marți, 23 octombrie 2018

Cum stați cu timpul?

Vă spuneam eu zilele trecute cum în octombrie, se înghesuie festivalurile pe străzile Bucureștiului și cum timp să ai, că în rest, nu e deloc greu să ți-l ocupi. Ei bine, asta am făcut eu începând de sâmbătă seara și până ieri și vai, ce bine mi-a prins!

Deși  FESTin-ul pe bulevard s-a încheiat, o să las totuși aici, două vorbe, despre o piesă franțuzească la care am fost cu Ana cu tot. Este vorba de "Qui suis-je?" după romanul omonim al lui Thomas Gornet, pusă în scenă  de Yann Dacota. Dacă locuiți prin Franța și o vedeți pe afișe, duceți-vă. Dacă nu, poate citiți cartea. Povestea este simplă: Vincent este un puști în ultimul an de gimnaziu care, la prima vedere, nu are nimic special în viața lui: are doi prieteni, o familie normală, un frate mai mare cu care nu se înțelege, este praf la sport și vrea să se facă ornitolog. Iar într-o zi, descoperă că s-a îndrăgostit. De un băiat.
Textul este extrem de simplu scris, nimic pretențios, nimic care să îți dea senzația că cineva, acolo, vrea să-ți facă educație. In plus, este mult umor în scriitura lui Gornet și te trezești într-un fel de râsu-plânsu alături de Vincent. L-am întrebat pe regizor dacă știa de referendumul de la noi când și-a înscris piesa în festival. Da, știam, mi-a zis și știam și că l-ați boicotat. Așadar, on est bon, mi-a zis zâmbind.

Trecem la ziua de duminică și la Festivalul Les films de Cannes unde, din păcate, nu am ajuns să văd decât un singur film: Shéhérézade de Jean-Bernard Marlin. Mi-a plăcut. Mult. Mai ales că deși povestea este despre delicvența juvenilă din Marsilia, despre droguri, prostituție, legea străzii, abandon, violența pe ecran este sugerată, fără să ți se bage sub nas, cu forța, scene cu urlete, sânge și crime. Am descoperit că am toleranță aproape zero la astfel de imagini, ocazie cu care este momentul să vă fac o mărturisire: sunt Ioana și nu pot să mă uit la The Games of Thrones din motivele mai sus menționate. Revenind însă la filmul lui Marlin. Ce este cu adevărat special la această peliculă este jocul actorilor, de fapt, al celor doi protagoniști: un puști arab și o puștoaică țigancă. Ei nu sunt profesioniști, ci doi amatori care își joacă, într-un fel, propria poveste. Dar sunt sigură că rolul de Shéhérézade a fost doar un început pentru Kenza Fortas. Minunată interpretarea fetei ăsteia!

Si iată-ne ajunși și la ziua de ieri când, într-un avânt de culturalizare supremă, am descins cu fiică mea la Teatrul de pe Lipscani, la orele 21h00 să vedem Alice a lui Laszlo Bocsardi, o copropducție între teatrul Tamasi Aron din Sf. Gheorghe și sZempol Offchestra. Inspirată din cărțile lui Lewis Carroll, piesa este o incursiune în mintea unei adolescente. Alice nu mai este o fetiță, ci o tânără care-și aduce pe scenă toate spaimele vârstei și se chinuie să crească acolo, sub ochii noștri, pe ritmuri de rock. O să vă spun așa: la sfârșit, Ana, cu lacrimile șiroaie pe față, mi-a zis în foaierul teatrului: aș vrea să-l cunosc pe domnul care a făcut spectacolul ăsta și să-i mulțumesc! Așadar, domnule Laszlo Bocsardi, mulțumim pentru acest regal. Efectiv, am rămas țintuită în scaun și m-am bucurat de fiecare moment, de fiecare personaj, de fiecare cântec sau costum. Magistrală Zsuzsanna Kiss care a imaginat costumele, minunată Noemi Bezsan care a semnat coregrafia și extraordinară Janka Korodi în rolul principal. A fost prima dată când am văzut un spectacol cu trupa din Sf. Gheorghe și am un singur lucru de spus: oau!

                            (cu regizorul Yann Dacota și cu Côme Thieulin în studioul de la radio)
                                                   
Gata, vă las să vă apucați de lucru! Vedeți că în momentul ăsta mai aveți încă filme de la Cannes și a început FNT-ul. Așadar, cum stați cu timpul?

1 comentarii:

Iulia spunea...

Mulțumesc :)

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes