Disclaimer: Scena se întâmplă în altă țară.
Vecina mea de cameră dă să se ridice din pat. Un geamăt slab, urmat de o prăbușire scurtă și rapidă, între două perne.
- Nu pot! Mă doare prea tare.
Mă gândesc că e normal să fie așa. Până la urmă n-au trecut decât vreo cinci ore de când s-a întors din sala de operație.
Lângă ea, pe un scaun, stă un băiat cu ochii negri și tenul măsliniu. Seamănă cu taică-miu, zice vecina. Un evreu din Maroc! Băiatul e înalt, slab, cu vene proeminete pe brațe și cu o pereche de blugi căzuți sub buric.
Maică-sa dă să se mai ridice încă o dată. Degeaba. Durerea o face să scape un țipăt, o aruncă înapoi în pat și-i umple ochii de neputință. Fiul se ridică de pe scaun, iese pe hol, caută o infirmieră. Degeaba. Nicio mișcare nu tulbură liniștea amiezii.
- Trebuie să mă duc la toaletă, zice femeia și caută cu disperare un punct de sprijin.
Mă uit la ea.
- Câți ani are băiatul?
- 19.
Un copil cu aer de bărbat. Dar e acolo, lângă ea. Nemișcat de azi dimineață. Se întoarce de pe holurile goale, se apropie de maică-sa și-i șoptește la ureche, ca unui copil.
- Hai cu mine, te ajut eu să te ridici.
Ii dă pătura la o parte, o ia încet de după umeri, îi așează în poală drenul care iese din ea și cu cealaltă mână dă o trage încet spre el.
Femeia renunță să fie mamă și rămâne dezvelită și speriată, ca un copil.
- Nu pot, mă doare prea tare. Dacă o să cad?
Băiatul o ține de ambele brațe și venele i se albăstresc și mai tare.
- Sunt aici! Mama, sunt aici! Uită-te în ochii mei și dă-mi mâna. Lasă-te pe mine! Te țin eu.
Femeia îl ascultă. Și se lasă. Ca orice femeie care are nevoie de sprijin, i se lasă cu totul în brațe. Impreună pleacă spre baie și aud cum o ușă se închide în urma lor.
In aer rămâne gust de iubire. Mă gândesc că e ceva între băieți și mamele lor. E ceva care mă face să mă uit lung după ei și să mă gândesc că acolo, cu mama așa mică și speriată și cu băiatul crescut mare se întâmplă ceva pe care eu nu o să-l aflu niciodată.
Cât despre mine, cu gândul ăsta în cap, mă ridic singură din pat și mă duc la baie.
miercuri, 27 septembrie 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Hei, sper că ești bine, n-am urmărit ce ai pățit. Impresionantă povestea ta. Îți voi spune care va fi diferența, mamă de băieți și de fată fiind.
Trimiteți un comentariu