Aş putea să vă invit să ascultaţi melodia celor de la Vama Veche, dar cred că o ştiţi cu toţii, aşa că o să vă rog doar să o fredonaţi în minte în timp ce vă aflaţi pe la mine, prin bătătură. Acum că am cântat împreună, că am fluturat brichetele pe refren şi ne-am bâţâit armonios de pe un picior pe altul, o să vă rog să mă ascultaţi cum mă plâng.

Hai că încep. Sunteţi gata? Sunt tristă că sunt încă la muncă şi că ajung acasă abia spre 22h, că am de spălat o maşină de rufe, de culcat un copil mucios şi de scormonit prin dulapuri după bluze, pijamale, creme de soare şi pălării. Că nici mâine nu scap de alergătură şi colac peste pupăză, la ora 17h trebuie să duc copila la măsurat, pentru uniforma de şcoală. Şi am de făcut bagaje şi de pregătit cutia frigorifică şi de împachetat şi aranjat şi spălat şi călcat. Şi trebuie să ne sculăm sâmbătă cu noaptea-n cap. Cum de ce? Păi, AMR 2 zile şi plec în vacanţăă, la mare, la soare.

Apropo, am descoperit că la farmaciile Dona au băgat sprayuri împotriva viespilor. Costă vreo 25 lei, sunt bio şi protejează vreo 6 ore.

Cu mulţumirile de rigoare adresate celor de la Dona, vă las şi vă urez o seară frumoasă!

Mă duc ieri la piaţă. După juma' de oră de învârtit bezmetică printre tarabe şi după profunde frământări gospodăreşti -- dacă să fac sărmăluţe în foi de viţă sau ardei umpluţi --, iată-mă în faţa unui morman uriaş de ardei. Din spatele lui se iţea un burtos în maieu, congestionat şi asudat, care se întreţinea jovial cu domnul de lângă mine. În dreapta burtosului, doi puşti la vreo 17 ani jucau table şi trăgeau cu urechea la conversaţia celor mari.
- Auzi bre, zice clientul în timp ce îndesa într-o paporniţă găurită vreo câţiva castraveţi. Deci o să joace Spania cu....
- Păi cu cine a rămas, frate? întreabă grasul.
- Au rămas Spania, tocmai ce-ţi zisei, Italia şi parcă...
Era evident că amărâţii de ei aveau nevoie de ajutor.
- Joacă Spania cu Portugalia şi Germania cu Italia, mă bag şi eu în vorbă.

Ta-taaaam! Na, că v-am făcut-o! Cine ar fi zis că dom'şoara ce până atunci scormonise docilă prin maldărul de ardei se pricepe la fotbal? Atâta le-a trebuit celor doi puşti, că au şi început să se hăhăie de nebuni pe seama ălora mai bătrâni şi mai ignoranţi.

Cât despre mine, după ce m-am bucurat că lucrez la radio şi traduc uneori şi ştiri din sport (doar nu credeaţi că mă uit la fotbal), mi-am luat cuminte plăsuţa cu ardei, am plătit-o (nici gând să lase şi el la preţ în semn de solidaritate microbistică) şi am purces spre bucătărie, acolo unde e sanctuarul femeii.

Pentru că sâmbătă dimineaţa am făcut slalom printre rafturile de la Cora să umplu coșul cu spray-uri, alifii şi pastile împotriva ţânţarilor, creme de soare, jucării pentru plajă şi alte prostii de sezon.

Pentru că sâmbătă după amiază am fost în Decathlon să cumpărăm papuci de plastic și sandale pentru copil. Şi am reuşit performanţa să o cadorisesc pe fie-mea şi cu o răceală de la atâta alergat, transpirat şi aer condiționat.

Pentru că duminică am stat toată ziua la birou şi era să fac atac de panică atunci când omul de la tehnic a uitat să vină şi m-am trezit singură şi părăsită alergând de nebună pe holuri după o cabină de înregistrare.

Pentru că azi mi s-a blocat de trei ori calculatorul şi am pierdut în trei rânduri tot ceea ce am lucrat. Suficient cât să fac o migrenă de toată frumuseţea.

Pentru că am început să scriu liste şi listuţe cu lucruri de cumpărat, lucruri de împachetat şi lucruri de luat.

Şi pentru că mai sunt doar 5 zile şi plec în vacanţă. Thassooooooos, stai că vin!

Îmi place că este linişte. Foarte linişte. Şi se aud mierlele. Şi bate vântul. Şi nu sunt omizi şi nici ţânţari. Şi sâmbăta cântă fanfara. Şi pe lac sunt bărci. Iar în weekendul ăsta este festival. Unul mare şi frumos de Muzici şi Tradiţii.

Sunt deja înşirate precum mărgelele pe aţă mai multe tarabe cu fel de fel de podoabe şi zorzoane şi covrigi şi turtă dulce. Au şi roţi mari de caşcaval afumat şi mărgele de sticlă colorată şi cufere săseşti şi linguri de lemn şi borcane cu miere şi cutii cu mirodenii.

Şi mai ales nişte bluze şi nişte rochiţe săseşti absolut minunate. Sunt din in şi sunt brodate şi colorate, cu mâneci bufante şi cu şorţ prins în talie, o splendoare. Costă cam 150 de lei una, adevărul e că şi la Zara o rochiţă se învârte tot pe aici. Mi-au plăcut şi rochiţele din in pentru bebeline de până în doi ani. Şi mi-au plăcut şi brăţările din argint ce sclipeau în soarele canicular de dimineaţă.

Deşi, după cum v-am mai spus, parcă în Cişmigiu, canicula se simte altfel. Parcă nu e chiar caniculă, ci mai degrabă o căldură plăcută de vară, cu miros de vată pe băţ şi ciripit de mierlă. Iar de mâine şi cu zumzet de festival.

Ziceţi şi voi dacă împuşcatul nu a ajuns sport naţional la Români? Păi, după ce pe unul l-am împuşcat noi, iată că altul se împuşcă singur.
Ce m-a surprins a fost o declaraţie de-a ministrului Ioan Rus care zice că Năstase i-ar fi telefonat să-l anunţe că se va împuşca. Adică, i-o fi zis ceva de genul: Băi Ioane, să mor eu dacă intru la pârnaie!

Vestea bună e că acolo unde se va duce, nu va fi singur. Vine după el şi Sorin Ovidiu Vântu, asta dacă nu-l apucă şi p-ăsta să-şi rupă şi celălalt picior.

Şi în timp ce ăştia se împuşcă şi se jură că nu fură, în timp ce Ponta a copiat la doctorat, iar Androneasca vrea să schimbe regulile de la capacitate în plin examen, vă anunţ că la Facultatea de Pedodonţie din capitala europeană, Bucureşti, testele de vitalitate post fractură se fac mai nou, cu aşchii de gheaţă râcâite de o asistentă de pe uşa unui congelator prăpădit, fiindcă s-au terminat banii pentru spray-ul Endo Frost pentru testarea la rece.

Hai România!

Dacă până acum eram doar nostalgică după anii Anei de grădiniţă şi implicit după tinereţea mea, acum, perspectiva de a începe şcoala, la toamnă, mă îngrozeşte de-a dreptul. Să vă spui ce am aflat din târg. Ieri, o colegă de-a maică-mii întârzie la muncă vreo oră.
- Păi ce faci dragă, la ora asta se vine? se răţoieşte maman la ea, de la înălţimea scaunului ei de şefă.
- Staţi doamnă, nu daţi cu paru, zise femeia spăşită. M-or chemat ăştia de la şcoala fie-mii să dau cu subsemnatu pe o hârtie. Că cică îi trebuie acum, la Bac.

Şi acum vin eu şi vă întreb pe voi. Ce credeţi că scria pe bileţel? Nici prin cap nu o să vă treacă. Bileţelul era de fapt o declaraţie de-a părintelui că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru rezultatele obţinute de odraslă la Bac. Concret, dacă ăla micu ia note proaste, să nu vii tu, părinte, să faci scandal la şcoală şi la minister că nu şi-au făcut profii treaba! Nu frate, tu eşti de vină pentru tot: pentru că ai procreat în România, pentru că ai pretenţia să-ţi mai şi educi odraslele, pentru că nu ai bani de meditaţii sau de şcoală privată, pentru că profesorii au salarii de doi lei, pentru că miniştrii se schimbă precum vremea, pentru că totul se prăbuşeşte în jur şi pentru că şcoala a ajuns unde a ajuns. Adică la pământ. Păi cum să nu-mi fie groază de ceea ce mă aşteaptă?