De când asta mică s-a făcut mare (mi-am dat seama ieri că la cei doisprezece ani ai ei, Ana nu se mai joacă- chiar și cu prietenii, preferă să stea de vorbă decât să se joace ceva sau de-a ceva), am început să ne oferim ceea ce francezii numesc "des soirées ciné". Concret, când vine weekendul și nu știm ce să facem, intrăm pe site-ul de la MegaMall (ăsta ne este nouă la îndemână) și ne alegem un film. Care, în sfârșit, nu mai trebuie să fie musai de desene animate, 3D sau dublat! Nu că m-ar fi deranjat desenele, dar la un moment dat, mi-era dor să mai văd și oameni în carne și oase în fața ochilor.

Toată această frumoasă introducere ca să vă spun că am văzut Omul spectacol (The Greatest Showman), un musical semnat de Michael Gracey cu Hugh Jackman, Michelle Williams, Rebecca Ferguson, Zac Efron și Zendaya. Dacă nu știți cine sunt ultimii doi, întrebați-vă adolescenții și pre-adolescenții din dotare, dar fiți pregătiți să le înfruntați privirile pline de reproș și replicile de genul "pe bune? chiar nu ai auzit de ei? Sunt vedete pe Disney Chanel!".

Mi-a plăcut filmul. Incă o dată, mă uitam cât de mișto pot fi actorii ăștia americani care știu, frate, să facă de toate: să joace, să cânte, să danseze. Coregrafia este jos pălăria, toată lumea se mișcă impecabil, nimeni nu greșește, nimeni nu face un pas mai la dreapta sau mai la stânga decât restul. Nu știu cum naiba fac de le iese atât de bine, dar bravo lor! Povestea în sine este frumoasă și se pretează la audiență generală. Nu se dezbracă nimeni în film, nu se sărută lasciv, nu se înjură, nu curge sânge. Toată lumea cântă și dansează, chiar și când e tristă. Este un film care îi va face pe copii să-și pună întrebări legate de marginalizarea celor diferiți, de cum este să te simți exclus și neiubit, un film despre lumea circului, despre ambiție și vise, un film extrem de colorat pe care vi-l recomand ca mod de a petrece timpul în familie. Chiar dacă domnii ar prefera să meargă la Star Wars (oare sunt singura care încurcă frecvent Star Wars cu Star Treck?), măcar pentru actrițele mișto din film și tot merită să vedeți Omul spectacol.

Și pentru că vorbim despre filme, hai să vă zic două vorbe și despre Te însori cu mine, bro?, în original Epouse-moi, mon pote! E ceea ce am putea numi o comedie ușurică franțuzească despre un student marocan care vine cu o bursă, la Paris, să studieze arhitectura. Din cauza unui eveniment nefericit, rateaza examenul de final și riscă să fie nevoit să se întoarcă acasă. In disperare, își convinge cel mai bun prieten să se căsătorească cu el, prefăcându-se așadar că sunt un cuplu de homosexuali. Când credea că totul este ok, un inspector de poliție se sesizează și începe să-i urmărească ceea ce îi obligă pe cei doi prieteni să-și ia rolul de homosexuali în serios. Să fie clar de la început: filmul nu este o capodoperă, glumele sunt mai de Las Fierbinți așa, dar e amuzant, iar pentru francofoni va fi o reala plăcere să audă o oră și jumătate de argou franțuzesc ca la mama lui acasă.

La sfârșitul ăsta de săptămână, Ana va merge la Minunea cu prietenii.Aș fi vrut și eu să-l văd, dar na, se duce cu gașca, așa că nici măcar nu îndrăznesc să-i propun! Aștept însă impresiile ca să vi le pot împărtăși ulterior. In același timp, în câteva zile sper să termin și Fiica ascunsă a Elenei Ferrante și o să vă pot spune ce și cum. Este a doua carte scrisă de ea, pe lângă faimoasa tetralogie, pe care o citesc și mă uit cum starea de spirit a personajului principal este aceeași. Chiar cred că femeia asta și-a povestit mult din propria viață în romanele ei.

Și voi? Ce ați mai citit? Ce filme ați mai văzut?