin să nu-i blochez brațul cu care îi umple lui paharul de suc și să-i spun "încetează să-l servești, poate și singur!" Nu o fac pentru că ea nu greșește cu nimic. E scris undeva, pe dinăuntrul nostru femeiesc, să avem grijă de ceilalți. Nu e altruism sută la sută. E nevoia de a ocroti și de a proteja în schimbul căreia cerem loialitate, iubire și apartenență. Sigur că nu e musai să le și obținem, dar asta nu ne împiedică să vrem în continuare să purtăm celorlalți de grijă, ajungând să-i vedem cum proiectează asupra noastră imaginea propriilor mame.

Am cunoscut multe familii unde femeia- redusă, cel puțin la nivel discursiv, la rolul de mamă- ajunge să se adreseze tatălui și celor mici cu apelativul copilași. Am cunoscut bărbați maturi care nu văd nimic deplasat în a fi serviți, îmbrăcați, spălați de soții sau iubite, exact ca în copilărie. Dar- și aici situația mi se pare cu adevărat interesantă- am cunoscut și femei care, în lipsa unui partener al lor, au ajuns să-și proiecteze grija pe masculii mai mari sau mai mici din jur. Fie că e vorba de nepot, ginere sau de vreun prieten singur sau văduv, femeia simte nevoia să-l asume, să-l facă parte din viața ei și mai ales să-și proiecteze asupra lui grija cu care altădată se ocupa de propriul partener. Se spune că bărbatul are nevoie de un scop pentru a simți că trăiește, în schimb femeia are nevoie de cineva pentru care să trăiască.

Și totuși, văzând-o pe fiica mea, la doar unsprezece ani, cu câtă naturalețe și-a abandonat propriul sandvici ca să-i umple lui paharul, mi-am dat seama că instinctul nostru matern este atât de prezent și de puternic, încât e de datoria noastră, ca femei, să devenim conștiente de el și să învățăm să-l folosim doar atunci când trebuie și cu cine trebuie. Pentru că atâta vreme cât ajungem să ne purtăm tot timpul ca niște mame, vom avea parte doar de copii.