Eu și ea. Pe stradă. Imi povestește că la școală s-a desființat și singurul chioșc de unde putea să-și cumpere, la nevoie, câte o sticlă de apă sau vreun sandvici. Aș vrea să-mi las la dulap niște sticle cu apă, just in case, îmi zice. Ok, răspund. Vin cu tine, cumpărăm apa, o car eu și când ne apropiem de școală, ți le dau ție să le duci. Ințelegeți că la 12 ani e deja rușinos să te mai conducă părinții la școală, da? Așa că eu m-am conformat întru prezervarea neștirbită a prestigiului infantei și o las să se ducă și să se întoarcă singură de pe unde are treabă.

Cumpărăm așadar trei sticle de apă, le bag într-o punguță și trop-trop spre școală. Pe drum, numai ce o aud că îmi spune:
- Stii, e foarte drăguț localul ăsta! Au citronadă bună. Si biscuiți.
Pe moment, nu comentez. Mă gândesc că nah, o fi văzut și ea la cineva de la mese. Hai totuși să întreb:
- Dar tu de unde știi?
- Păăăi, mi-am cumpărat o dată un suc. Eram cu o colegă.
Mai mergem un pic, altă cafenea. Intr-adevăr, minusculă, d-aia unde doar intri, cumperi ceva și pleci.
- Si aici e drăguț. Poate intrăm să-ți iei și tu ceva.
Incep să panichez.
- Băi, tu faci barurile după școală?
- Nu, doar îmi cumpăr din când în când un fursec sau un fresh. Bio. Pe cuvânt!
Hait, îmi zic. Incepe să se vadă educația din primii ani când făceam împreună cârciumile din Thassos.
- Auzi, fii atentă la mine: să-ți iei bani de acasă pentru citronadă. Să nu care cumva să accepți vreodată să ți-o plătească vreun necunoscut. Ai înțeles?
Dă din cap că da.
Ne apropiem de școală. Dau să-i pasez punga cu cele trei sticle de apă. Apoi, am o străfulgerare:
- Vrei să ți le desfacă mama un pic, cât să nu te chinui?
Dacă se va uita cu aceeași privire la cel care, ipotetic vorbind, ar putea să-i propună, vreodată, un suc, pot sta liniștită. Aproape că mi-am înghițit limba și m-am strâns singură de gât.
- Mamaaaa, data viitoare când mai ai inițiative d-astea materne, încearcă să nu le mai exprimi cu voce tare lângă băieții de a VIII-a. Daaa?