Ana plânge. Mai mult se smiorcăie, dar deja două lacrimi mari au luat-o la vale pe obraji. Încerc să o îmbărbătez, să-i spun că nu e grav, că sunt lângă ea şi mai ales, că e târziu. Uite, se făcu de opt şi noi mai avem de traversat o străduţă şi de trecut pe lângă curtea cu rottweiler şi cu narcise în ghiveci şi abia apoi vom ajunge la şcoală.

Dar Ana se lasă greu. Merge cu capul în pământ şi cu mâna stângă, aia fără umbrelă, se agaţă de geanta mea. Mă trage în jos, mă încetineşte. Încerc să-i explic că aşa se întâmplă în zilele cu ploaie, că nu e nimic înfricoşător şi că, dacă stai să te gândeşti puţin, poate să fie chiar amuzant.

- Hai să ne imaginăm o poveste. O poveste cu o zi de primăvară ploioasă, cu cer negru şi cu bălţi maaari de tot. O poveste cu nişte făpturi minuscule pe care apa le-a alungat din căsuţa lor şi care acum hoinăresc speriate prin lume.
- Înceteazăăăăă! ţipă Ana şi se agaţă şi mai tare de geanta mea. Tu nu înţelegi că mie chiar mi-e frică de ele? Sunt aşa de urâte fără blană şi fără haine!

Ana. Aproape opt ani. Se teme de râme.

Mă gândeam că ar trebui să vă scriu ceva frumos astăzi, ceva special, ceva care să se potrivească cu soarele de afară, cu ghioceii din Cişmigiu (e plin parcul de ei), cu zambila în ghiveci pe care am primit-o la radio, azi de dimineaţă, de la un copilaş blond, în costum popular.

Mă gândeam apoi să vă povestesc despre ce mi-aş dori eu să primesc de 1 Martie. Despre cum la început aşteptam frezii şi cum acum îmi doresc lalele: albe sau mov, sau, de ce nu, galbene. Îmi plac lalelele, îmi place postura lor delicată şi totuşi trufaşă, îmi place că, deşi nu miros, ştiu să se impună într-o vază.

Apoi, m-am gândit să vă spun despre cât de emoţionată era Ana, cum mergea ea aşa, tropăind spre şcoală, cu o pungă plină cu mărţişoare pentru colege. Iubesc vârsta asta a ei când se zbate inocentă între fetiţă şi domnişoară. Mă gândeam să vă zic cum am stat amândouă într-o seară, pe jos, lângă masa din sufragerie şi am tăiat, performat şi scris plicuri cu numele tuturor fetiţelor din clasă. Sunt 18! Sau cum mi-a ales din sutele de mărţişoare de pe tarabe, cea mai roz floricică cu putinţă, pentru că mie asta mi-a plăcut, mama!

Apoi, mi-am dat seama că nu vreau să vă povestesc despre toate astea. Pe astea le ştiţi şi voi sau le ghiciţi. O să vă spun în schimb, cum de fiecare 1 Martie mă trezesc cu fluturi în stomac. Mă uit pe geam, îmi fac o cafea şi mă bucur. Mă bucur pentru clipele ce vor să vie, acelea petrecute în faţa tarabelor cu flori, pentru decizia pe care o voi avea de luat, pentru indecizia care mă caracterizează, pentru freziile, narcisele, ghioceii, zambilele pe care le voi atinge, le voi mirosi, le voi mângâia, le voi alătura în buchet. Clipele acelea în care te laşi cotropit de bucuria pe care urmează să o faci sunt de nepovestit.

 De 1 Martie, cumpăr flori pentru mama.

- Şi de-a ce vrei să ne jucăm?
- De-a religia!

Hopaa, zic, gândindu-mă că a venit şi ziua în care fie-mea se va apuca să propăvăduiască de nebună prin sufragerie, înarmată cu caietul special. Căci aşa am înţeles că este numit manualul de cele sfinte, poate pentru a fi pus în evidenţă încă din stadiul de pronunţie. Oricum, ideea părea cel puţin amuzantă şi mă gândeam dacă se va lăsa şi cu vreo scenetă pe roluri.

- Tu eşti elevul şi eu sunt profesoara, bine? zice odrasla pe un ton serios şi uşor cucernic.

Buuuun, deci ne vom rezuma la jocul clasic de-a şcoala în care ea întreabă şi eu... o dau în bară. Spre ruşinea mea, le-am cam bramburit, ceea ce a făcut-o pe Ana să dea ochii peste cap, să-mi atragă atenţia că sunt varză şi să mă sancţioneze cu un Insuficient.

Umilită, am hotărât să trec la atac:
- Auzi măi Ana, dar tu ştii de ce i se spune Fecioarei Maria Maica Domnului? Ce, era mama lui Dumnezeu?
- Bineînţeles că nu. Era doar nevastă-sa!

Ieri, în parc. Ana, sus în vârf de tobogan, căciulă trasă pe ochi, fular desfăcut, pantaloni murdari în genunchi, ţipă cât o ţin plămânii către doi copii ce jucau fotbal:

- Şi ia ui-ta-ţi-vă la el cum vine, vine, vine,  îşi ia avânt şi....nu se poa-te! Aşa ceva nu se poateeee! A dat în bară!! Ce ra-ta-re, vai mie, ce raa-taa-reee! Dar nu-i nimic, mai are dreptul la două încercări. Între timp, portarul e în formă, iată-l cum ţopăie de pe stângul pe dreptul. Işi îndeasă căciula pe ochi, se uită la adversar...adversarul îşi ia avânt şi...goooooooool! Stimaţi spectatori, aveeeem primuuul gooool! Hei, ce caută băbuţa asta pe teren? Doamnaaa, alooo doamna, plecaţi vă rog de aici că vă lovim cu mingea! Şi iată şi mingeeea care zboaaaarăăă şi...aaaaaauu! De ce loveşti în presă, măi?